28 noiembrie 2024

HCL 98/2024 Gherla adoptată

Organizare rețea școlară 2025-2026

Pe scurt

Se aprobă rețeaua unităților de învățământ din Municipiul Gherla pentru anul școlar 2025-2026, conform anexei la hotărâre. În practică, autoritatea executivă și unitățile de învățământ vor implementa această structură, iar instituțiile vizate (primăria, inspectoratul școlar, prefectura) vor primi comunicările oficiale; decizia poate implica reorganizări de unități sau structuri, cu impact asupra programelor, finanțării și termenele de funcționare pe viitor. Cetățenii pot afla, prin anexă, ce școli și grădinițe fac parte din rețea, adresele și tipurile de unități pentru pregătirea și înscrierile copiilor.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă reţeaua școlară de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2025-2026 care este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Gherla

Denumire
Hotărârea nr. 98 din 2024 a Consiliului Local Gherla
Titlu oficial
HCL NR. 98 DIN 28.11.2024 PRIVIND ORGANIZARE REȚEA ȘCOLARĂ 2025-2026
Emitent
Consiliul Local Gherla
Număr
98 / 2024
Data
28 noiembrie 2024
Localitate
Gherla, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Gherla

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL GHERLA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 98/28.11.2024 Privind organizarea reţelei unităţilor de învățământ de pe raza Municipiului Gherla, din anul școlar 2025-2026 conform Legii Învăţământului Preuniversitar nr. 198/2023 Având în vedere referatul de aprobare nr. 20097/21.11.2024 al Primarului Municipiului Gherla, Drăgan lonel-Ovidiu în calitate de iniţiator primar precum și raportul de specialitate nr. 20117/21.11.2024 întocmit de către Serviciul Juridic, Având în vedere adresa cu nr. 12630/19.11.2024 a Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj înregistrată la Primăria Municipiului Gherla sub nr. 20017/20.1 1.2024; Văzând avizul favorabil al Comisiei de Învăţământ din cadrul Consiliului Local Gherla, Ţinând seama de dispoziţiile art. 16 şi art. 19, alin. 1 şi alin. 6 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 8 alin. 1 din Metodologia privind procesul de organizare a reţelei şcolare a unităţilor de învățământ preuniversitar, aprobat prin O.M.E. nr. 6800/2023; În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. „d”, alin. 7, lit. „a”, art. 139, alin. 1 şi art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţa ordinară adoptă prezenta : HOTĂRÂRE : Art.1 Se aprobă reţeaua școlară de pe raza Municipiului Gherla, pentru anul şcolar 2025-2026 care este cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează autoritatea executivă şi instituţiile de învățământ de pe raza de autoritate a Consiliului Local Gherla. Art.3 Prezenta hotărâre se comunică la: e Primarul Municipiului Gherla; e Instituţia Prefectului — Judeţul Cluj; e Inspectoratul Școlar Judeţean Cluj; . Unităţile şcolare care fac parte din reţeaua școlară de pe raza UAT Gherla. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ MUREȘAN MARIUS — MIRCEA Nr. consilieri 19 CONTRASEMNEAZĂ Nr. consilieri Prezenţi 18 SECRETAR GENERAL UAT Nr. voturi Pentru 18 ROTAR MIHAI ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ PRIMĂRIA MUNICIPIULUI GHERLA ANEXA LA HCL NR. 98/28.11.2024 STRUCTURA REŢELEI UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN MUNICIPIUL GHERLA PENTRU ANUL ŞCOLAR 2025-2026 Nr. Unitatea de Învățământ Tip unitate crt 1. | Clubul Copiilor Gherla Structură învățământ 2. | Grădiniţa cu Program Prelungit “Arici Pogonici ” Gherla Personalitate juridică 3. | Grădiniţa cu Program Prelungit “Arici Pogonici” - Structura 1 Structură învățământ Gherla 4. | Grădiniţa cu Program Normal “Arici Pogonici” - Structura 2 Structură învățământ Gherla 5. | Grădiniţa cu Program Prelungit “Căsuţa Fermecată” Gherla | Personalitate juridică 6. | Grădiniţa cu program prelungit “Veseliei” Gherla Personalitate juridică 7. | Grădiniţa cu Program Normal “Veseliei”- Structura | Gherla Structură învățământ 8. | Liceul Tehnologic Gherla Personalitate juridică 9. | Liceul Teoretic “Ana Ipătescu” Gherla Personalitate juridică 10. | Liceul Teoretic “Kemâny Zsigmond” Gherla Personalitate juridică 11. | Liceul Teoretic “Petru Maior” Gherla Personalitate juridică 12. | Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gherla Personalitate juridică 13. | Şcoala Postliceală "Henri Coandă” Gherla Personalitate juridică PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL UAT MUREȘAN MARIUS —- MIRCEA ROTAR MIHAI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: gherla.mol-uat.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala