HCL 127/2023 Hănţeşti adoptată
Hotărâre privind aprobarea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din comuna Hănțești, județul Suceava, pentru anul școlar 2024 – 2025
- Denumire
- Hotărârea nr. 127 din 2023 a Consiliului Local Hănţeşti
- Emitent
- Consiliul Local Hănţeşti
- Număr
- 127 / 2023
- Data
- 27 decembrie 2023
- Inițiator
- Daniel OLARIU
- Localitate
- Hănţeşti, județul Suceava
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local din Hănțești aprobă organizarea rețelei școlare pentru anul școlar 2024-2025, potrivit detaliilor din anexa care face parte integrantă din hotărâre. Decizia înseamnă, în practică, unde vor funcționa-și câte unități de învățământ preuniversitar de stat vor funcționa în comună, conform planului aprobat de inspectoratul școlar. Pentru locuitori, rezultă eventuale ajustări privind accesul copiilor la școală în centrele desemnate, impacturi asupra numărului de elevi pe fiecare unitate și termenele oficiale de funcționare pe anul 2024-2025.
Ce prevede
Art. 1 Se aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din comuna
Hănțești, județul Suceava, pentru anul școlar 2024 - 2025, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei Comunei Hănțești
și va fi înaintată, prin grija secretarului general al comunei, Instituției Prefectului – județul Suceava,
Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Școlii Gimnaziale ”Mihai Halunga” Hănțești.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Dănuț PÎNZARIU
Contrasemnează,
Secretarul general al comunei,
Nr. 127 Cristina COBZARIU
Hănțești, 27 decembrie 2023
Documente
- anexa HCL 127.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 123/2023Hotărâre privind aprobarea Strategiei anuale de achiziții publice a comunei Hănțești, județul Suceava, pentru anul 2024HCL 124/2023Hotărâre privind aprobarea contractării de servicii juridice pentru anul 2024, pentru Comuna Hănțești, județul SuceavaHCL 125/2023Hotărâre privind aprobarea de principiu a vânzării unui teren din domeniul privat al comunei Hănțești, județul SuceavaHCL 126/2023Hotărâre privind desemnarea consilierilor locali din cadrul Consiliului local al comunei Hănțești care vor face parte din Comisia…HCL 128/2023Hotărâre privind stabilirea indemnizațiilor aleșilor locali, a salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul…HCL 129/2023Hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al comunei Hănțești, județul Suceava,pentru anul 2023HCL 130/2023Hotărâre privind aprobarea impozitelor și taxelor locale, precum și taxele speciale pentru anul 2024, pentru Comuna Hănțești…HCL 131/2023Hotărâre privind atestarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Hănțești, județul Suceava
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.