Aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local ce urmează a fi prestate de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social
Pe scurt
Se aprobă un plan de acțiuni sau lucrări de interes local pe care le vor presta persoanele apte de muncă care primesc ajutor social, în conformitate cu legea veniturilor garantate. Practic, oamenii eligibili vor presta muncă în schimbul sprijinii, iar activitățile și condițiile sunt detaliate în anexa hotărârii. Documentul specifică că hotărârea poate fi verificată de autorități pentru legalitate și implementată de Primăria Giurgiu și Direcțiile relevante.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local ce urmează a fi prestate de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social, în conformitate cu prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, conform Anexei parte integrantă din prezenta hotarăre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.
Hotărârea nr. 30 din 2022 a Consiliului Local Giurgiu
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local ce urmează a fi prestate de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social
PROIECT ROMÂNIA AVIZAT:
Judeţul GIURGIU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de acţiuni sau de lucrări de interes local ce urmează
a fi prestate de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
Întrunit în şedinţă ordinară,
Având în vedere:
- referatul de aprobare al Primarului Municipiului Giurgiu, înregistrat la
nr.2.183/17.01.2022;
- raportul de specialitate al Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu, înregistrat la
nr.514/17.01.2022;
- avizul comisiei pentru administraţie publică locală, juridic şi de disciplină;
- prevederile art.6, alin.(2) și alin.(7) din Legea nr.416/2001 privind venitul minim
garantat, modificată şi completată ulterior;
- prevederilor Hotărârii Guvernului nr.50/2011 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim
garantat.
În temeiul art.129, alin.(2), lit.„a”, art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.„a” din
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Planul de acţiuni sau de lucrări de interes local ce urmează a fi
prestate de persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social, în conformitate cu
prevederile Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi
completările ulterioare, conform Anexei parte integrantă din prezenta hotarăre.
Art.2. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Giurgiu
în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului municipiului Giurgiu,
Direcţiei Economice din cadrul Aparatului de specialitate ai Primarului municipiului
Giurgiu și Direcţiei de Asistenţă Socială Giurgiu pentru ducerea la îndeplinire.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL,
Sîrbu Adelina - Veronica Băiceanu Liliana
Giurgiu, 27 ianuarie 2022
Nr. 30
Adoptată cu un număr de 20 voturi pentru, din totalul de 20 consilieri prezenţi
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.