HCL 78/2020 Horleşti adoptată
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință pentru perioada de 3 luni respectiv lunile noiembrie și decembrie, anul 2020 - ianuarie anul 2021
- Denumire
- Hotărârea nr. 78 din 2020 a Consiliului Local Horleşti
- Emitent
- Consiliul Local Horleşti
- Număr
- 78 / 2020
- Data
- 6 noiembrie 2020
- Inițiator
- Mihai CADAR
- Localitate
- Horleşti, județul Iași
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se aprobă alegerea președintelui de ședință pentru Consiliul local Horlești pentru perioada noiembrie–decembrie 2020 și ianuarie 2021, care va conduce ședințele și va semna hotărârile adoptate. Practic, o persoană va gestiona întâlnirile Consiliului în aceste trei luni, asigurând și semnarea documentelor adoptate. Pentru locuitori, schimbarea afectează termenele de adoptare a deciziilor, în funcție de programul ședințelor, dar nu specifică efecte financiare sau competențe teritoriale adiționale în textul prezentat.
Ce prevede
Art.1 .Se alege in funcţia de preşedinte de şedinţă domnul consilier local,
Borş Constantin pentru perioada de 3 luni respectiv lunile noiembrie şi
decembrie, anul 2020- ianuarie anul 2021, care va conduce şedinţele consiliului
şi va semna hotărârile adoptate de acesta.
Art.2. Orice persoană care se consideră vătămată intr-un drept al său ori
intr-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instantei de
contencios administrativ competente, pentru anularea actului,recunoașterea
dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica prin grija secretarului comunei, in
termenul prevăzut de lege, d-lui consilier local, Borş Constantin, Instituţiei
Prefectului Judeţului Iaşi pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un
exemplar se va afişa pe site-ul instituţiei, pentru aducere la cunoştintă publică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ / + EA | | Contrasemnat, Fa
Consilier local BOR$ CONSTANTIN N = Magdici Adriana, secretar
5 N 92 4 Z
IAS Z
ai ___ voturi pentru_0__împotrivă__0__abţineri din numărul
în funcţie .
Adoptată în şedinţa din data de 06.11.2020 de
de__12__ consilieri prezenţi din numărul total de 12 consil
NR.3
Documente
- anexa hcl 78.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 74/2020Hotărâre privind completarea inventarului bunurilor cara aparțin domeniului public al comunei Horlești, județul Iași cu…HCL 75/2020Hotărâre privind însușirea și aprobarea documentației cadastrale de dezmembrare a terenului în suprafață totală de 130.000 mp…HCL 76/2020Hotărâre privind aprobarea ordinii de zi a ședinței consiliului localHCL 77/2020Hotărâre privind aprobarea procesului verbal al ședinței anterioare a consiliului localHCL 79/2020Hotărâre privind aprobarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Horlești pe principalele domenii de activitateHCL 80/2020Hotărâre privind alegerea viceprimarului comunei Horlești, județul IașiHCL 81/2020Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului Local al comunei Horlești, județul IașiHCL 82/2020Hotărâre privind implementarea proiectului ''Creșterea utilizării echipamentelor IT în cadrul procesului educațional în comuna…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.