31 mai 2021 · Inițiator: Daniel OLARIU

HCL 41/2021 Hănţeşti adoptată

Hotărâre privind modificarea art. 2 din HCL nr. 25/21.04.2021 privind atribuirea directă, către crescătorii locali ai comunei Hănțești, proprietari de animale înscrise în RNE, a suprafețelor de pășune rămase disponibile, în vederea închirierii, conform prevederilor Legii nr. 44/2018 și măsuri privind organizarea pășunatului în anul 2021

Denumire
Hotărârea nr. 41 din 2021 a Consiliului Local Hănţeşti
Emitent
Consiliul Local Hănţeşti
Număr
41 / 2021
Data
31 mai 2021
Inițiator
Daniel OLARIU
Localitate
Hănţeşti, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea articolului 2 din hotărârea anterioară privind închirierea pășunilor rămase disponibile către crescătorii locali ai comunei Hănțești, proprietari de animale înregistrați în RNE, conform Legii nr. 44/2018. Practic, se ajustează condițiile pentru atribuirea directă a suprafetelor de pășune către acești crescători, pentru închiriere în anul 2021, ținând cont de cadrul legislativ și de regulamentul pastoral. Pentru locuitori înseamnă că pot exista locuri de pășune alocate lor, cu termenele și costurile stabilite de contractele de închiriere, în funcție de lista de eligibilitate și de suprafețele disponibile.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. (1) Se modifică art. 2 al Hotărârii Consiliului local al comunei Hănțești nr. 25/21.04.2021 privind repartizarea pe trupuri de pășune a proprietarilor de animale îndreptățiți, persoane fizice, conform anexei nr. 1 și 2 la prezenta hotărâre. (2) Modificarea constă în excluderea persoanelor având contracte reziliate, după cum urmează: - Bejenaru Gheorghe – 0,30 ha tarlaua Toloci – contract 1427/2019, reziliat cu nr. 1327/2020; - Peptanariu C. Mihai – 0,30 ha tarlaua Toloci – contract 2383/2019, reziliat cu nr. 1504/2020; - Cîntiuc Iordachi – 0,60 ha Tarlaua Toloci – contract 3322/2019 reziliat cu nr. 2839/2020; - Cîntiuc Iordachi – 0,25 ha Halangescu – contract 3322/2019 reziliat cu nr. 2545/2020. Se precizează că numitul Băișanu Vasile rămâne cu suprafața de 0,90 ha în tarlaua Toloci, omis a se trece în planșă, în locul lui Cîntiuc Iordachi și Peptanariu Mihai. Art. 2 Restul articolelor din cuprinsul HCL nr.25/21.04.2021 rămân neschimbate. Art. 3 Prezenta hotărâre va fi înaintată Instituției Prefectului – județul Suceava, primarului comunei și va fi adusă la cunoștința publicului, prin grija secretarului general al comunei Hănțești. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Dorin-Cristinel CAZACU Nr. 41 Hănțești, 31 mai 2021 Contrasemnează, Secretar general comună, Cristina COBZARIU

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă