27 decembrie 2023

HCL 47/2023 Glodeanu-Siliștea adoptată

Se aprobă prelungirea perioadei de implementare a contractului de finanțare nr. 8873 încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru proiectul „Reabilitare în vederea creșterii eficienței…

Pe scurt

Se aprobă prelungirea perioadei de implementare a contractului de finanțare nr. 8873 încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru proiectul „Reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice a clădirii Primăriei Glodeanu Silistea”. Practic, acest lucru înseamnă că fondurile nerambursabile vor putea fi cheltuite pe o perioadă mai lungă pentru a finaliza lucrările de reabilitare energetică a clădirii primăriei, în folosul locuitorilor prin îmbunătățirea furnizării de servicii publice. Nu se specifică sume sau termene exacte în textul prezentat, dar decizia extinde cadrul temporal al proiectului finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă solicitarea pentru extinderea duratei de implementare a contractului de finanţare nr. 8873 încheiat în data 23.01.2023 cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, aferent proiectului cu titlul „REABILITARE IN VEDEREA CRESTERII EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII PRIMARIEI GLODEANU SILISTEA, JUDETUL BUZAU”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 47 din 2023 a Consiliului Local Glodeanu-Siliștea
Titlu oficial
HCL nr. 47 din 27.12.2023
Emitent
Consiliul Local Glodeanu-Siliștea
Număr
47 / 2023
Data
27 decembrie 2023
Localitate
Glodeanu-Siliștea, județul Buzău
Stare
adoptată

Pe același subiect în Glodeanu-Siliștea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BUZĂU COMUNA GLODEANU SILISTEA -CONSILIUL LOCAL- HOTĂRÂRE privind aprobarea extinderii duratei de implementare a contractului de finantare nr. 8873 incheiat in data de 23.01.2023 cu Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Administratiei aferent proiectului cu titlu „REABILITARE IN VEDEREA CRESTERII EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII PRIMARIEI GLODEANU SILISTEA, JUDETUL BUZAU”. Consiliul Local al Comunei Glodeanu Silistea, judeţul Buzău, întrunit în şedinţă publică ordinară; Având în vedere: - referatul de aprobare al Primarului Comunei Glodeanu Silistea, judeţul Buzău, înregistrat sub nr. 109/05.12.2023; - prevederile art. 2. alin. (3) din Contractul de finantare nr. 8873 incheiat în data de 23.01.2023 cu Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, aferent proiectului cu titlul „REABILITARE IN VEDEREA CRESTERII EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII PRIMARIEI GLODEANU SILISTEA, JUDETUL BUZAU”. - prevederile H.C.L. Glodeanu Silistea nr. 46/27.12.2023 privind aprobarea documentatiei tehnico- eonomice (faza Proiect tehnic de executie si DTAC) si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “REABILITARE IN VEDEREA CRESTERII EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII PRIMARIEI GLODEANU SILISTEA, JUDETUL BUZAU” finantat prin Planul National de Redresare si rezilienta, Componenta C10-Fondul local, Investitia 1.3 - Reabilitare moderata a cladirii publice pentru a imbunatatii furnizarea de servicii publice de catre unitatile administrativ-teritoriale; - prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrulul institutional si financiar pentru gestionarea fonduritar europene alocate României prin Mecanismul de redresare si rezilientă, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului national de redresare si reziliență necesar Româniel pentru accesarea de fonduri exteme rambursabile si nerambursabile in cadrul Mecanismului de redresare si rezilientă cu modificările si completările ulterioare; - Hotarârea Guvernului nr. 209 din 14 februarie 2022 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guverului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului institutional si financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare si rezilienta, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guverului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului national de redresare si rezilient necesar României pentru accesarea de fondun externe rambursabile si nerambursabile in cadrul Mecanismului de redresare si rezilientă cu modificările si completările ulterioare; - Ordin MDLPA nr. 999 din 10 mai 2022 pentru aprobarea pentru aprobarea Ghidului specific Conditii de accesare a fondurilor europene aferente Planului national de redresare si rezilientă in cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 - Fondul local, - Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 70/2022 privind prevenirea, verificarea si constatarea neregulitor/dublei finantări, a neresulilor grave apărute in obtinerea si utilizarea fondurilor externe nerambursabile alocate României prin Mecanismul de Redresare si Rezilientă si/sau a fondurilor publice nationale aferente acestora si recuperarea creantelor rezultate, - prevederile art. 129 alin.(1),alin. (2), lit.b), alin. (4), lit.d) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; - raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Glodeanu Silistea, județul Buzău, nr. 110/05.12.2023; - avizul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Glodeanu Silistea, județul Buzău;. În temeiul art. 139 alin. (1) și art.196, alin.(1), lit.a) din O.U.G nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Pagina 1 din 2 Art.1.- Se aprobă solicitarea pentru extinderea duratei de implementare a contractului de finanţare nr. 8873 încheiat în data 23.01.2023 cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, aferent proiectului cu titlul „REABILITARE IN VEDEREA CRESTERII EFICIENTEI ENERGETICE A CLADIRII PRIMARIEI GLODEANU SILISTEA, JUDETUL BUZAU”. Art.2.- Se aprobă prelungirea perioadei de implementare cu o perioada de 12 luni astfel încât durata nouă de implementare va fi de 24 de luni calculate de la data semnarii Contractului de finantare, respectiv pana la data de 23.01.2025. Art.3.- Se împuternicește Primarul comunei Glodeanu Silistea să semneze orice cerere sau angajament legal ce va fi necesar pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri. Art.4.- Primarul Comunei Glodeanu Silistea, județul Buzău, împreună cu aparatul de specialitate al primarului vor asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri. Art.5.- Secretarul general al comunei Glodeanu Silistea, județul Buzău, va comunica prezenta hotărâre instituțiilor, autorităților și persoanelor interesate și o va face publică prin afișare. PRESEDINTE DE SEDINTA, Consilier local, vumira ALEXE ] EN CONTRASEMNEAZA: f: 0 SECRETAR GENERAL COMUNA | Adrian IONITA Si Nr. 47 Glodeanu Silistea, 27 decembrie 2023. Aceasta hotarare a fost adoptata de Consiliul Local al Comunei GLODEANU SILISTEA in sedinta ordinara din data de 27.12.2023 cu respectarea prevederilor art. 139, alin. (1), (majoritate simpla) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrative, cu un numar de 11 voturi pentru : O voturi impotriva; 0 abtineri din numarul total de 13 consilieri in functie si 11 consilieri prezenti la sedinta. Pagina 2 din 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.glodeanu-silistea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala