31 martie 2023 · Inițiator: Daniel OLARIU

HCL 30/2023 Hănţeşti adoptată

Hotărâre privind aprobarea anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2022, datorate de persoane fizice și juridice, bugetului local al comunei Hănțești, conform prevederilor art. 185 alin. (1) litera ”b” din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2023 a Consiliului Local Hănţeşti
Emitent
Consiliul Local Hănţeşti
Număr
30 / 2023
Data
31 martie 2023
Inițiator
Daniel OLARIU
Localitate
Hănţeşti, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a decis iertarea accesoriilor (penalități, majorări) pentru obligațiile bugetare restante până la 31 decembrie 2022, datorate de persoane fizice și juridice către bugetul local al comunei Hănțești. Se aprobă și procedura prin care se poate acorda această anulare, iar primarul, prin serviciile relevante, va duce hotărârea la îndeplinire. Pentru locuitori înseamnă că poate scăpa de o parte din costuri suplimentare legate de datoriile vechi, respectând condițiile stabilite în procedură.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 Se aprobă anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2022, datorate de persoane fizice și juridice, bugetului local al comunei Hănțești, în conformitate cu prevederile art. 185 alin. (1) litera ”b” ale Codului de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015. Art.2 Se aprobă Procedura de acordare a anulării accesoriilor aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 decembrie 2022, datorate de persoane fizice și juridice bugetului local al comunei Hănțești, conform anexei nr.1 la prezenta și parte integrantă a acestei hotărâri. Art.3 Primahrul comunei Hănțești, județul Suceava, prin Serviciul buget-contabilitate, impozite, taxe locale și administrativ, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Loredana GRIGORE Contrasemnează, Nr. 30 Secretarul general al comunei, Hănțești, 31 martie 2023 jr.Cristina COBZARIU

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă