9 august 2023

HCL 102/2023 Ghimbav adoptată

Se aprobă ordinea de zi a şedinţei din 09.08.2023 a Consiliului Local Ghimbav, adică se decide ce subiecte vor fi discutate în întâlnire (de la alegerea preşedintelui şedinţei pentru următoarele luni, la rectificări…

Pe scurt

Se aprobă ordinea de zi a şedinţei din 09.08.2023 a Consiliului Local Ghimbav, adică se decide ce subiecte vor fi discutate în întâlnire (de la alegerea preşedintelui şedinţei pentru următoarele luni, la rectificări bugetare, contractarea unei finanţări de 55 milioane lei, participarea la programul de casare a autovehiculelor uzate, şi alte puncte). Pentru locuitori înseamnă că bugetul oraşului poate fi ajustat, pot exista cheltuieli sau economii, se pot investi bani publici în proiecte locale, iar unele decizii implică termene, finanţări şi eventuale impacturi asupra zonelor din oraş vizate de proiecte. De asemenea, se vorbeşte despre numirea unui director la un club sportiv local, ceea ce afectează organizarea şi administrarea acelei entităţi.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2023 a Consiliului Local Ghimbav
Emitent
Consiliul Local Ghimbav
Număr
102 / 2023
Data
9 august 2023
Localitate
Ghimbav, județul Brașov
Stare
adoptată
Locuri citate
Lunga nr. 2

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BRAŞOV CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI GHIMBAV Str. Lungă, nr. 2, Ghimbav, cod 507075, Tel/fax: 258006, 258355 www. primaria-ghimbav.ro HOTĂRÂREA NR. 102 din data: 09.08.2023 HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL privind aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Oraşului Ghimbav din data de 09.08.2023 Consiliul Local al Oraşului Ghimbav, întrunit în şedinţă în data de 09.08.2023, Având în vedere: -Proiectul ordinii de zi, prevederile art. 135 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, -prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Oraşului Ghimbav, În temeiul art. 196, alin. 1, litera b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.]. Se aprobă ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Oraşului Ghimbav din data de 09.08.2023, conform anexei parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Secretarul general al Oraşului Ghimbav. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu // voturi „pentru”, O împotrivă” şi 0___ „abţineri” din /4 consilieri prezenţi la şedinţă şi 15 consilieri în funcţie. Szinatovie Toader Rausch Adrian LL To etar general Preşedinte de şedinţă DA Prezenta hotărâre se | munică -Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov, -colecţie, -afişare, Ordinea de zi Şedinţă CL Ghimbav 9 august 2023 1. Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă ce va conduce lucrările Consiliului Local Ghimbav în lunile august — septembrie — octombrie 2023, iniţiator lonel Fliundra — Primarul Oraşului Ghimbav. C.3. 2. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local Ghimbav din data de 20.07.2023; Aprobarea Proiectului ordinii de zi, 4. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2023, iniţiator Ionel Fliundra, Primarul Oraşului Ghimbav. C. 1, 2, 3. 5. Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne în valoare de 55.000.000 lei, iniţiator Ionel Fliundra — Primarul Oraşului Ghimbav, C. 1,3. 6. Proiect de hotărâre privind participarea UAT Oraş Ghimbav la Programul privind casarea autovehiculelor uzate din oraş Ghimbav - iniţiator lonel Fliundra - Primarul Oraşului Ghimbav. C.1, 3. 7. Diverse. 93) Suplimentare Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind numirea domnului Irimie Marin - Viorel în funcţia de Director al Clubului Sportiv Orăşenesc Teutonii Ghimbav, instituţie de drept public cu personalitate juridică aflat în subordinea Consiliului Local al Oraşului Ghimbav -— iniţiator, Ionel Fliundra, Primarul Oraşului Ghimbav. C.1, 2, 3. Contrasemnează-Sgeretar general Preşedinte de şedinţă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primaria-ghimbav.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala