Hotărâre privind privind aprobarea documentaţiei de avizare lucrări de intervenţie (DALI) şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie ”Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala Gimnaziala nr. 6”
Denumire
Hotărârea nr. 138 din 2020 a Consiliului Local Hunedoara
Se aprobă documentația DALI și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de reabilitare/modernizare/dotare a două unități de învățământ din Hunedoara: Colegiul Tehnic „Matei Corvin” și Școala Gimnazială nr. 6. Asta înseamnă că se stabilesc ce lucrări vor fi făcute, cât vor costa și cum se finanțează, înainte de a începe investiția, iar rezultatul va fi creșterea calității și a dotărilor pentru elevi, cu impact asupra bugetului local și a termenelor de execuție. Decizia indică direcțiile generale, iar proiectul urmează să intre în etapele ulterioare de implementare prin fonduri regionale (POR).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
Art.1. – Se aprobă documentaţia de avizare lucrări de intervenţie (DALI) pentru obiectivul de
investiţie ”Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ
primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala
Gimnazială nr. 6”, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. – Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie
”Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ obligatoriu (învățământ primar și
gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei Corvin”, Școala Gimnazială nr 6”,
conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. – Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării proiectului în
condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.4. – Se împuternicește Primarul municipiului Hunedoara în vederea semnării tuturor
documentelor privind proiectul ”Reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ
obligatoriu (învățământ primar și gimnazial) din Municipiul Hunedoara – Colegiul Tehnic “Matei
Corvin”, Școala Gimnazială nr. 6”.
Art.5. – Municipiul Hunedoara se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de
mentenanță (menținerea, întreținerea, funcționarea și exploatarea investiției) pe o perioadă de
minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul Proiectului.
Art.6. – Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local
al municipiului Hunedoara nr. 42/2020.
Art.7. – Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați la instanța competentă, în
termenul prevăzut de lege.
Art.8. –Hotărârea se comunică Prefectului judeţului Hunedoara, Primarului, Administratorului
Public, Serviciului Administrație Publică Locală și Autoritate Tutelară, Direcţiei Economice, Direcţiei
Tehnice, Biroului Urbanism, Biroului Încasări și Inventar, Serviciului Proiecte cu Finanţare Europeană,
Biroului Comunicare, Promovare Imagine, Compartimentului Audit Intern, Biroului Informatică și
tehnică de calcul, Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice, Monitorul Oficial Local,
Colegiului Tehnic ”Matei Corvin" Hunedoara.
Hunedoara, la 14.05.2020
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
ZOLTAN KOFITY
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.