29 noiembrie 2023 · Inițiator: Daniel OLARIU

HCL 118/2023 Hănţeşti adoptată

Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul privat al comunei Hănțești a unor suprafețe de teren

Denumire
Hotărârea nr. 118 din 2023 a Consiliului Local Hănţeşti
Emitent
Consiliul Local Hănţeşti
Număr
118 / 2023
Data
29 noiembrie 2023
Inițiator
Daniel OLARIU
Localitate
Hănţeşti, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă atașarea la domeniul privat al comunei Hănțești a două terenuri: unul arabil de 1700 mp în extravilan, la Răzeși, pentru care se pregătește înregistrarea în Cartea Funciară; și un teren curți-construcții plus arabil de 1500 mp în intravilan, pentru care se pregătește, de asemenea, înregistrarea oficială. Pentru locuitori, înseamnă că aceste parcele vor aparține administrativ comunei și vor putea fi înscrise în evidențele funciare, ceea ce poate afecta eventualele folosiri, taxe sau planificare urbană, dar procesul de intabulare poate necesita termene oficiale. (Anexa 1 și Anexa 2 definesc limitele exacte ale terenurilor.)

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1 Se atestă apartenența la domeniul privat al comunei Hănțești, județul Suceava, a unui teren arabil în suprafață de 1700 mp, situat în extravilanul satului Hănțești, la locul numit ”Răzeși”, delimitat cadastral și configurat în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea întabulării în Cartea Funciară. Art.2 Se atestă apartenența la domeniul privat al comunei Hănțești, județul Suceava, a unui teren curti-construcții și arabil în suprafață de 1500 mp, situat în intravilanul satului Hănțești, identificat, delimitat cadastral și configurat în Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea întabulării în Cartea Funciară. Art.3 Se atestă apartenența la domeniul privat al comunei Hănțești, județul Suceava, a unui teren curți-construcții-arabil în suprafață de 636 mp, situat în intravilanul satului Hănțești, în strada Valea Mare, identificat, delimitat cadastral și configurat în Anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea întabulării în Cartea Funciară. Art.4 Se atestă apartenența la domeniul privat al comunei Hănțești, județul Suceava, a unui teren arabil în suprafață de 300 mp, situat în intravilanul satului Hănțești, identificat, delimitat cadastral și configurat în Anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea întabulării în Cartea Funciară. Art.5 După înscrierea acestor terenuri în Cartea Funciară, se va completa inventarul domeniului privat al comunei Hănțești cu aceste imobile, prin introducerea unor noi poziții, conform prevederilor legale în această materie. Art.6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează consilierul-cadastru din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Hănțești, județul Suceava. Art.7 Prezenta hotărâre va fi comunicată primarului comunei Hănțești, Instituției Prefectului – județul Suceava și va fi adusă la cunoștința publică prin grija secretarului general al comunei Hănțești. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Dănuț PÎNZARIU Contrasemnează, Nr. 118 Secretarul general al comunei, Hănțești, 29 noiembrie 2023 Cristina COBZARIU

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă