HCL 25/2021 Golăieşti adoptată
Hotărâre privind aprobarea: ”Acordului de cooperare cu Asociația Comunelor din România în vederea organizării și exercitării unor activități stabilite prin Codul Administrativ”
- Denumire
- Hotărârea nr. 25 din 2021 a Consiliului Local Golăieşti
- Emitent
- Consiliul Local Golăieşti
- Număr
- 25 / 2021
- Data
- 30 martie 2021
- Inițiator
- Costel MANOLIU
- Localitate
- Golăieşti, județul Iași
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Primăria Golăiești adoptă modelul cadru al Acordului de cooperare cu Asociația Comunelor din România pentru organizarea și exercitarea unor activități prevăzute de lege, iar funcționarii locali pot să participe la corpurile profesionale ale asociației. Cheltuielile rezultate din acord pentru întreaga perioadă îl vor suporta din bugetul local, în special cele ale compartimentelor financiar-contabil și de funcționare. Acordul stabilește ce activități pot fi organizate și finanțate la nivel local prin acest parteneriat.
Ce prevede
Art. 1 (1) Se însuşeşte modelul cadru al Acordului de cooperare pentru
organizarea şi exercitarea unor activităţi stabilite prin lege autorităților administratiei
publice locale conform Anexei nr. 1 la Hotărâre, astfel cum sunt prevazute în Ordinul
232/15.10.2010.
(2) Se aprobă participarea funcţionarilor publici din structura funcţională a
Comunei Golăiești la constituirea Corpurilor profesionale ale Asociaţiei Comunelor
din România.
(3) Obligaţiile financiare rezultate din Acordul de cooperare prevăzut la alin. (1),
pe întreaga durată de existenţă a acestuia, se suportă din bugetul local al comunei
Golăieşti, după cum urmează:
- cheltuieli generate de funcţionarea compartimetului financiar — contabil şi de
funcţionare a compartimentului de personal vor fi decontate de U.A.T. —urile
semnatare ale prezentului acord în cote egale, respectiv 175 lei/U.A.T./lună pentru
fiecare persoană angajată prin intermediul acordului de cooperare menţionat, ce
îşi va desfăşura activitatea în cadrul UAT;
- cheltuieli cu salarizarea persoanelor angajate prin intermediul acordului de
cooperare menţionat la alin. (1) ce îşi vor desfășura activitatea în cadrul UAT
Golăieşti, reprezentând atât salariul brut al angajatului stabilit în conformitate cu
prevederile bugetare ale UAT şi alte drepturi salariale acordate, cât şi obligaţiile către
bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat suportate de angajator;
ART. 2. Se aprobă angajarea unei persoane prin intermediul acordului de
cooperare menţionat la art. 1, alin. (1), ce îşi va desfăşura activitatea în cadrul UAT
Golăieşti, după cum urmează: Ă
> 1 post de referent — operator taxe şi impozite , cod COR 2.2949 SI
având salariul brut lunar în sumă de 2600 lei, tichete de masă în suma de - lei lunar,
vouchere de vacanță în sumă de - lei anual, alte drepturi salariale în sumă de - lei
lunar.
ART. 3. Reprezentarea Comunei Golăieşti în cadrul Asociaţiei Comunelor din
Romania se asigură de către Primarul Comunei sau de către împutemicitul acestuia,
numai pe baza unui mandat de reprezentare, aprobat prin dispoziţie.
ART. 4. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor
prezentei hotărâri atrage de partea celor vinovaţi răspunderea materială, civilă,
administrativă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.
ART. 5. Copii de pe prezenta hotărâre se vor comunica Primarului, preşedintelui
Asociaţiei Comunelor din România pentru luarea la cunoştintă şi ducerea la
îndeplinire, Instituţiei Pref
Documente
- anexa Hcl-25.pdf
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 21/2021Hotărâre privind modificarea anexei la HCL nr. 4/22.01.2021 privind completarea Programului anual al achizițiilor publice al…HCL 22/2021Hotărâre privind desemnarea a doi consilieri locali, membri ai Comisiei pentru evaluarea secretarului general al comunei GolăieștiHCL 23/2021Hotărâre privind înființarea Serviciului de iluminat public al comunei Golăiești, aprobarea modalității de gestiune a acestuia, a…HCL 24/2021Hotărâre privind aprobarea dării spre administrare a mijlocului fix ”microbuz pentru transportul școlar” din gestiunea UAT Comuna…HCL 26/2021Hotărâre privind aprobarea prelungirii termenului de acordare a facilităților fiscale, prevăzute în HCL nr 8/28.01.2021 privind…HCL 27/2021Hotărâre privind modificarea HCL nr.14/05.03.2021 privind aprobarea rețelei de transport public județean de persoane prin curse…HCL 28/2021Hotărâre privind aprobarea bugetului local al comunei Golăiești pentru anul 2021HCL 29/2021Hotărâre privind modificarea HCL nr. 35/23.12.2020 privind punerea la dispoziția proiectului ” Sistem informațional pentru…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.