Hotărâre privind punerea la dispoziția operatorului de transport Societatea ”Compania de Transport Public” S.A. Arad a mijlocului de transport microbuz electric HELVE în vederea prestării Serviciului public de transport călători care face obiectul Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019
Denumire
Hotărârea nr. 45 din 2025 a Consiliului Local Gurahonţ
Se aprobă punerea la dispoziția operatorului de transport, Societatea Compania de Transport Public S.A. Arad, a microbuzului electric HELVE pentru a presta serviciul de transport public local, conform contractului de delegare nr. 704/02.12.2019. Aceasta înseamnă că locuitorii pot beneficia de un nou mijloc de transport ecologic în traseele anew convenite, iar efectele pentru ei includ utilizarea unui vehicul nepoluant, cu termene și condiții stabilite prin contract, precum și eventuale evidențe privind inventarul și plasarea mijlocului în domeniul public al comunei. (Alte detalii administrative sunt prevăzute în hotărârea nr. 45 din 30.04.2025, fără să afecteze în mod direct drepturile zilnice ale cetățenilor.)
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
COMUNA GURAHONŢ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR. 45
din 30 aprilie 2025
privind punerea la dispoziția operatorului de transport Societatea ”Compania de Transport
Public” S.A. Arad a mijlocului de transport microbuz electric HELVE în vederea prestării
Serviciului public de transport călători care face obiectul Contractului de delegare a gestiunii
Serviciului de transport public local nr. 704/02.12.2019
Consiliul local al comunei Gurahonţ întrunit în şedinţă ordinară în data de 30.04.2025,
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
- referatul de aprobare elaborat de primar, în calitatea sa de iniţiator, de sub nr.3662/24.04.2025
cu privire la solicitarea ADI Transport Public Arad de a se emite o hotărâre distinctă de cea adoptată
anterior cu privire la punerea la dispozitia operatorului de transport Compania de Transport Public SA a
mijlocului de transport in vederea prestarii Serviciului public de transport calatori în comună pe baza
Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr.704/02.12.2019;
- raport compartiment
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.