19 decembrie 2025 · Inițiator: Gelu SÎRGHIE

HCL 65/2025 Gohor adoptată

Ce vizează aprobarea Regulamentului privind acordarea, modificarea, suspendarea sau încetarea beneficiilor sociale, în cadrul Compartimentului de Asistență socială al comunei Gohor, județul Galați

Denumire
Hotărârea nr. 65 din 2025 a Consiliului Local Gohor
Emitent
Consiliul Local Gohor
Număr
65 / 2025
Data
19 decembrie 2025
Inițiator
Gelu SÎRGHIE
Localitate
Gohor, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă regulamentul care stabilește cine poate primi beneficii sociale, ce documente sunt necesare, cum se primesc, se modifică, se suspendă sau se încetează aceste beneficii, pentru sectorul de asistență socială al comunei Gohor. În practică înseamnă că păturile eligibile vor ști ce condiții trebuie să îndeplinească, ce acte să depună și cum se derulează pașii de la analiză până la acord, cu termene și reguli clare pentru toți cei implicați. Beneficiile afectate vor urma regulile stabilite, iar autoritatea locală va decide periodic modificările, suspendările sau încetările, în funcție de documentația și situația fiecărui beneficiar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. – Scopul regulamentului: (1) Prezentul regulament stabilește condițiile generale de eligibilitate, documentația necesară și procedura de acordare a beneficiilor sociale gestionate de Compartimentul de asistență socială. (2) Prevederile regulamentului sunt obligatorii atât pentru beneficiarii acestor drepturi cât și pentru personalul Compartimentului implicat în procesul de analiză și acordare. Art. (2) – Baza legală: Prezentul regulament a fost elaborat în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative: - prevederile Legii asistenței sociale cu nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 196/1016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 166/2012 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială; - prevederile Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;  - prevederile Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - prevederile Legii nr. 100/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale, precum și pentru completarea Legii nr. 178/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România și pentru modificarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului; - prevederile O.U.G. nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii și asistență socială, cu modificările ș

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă