30 octombrie 2025

HCL 141/2025 Ghimbav adoptată

Se aprobă încheierea unui contract de asistență juridică cu Cabinetul individual de avocatură Durbacă Adina-Alexandrina pentru reprezentarea și consilierea juridică a Orașului Ghimbav, a deliberărilor și a activităților…

Pe scurt

Se aprobă încheierea unui contract de asistență juridică cu Cabinetul individual de avocatură Durbacă Adina-Alexandrina pentru reprezentarea și consilierea juridică a Orașului Ghimbav, a deliberărilor și a activităților sale, în situații temeinic justificate. Aceasta înseamnă că orașul va plăti servicii de avocatură pentru dosarele aflate în instanță sau pentru alte proceduri juridice necesare, conform contractului aprobat, iar echipa juridică va întocmi întâmpinări, note de ședință, cereri și alte documente. Decizia vizează asigurarea unei asistențe juridice profesionale, în special pentru dosare aflate pe rol la instanțe, precum cel menționat la Tribunalul Brașov (dosar nr. 3631/62/2025).

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 141 din 2025 a Consiliului Local Ghimbav
Emitent
Consiliul Local Ghimbav
Număr
141 / 2025
Data
30 octombrie 2025
Localitate
Ghimbav, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Lunga nr. 2

Pe același subiect în Ghimbav

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRAŞOV CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI GHIMBAV Str. Lungă, nr. 2, Ghimbav, cod 507075, Tel/fax: 258006, 258355 www. primaria-ghimbav.ro HOTĂRÂREA NR. ///.. din data: 30.10.2025 HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL privind încheierea unui contract de asistenţă juridică cu Cabinet individual de avocatură Durbacă Adina-Alexandrina Consiliul Local al Oraşului Ghimbav, judeţul Braşov, întrunit în şedinţă ordinară în data de 30.10.2025, Având în vedere Proiectul de hotărâre, văzând prevederile art. 1, alin. 2) din OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte administrative, prevederile art. 109, alin. 3, art. 129, alin. 1) şi 14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Raportul de specialitate al Secretarului general, Referatul de aprobare, avizele comisiilor de specialitate, - ţinând cont că prin HCL nr. 75/30.05.2018 Consiliul Local a aprobat în conformitate cu prevederile OUG nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte administrative, achiziţionarea serviciilor de consultanță şi asistenţă juridică şi reprezentare a Oraşului Ghimbav, a Consiliului Local Ghimbav, a Primarului Oraşului Ghimbav, a Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, precum şi a tuturor comisiilor, serviciilor şi compartimentelor de specialitate prin contractarea unor cabinete de avocatură pentru litigii şi rapoarte juridice viitoare în situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat. - având în vedere complexitatea cauzelor şi multitudinea procedurilor ce se efectuează într- un dosar de instanță şi a actelor ce se întocmesc pentru instrumentarea cauzei, respectiv emiterea de întâmpinări, note de şedinţă, administrare de probe, audieri de martori, întocmire adrese iar unde este cazul întocmirea de cereri de chemare în judecată, plângeri penale, etc. - având în vedere faptul că pe rolul instanţei la Tribunalul Braşov a fost înregistrat Dosarul nr. 3631/62/2025, acţiune promovată de reclamanțţii: Nistor Maria, Fritzen Yu-Fang, Fritzen Fawn Anahareo, Fritzen Anemone Camellia, reprezentaţi conventional prin Societatea Civilă de Avocaţi „Schiau, Prescure, Teodorescu” Braşov, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală. - luând în considerare faptul că în cadrul Compartimentului juridic din cadrul Primăriei este angajat un singur consilier juridic, - deoarece se impune asigurarea continuității în efectuarea serviciilor de asistență juridică şi reprezentare în condiţiile legii, în toate gradele de jurisdicție, - atribuirea în exclusivitate a reprezentării juridice personalului propriu nefiind posibilă datorită volumului mare de lucru, - apreciind că experienţa dobândită de d-na Durbacă Alexandrina Adina o recomandă ca fiind cea mai potrivită pentru susținerea unor litigii, În temeiul art. 139, alin. | şi ale art. 196, alin. 1, lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art. 1. Se aprobă angajarea unui avocat, respectiv încheierea unui Contract de asistenţă juridică cu Cabinet avocat individual de avocatură Durbacă Adina-Alexandrina, în vederea reprezentării Oraşului Ghimbav după cum urmează: Nr. Dosar/Instanţa/Obiect Parte/Reclamant Crt. ]. Nr. 3631/62/2025 Tribunalul Braşov Nistor Maria, Fritzen Yu-Fang, Fritzen Acţiune în răspundere delictuală | Fawn Anahareo, Fritzen Anemone Camellia, reprezentaţi conventional prin Societatea Civilă de Avocaţi „Schiau, Prescure, Teodorescu” Braşov Art. 2. Se împuterniceşte d-na avocat Durbacă Adina-Alexandrina să formuleze şi să semneze cereri, excepţii, apărări şi să exercite căile de atac până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei prevăzută la art. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Oraşului Ghimbav prin compartimentele de specialitate. Prezenta hotărâre a fo adoptată cu G voturi „pentru”, (2) „împotrivă” şi 7 „abţineri” din consilieri prezenţi la şedinţă şi 15 consilieri în funcţie. Contrasemnează- Secr. d Preşedinte de şedinţă Szinato Prezenta hotărâre se -Instituţiei Prefectului -colecţie, -afişare, -comunicare lui Braşov, Semnătura persoanei N ct. OPERAȚIUNILE EFECTUATE |Data ZZ/LI/AN| responsabile să efectueze i procedura _/ 0 1 2 3 A/T 1__ |Adoptarea hotărârii!) „3.7/.(2..12025 2___|Comunicarea către primarul comunei*2)|...3r../..€.(./2025| 3___ |Comunicarea către prefectul judeţului*3)...7.../.€.../2025 sii 4___ JAducerea la cunoştinţă publică*4+5) |.42./...4(.72025| Ar |Comunicarea, numai în cazul celei cul....... |eueaacel unsa a caracter individual*4+5) Fu |; Hotărârea devine obligatorie*6) sape RR CZ — roduce efecte juridice*7), după caz / Extrase din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: *1) art. 139 alin. (1): , În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. “ *2) art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului. “ *3) art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale comunică hotărârile Consiliului Local Ghimbav prefectului în cel mult 10 zile luczătoare de la data adoptării... *4) art. 197 alin. (4): „Hotărârile Consiliului Local Ghimbav se aduc la cunoștința publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al Oraşului Ghimbav“ *5) art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor Consiliului Local Ghimbav cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.“ *6) art. 198 alin. (1): „Hotărârile Consiliului Local Ghimbav cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică.“ *7) art. 199 alin. (2): „Hotărârile Consiliului Local Ghimbav cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.“ IMPORTANT: Potrivit prevederilor art. 197, alin. 5) din Codul administrativ, corroborate cu cele ale art. 5), alin. 2) din anexa nr. 1 la Codul administrativ, începând cu data de 1 ianuarie 2020, Hotărârile atât cele cu caracter normativ, cât şi cele cu caracter individual, se publică, pentru informare, în format electronic şi în monitorul oficial local , în format „pdf” editabil, pentru a se păstra machete şi aspectul documentului intacte, astfel încât acesta să arate exact aşa cum a fost realizat şi să poată fi tipărit corect de oricine şi de oriunde, fără să cuprindă semnăturile olografe ale persoanelor, asigurându-se respectarea reglementărilor în materia protecţiei datelor personale.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-ghimbav.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala