20 ianuarie 2023

HCL 6/2023 Gherla adoptată

Aprobare DALI ambulatoriu

Pe scurt

Consiliul Local Gherla aprobă reactualizarea documentației tehnice pentru avizarea lucrărilor de intervenție la ambulatoriul (Policlinica) din cadrul Spitalului municipal Gherla, însoțită de indicatorii tehnico-economici din Anexa. Impact pentru locuitori: valoarea totală a investiției este de aproximativ 11,56 milioane lei (fără TVA), iar investiția va implica lucrări de construcții-montaj cu o perioadă de realizare determinată în anexă; deciziile se vor finanța și implementa de către Direcția de Urbanism și Direcția Economică. Investiția vizează modernizarea și dotarea secției de ambulatoriu, aducând îmbunătățiri în serviciile de sănătate din oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă reactualizarea documentaţiei tehnice pentru avizarea lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţii „Modernizare și dotare ambulatoriu (Policlinică) din cadrul Spitalului municipal Gherla, precum şi indicatorii tehnico-economici prezentați în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește spitalul sau serviciile medicale din localitate.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Sănătate” în Gherla

Denumire
Hotărârea nr. 6 din 2023 a Consiliului Local Gherla
Titlu oficial
HCL NR. 6 DIN 20.01.2023 PRIVIND APROBARE DALI AMBULATORIU
Emitent
Consiliul Local Gherla
Număr
6 / 2023
Data
20 ianuarie 2023
Localitate
Gherla, județul Cluj
Stare
adoptată
Teme
Sănătate

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ MUNICIPIUL GHERLA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA NR. 6/20.01.2023 privind aprobarea reactualizării documentaţiei tehnice pentru avizarea lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţii „Modernizare şi dotare ambulatoriu (Policlinică) din cadrul Spitalului municipal Gherla” Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea reactualizării documentației tehnice pentru avizarea lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiții „Modernizare și dotare ambulatoriu (Policlinică) din cadrul Spitalului municipal Gherla”, proiect din iniţiativa Primarului Municipiului Gherla, Examinând Referatul cu nr. 1194 din 19.01.2023 al Primarului Municipiului Gherla, raportul de specialitate cu nr. 1195 din 19.01.2023 al Direcţiei de Urbanism și Amenajarea Teritoriului şi raportul de specialitate cu nr. 1239 din 19.01.2023 al Direcţiei Economice, Văzând avizul favorabil al Comisiei de Urbanism şi avizul favorabil al Comisiei Economice din cadrul Consiliului Local Gherla, Având în vedere prevederile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 cu privire la finanţele publice locale cu modificările și completările ulterioare, În temeiul art. 129 alin. 4, lit. d şi art. 139 alin. 3 lit. e din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul Local al Municipiului Gherla, întrunit în şedinţă extraordinară convocată „de îndată”, adoptă prezenta : HOTĂRÂRE: Art.1 Se aprobă reactualizarea documentaţiei tehnice pentru avizarea lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţii „Modernizare și dotare ambulatoriu (Policlinică) din cadrul Spitalului municipal Gherla, precum şi indicatorii tehnico-economici prezentați în Anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează autoritatea executivă prin Direcţia de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi Direcţia Economică. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ MOLNAR TIBERIU Nr. consilieri 19 CONTRASEMNEAZĂ Nr. consilieri Prezenţi 17 SECRETAR GENERAL UAT Nr. voturi Pentru 17 ROTAR MIHAI ANEXĂ LA HCL NR. 6/20.01.2023 privind aprobarea reactualizării documentaţiei tehnice pentru avizarea lucrărilor de intervenţie la obiectivul de investiţii „Modernizare şi dotare ambulatoriu (Policlinică) din cadrul Spitalului municipal Gherla” Valoarea totală a investiţiei: lei (fără TVA) 11.560.785,33 Din care: - Construcţii- montaj (fără TVA) 4.734.510,21 Eșalonarea investiţiei lei/ lei ANULI INV/C+M 11.560.785,33/4.734.510,21 Durata de realizare a investiţiei 9 luni. Capacităţi fizice : - Regim de înălţime P+2E = Steren = 1.627 mp - Sconstruită reabilitată = 403,32 mp = Sdestăşurată reabilitată= 1.154 mp - Hmax.coaMă= 12,30 m PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETAR GENERAL UAT MOLNAR TIBERIU ROTAR MIHAI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: gherla.mol-uat.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala