29 mai 2026

HCL 50/2026 Horia adoptată

Consiliul Local al Comunei Horia decide să sprijine achiziția unui autoturism hibird prin Programul Rabla Auto 2025, finanțat din Fondul pentru Mediu, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de ser în transport

Pe scurt

Consiliul Local al Comunei Horia decide să sprijine achiziția unui autoturism hibird prin Programul Rabla Auto 2025, finanțat din Fondul pentru Mediu, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de ser în transport. Practic, se aprobă un proiect de înlocuire a unui vehicul vechi cu unul nepoluant și eficient din punct de vedere energetic, în cadrul alocării bugetare și a condițiilor legale existente. Pentru locuitori înseamnă că autoritatea locală va aloca fonduri sau va autoriza finanțare/parcursul de achiziție, pot exista termene și criterii de eligibilitate stabilite în program, care vor conduce la reducerea emisiilor și utilizarea unui vehicul mai ecologic.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba trasee, tarife sau locuri de parcare pe care le folosești.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Transport și parcări” în Horia

Denumire
Hotărârea nr. 50 din 2026 a Consiliului Local Horia
Titlu oficial
HCL nr. 50 din 29.05.2026
Emitent
Consiliul Local Horia
Număr
50 / 2026
Data
29 mai 2026
Localitate
Horia, județul Neamț
Stare
adoptată
Teme
Transport și parcări

Pe același subiect în Horia

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL NEAMT CONSILIUL LOCAI- AL COMUNII HORIA HOTARARE piri d aptubare achiilie autoturism hibid, aptubot pin Progrumul Rabla Auto 2025 - Adrninistralio Fondului pentru Mediu Consiliul Local al Comunei Horia, judetul Neamf; Luand in considerare: - Releralul de aprobare. inreFsrrar sub nr. 5 IR8 din 27 05 2026 - Raponul de specralilale. inregislrat sub nr. 5220 din 28.05.2020: - Lista solicitanlilor - proprietari pe$oane juridice de drept public aprobati in cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de ser, in transportu . prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante ti eficiente din punct de vedere energetic 2025-2030 s€siunea - 2025, in tedinla Comitetului de Avizare al AFM din 26.05.2026 (publicad la 27.05.2026). m. crt. 507; - Raportul Comisiei de specialitate nr. I a Consiliului tocal Horia, precum si avizul de legalitate al secrctarului general al localitatii; Avand in vederc: - dispozitiile art. 5 , alin. 9^3 din O.C. 80i2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru aurorirIlile administraiiei publice $i instituliile publice cu modificdrile ti complerrrile ulterioare; - Gbidul de finantare a Progmmului privind reducerea emisiilordegaze cu efeo de sera in transporturi, privind promovarca vehiculelor de transpon rutier nepoluante si eficienre din punct de vedere energetic 2025-2030 aparul in MonirorulOficral rn 24.04.2025: - art.129, alin. (2), lit. b). coroborar cu alin. (4), lit. a), din O.U.G. 57/2019 privind Codul adminisrrativ c{r modifi carile f i completerile ulterioare; - prevederile Hotdrerii Consiliului t-ocal nr. 55 din 30.05.2025; - Fevederile Legii Dr.27312006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulrerioare; .- dispozitiile at. 7, alin. ( 13) din Legea nr. 5212003 privind transparenla decizionala in adminisiratia publicA, cu modific,rile $i completarile ulterioare; - prevederile Legii nr. 2412000 privind normele de tehnic, legislativa, cu modi ficarile Si completarile ulterioare; in temeiul dispoziliilor art. 139, alin. (3), lit. a), art. 196, alin. (l), din Ordonala de UrgenF a Guvemului nr. 57/2019, privind Codul Administrariv, cu modifictrrile $i completArile ulterioare, se adopa Prezenta; I HoraRARf,: -iibrid Art.l. (l) Se aprobd achirition*"u ,niiiiiiiii prin Programul RABLA 2025, in valoare totald de 35.000 euro, inclusiv T.V.A. , din care: - 12.000 lei cu TVA, valoare ecotichet Programul RABLA 2025; - diferenla 33.000 Euro ( calculatA in lei la cursul zilei, la semnarea contractului de achizitie publica), va fi asigurata din fonduri Foprii, de la bugetul tocal al Comunei Horia- (2) Bunul achizilionat urmand a face parte din domeniul privat al comunei Horia. Art.2. Se acorda mandat Priflrarului Comunei Horia, pentru incheierea $i semnarea contractului de vanzare - cumperare in numele si pentru Comuna Horia. Art.3. Cu ducerea la indeplinirc a prezentului proiect de hotdrare rdspunde primarul Comunei Horia, prin Companimentul Achizilii publice, respectiv Compadmentul Financiar-Contabil. Art.4. ( I ) Prezenta hotAdre se comunica Prefecului judelului Neaml in vederea exercitdrii controlului cu privire la legalitate si se aduce la cunoltinla publicd ; (2) Aducerea la cuno$lintA publica se face prin publicare pe adrcsa de intemei a instirutiei $,ww - primariahorianeamt. Ro N.. ,O din 49. o.t. b Ex. 5 ds. Y6

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariahorianeamt.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala