Stabilirea impozitelor şi taxelor locale , pentru anul 2024
Pe scurt
Se stabilește pentru anul 2024 nivelul impozitelor, taxelor locale și taxelor speciale pentru comuna Găvănești, punând în aplicare precizările din hotărâre (valorile și cotele aparțin Anexei 1). De asemenea, se delimitează zonele din intravilan/extravilan pentru stabilirea acestor taxe, conform Anexei 2, iar orice eventuală bonificație se acordă potrivit legii. Pentru locuitori înseamnă că vor plăti mai mult sau mai puțin (depinde de cotele aplicate fiecărei zone) și pot beneficia de eventuale reduceri în cazul bonificațiilor prevăzute de lege.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Poate schimba cât plătești la primărie: impozite, taxe locale sau scutiri.
ROMÂNIA
JUDEŢUL OLT
CONSILIUL LOCAL GĂVĂNEȘTI
HOTĂRÂRE
Referitor la: stabilirea impozitelor şi taxelor locale , pentru anul 2024
Consiliul Local al comunei Găvăneşti, judeţul Oit, întrunit în şedinta ordinară din data de
18.12.2023 ;
Având în vedere prevederile :
-art. 16 alin.2, art.20 alin. (1) lit. b), art. 27 si art.30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare;
-titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare;
-art.344 din Legea nr. 207/2015 privind Coaul de procedură fiscală;
-art.491 si 493 alin.7 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările si completările
ulterioare ;
-art.7 din din Legea 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica , republicata,
cu modificarile si completarile ulterioare ;
Tinând cont de:
-referatul de aprobare al primarului com. Găvănești, jud. Olt si raportul compartimentului de
specialitate , cu privire la propunerile pentru impozitele şi taxele locale pentru anul 2024;
-Hotărârea Consiliului Local Găvănești nr.65/30.12.2022 privind stabilirea impozitelor si taxelor
locale pentru anul 2023 ;
-Hotărârea Consiliului Local Găvănești nr.22/27.04.2023 privind indexarea impozitelor şi taxelor
locale pentru anul 2024
-avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Găvănești
În temeiul art. 129 alin.(1), alin.(2), lit.b) alin.(4), lit.c), alin.(14), art. 136, art. 139 alin.(1), alin.(3), lit.c)
și alin.(5) și art. 196 alin.(1), lit.a) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Cocul
administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. -(i) Impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, pe anul 2024, se stabilesc potrivit
prezentei hotărâri.
(2) Tabloul cuprinzând cotele, valorile impozabile, nivelurile impoziteior și taxelor locale, toxele
speciale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul
Local al Comunei Găvănești, sunt prevăzute în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2. Incadrarea si delimitarea pe zone in intravilan si extravilan a teritoriului administrativ al
comunei Gavanesti, judetul Olt , in scopul stabilirii taxelor si impozitelor locale , este prezentată în
Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 3. Bonificaţia prevăzută la art. 462, alin. 2, art. 467 alin. 2, art. 472 alin. 2 din Legea nr. 227/2015
privind Codul Fiscal,cu modificările si completările ulterioare , se stabileşte pentru contribuabilii
persoane fizice , după cum urmează:
a) în cazul impozitului pe clădiri la 10%;
b) în cazul impozitului pe teren ia 10%;
€) în cazul impozitului pe mijloacele de transport la 10%.
Art.4. Bonificaţia prevăzută la art. 462, alin. 2, art. 467 alin. 2, art. 472 alin. 2 din
Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal,cu modificările si completările ulterioare , se stabileşre
pentru contribuabilii persoane juridice , după cum urmează:
a) în cazul impozitului pe clădiri la 10%:
b) în cazul impozitului pe teren la 10%;
c) în cazul impozitului pe mijloacele de transport la 10%.
Art.5. Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie 2023 , mai mici de 40 lei
se anulează, conform art. 266 alin. (6) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de către debitori.
Art.6. se aprobă plafonul obligațiilor fiscale restante, datorate de către debitorii persoane juridice,
ce vor fi menţionaţi în lista ce se va publica trimestrial, până în ultima zi a primei luni din
trimestrul următor celui de raportare, conform prevederilor art. 162 alin. 2 lit. b) din Legea nr.
207/2915 privind Codul de Procedură Fiscală, astfel:
= pentru persoane juridice — 2829,85 lei.
Art. 7. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la | ianuarie 2024 şi este aplicabilă în anul fiscal 204.
Art. 8. Prezenta hotărâre se va comunica primarului comunei Găvăneşti , compartimentului
financiar - contabilitate din cadrul Primăriei comunei Găvăneşti, județul Olt, pentru ducere la
îndeplinire, Instituţiei Prefectului - județul Olt și se aduce la cunoștință publică prin afişarea la sediul
Primăriei, în spațiul accesibil publicului,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Stanculescu/Florin Contrasemnează,
Secretar general al comunei Găvăneşti
jr. Ghită Cristiana
Nr.71
Data: 18.12.2023
Adoptată în ședința publică ordinară din data de 18.12.2023 cu un numar de || voturi „pentru”,
O voturi „, împotrivă " , O voturi „abţinere”, cu participarea a 11 consilieri locali dintr-un numar de |!
în funcţie.
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 71/18.12.2023!
Semnatura
Nr persoanei
eri Operatiuni efectuate [Data ZZ/LL/AN responsabile sa
i efectueze
procedura
o [i 2 3
Adoptarea hotararii!) s-a facut cu majoritate n simpla X
, |absoluta a calificata? dac
2 |Comunicarea catre primar?) 09.01.2024
3 |Comunicarea catre prefectul judetului?) 09.01.2024
4 |Aducereala cunostinta publica) +5) 09.01.2024 Sid
5 |Comunicarea, numaiin cazul celei cu caracter individualt)+5)
Hotararea devine obligatorie) sau produce efecte juridice?), dupa poi 2024
caz pati
Extrase din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare:
') Art. 139 alin. (1): „In exercitarea atributiilor ce ii revin, consiliul local adopta hotarari, cu majoritate
labsoluta sau simpla, dupa caz.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), hotararile privind dobandirea sau instrainarea dreptului de
proprietate in cazul bunurilor imobile se adopta de consiliul local cu majoritatea calificata definita la art.
5 lit. dd), de doua treimi din numarul consilierilor locali in functie.“
2) Art. 197 alin. (2): „Hotararile consiliului local se comunica primarului."
:) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunica hotararile consiliului local al
comunei prefectului in cel mult 10 zile lucratoare de la data adoptarii ...
4) Art. 197 alin. (4): „Hotararile ... se aduc la cunostinta publica si se comunica, in conditiile legii, prin grija
secretarului general al comunei."
5) Art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotararilor ... cu caracter individual catre persoanele carora li se
adreseaza se face in cel mult 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect."
5) Art. 198 alin. (1): „Hotararile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunostinta publica.“
7) Art. 199 alin. (2): „Hotararile ... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicarii
catre persoanele carora li se adreseaza.“
"IUIpgIo e ajiqezoduul |OJeA e/dnse % 80'0
ap aJoo jun eaieojde uud gzeajnojeo as uipejo ed jnuizoduu! 'soizi 0|oueosad eayeyaudoud ul ayeye 'gxaue-ajiuipe|o IS ajeijuapizei a|uipe]o nnusd(|)
%80'0 %Z'0 - %80'0 89!zI] aueosJad — gxoue u!pglo 1$ gleijuapizoy
nue n.usd
ul . SLOZILzz 'u es637 ap
Je20) jnijisuoo aci ia MIPel9 Ind!
9p Eyjiqe]s 2709
(prune' suv
"JIuIey nes eueosed sun ae jindo| ap ajațuuao avejspes
81e9 'e/ese9au ajigjilnn !$ ajugyop 'ajațulpuedap no “jinoo| njuad ajisojoy aauweo anu 1euu nes eun uip gjinyeo|e aițonusuod - YIVIÎN3OIZII 2310y19
"9|eNUapIZBI BIaIPEIo 36 ȚNȚRIZOEUU! [Nae *y
"99121 ajaueos.ad ap yesoșep pe ad |nuzoduuj "y
IIIQV19 ad VXVL !S II0y19 ad 1NLIZOduI "|
11N10Lldv9
207 Inue ul! aj/qe2i/de“loneyul
JOE ezeq 9d jenue ezeaxapul 8s 8/89 '|e90J |n7o6nq e] 9eJ 9s 31e9 J0JIZuaule 3|831uul] 1S uunda4d [8] ul auins auunue
Jun ezeq ad 8)/J/qeJs uns 8/9 nes ja] ul euins eJjuunue 0-Aul NeJSu0d 91Je9 3Je90] 10J3Xe] 1S J0Jiqezoduu! ajunjaA1u puezuudn>
1N018v1
V'1u VXa3NV
EZOZZL'8L Up 4 1u 19H VL "UN VXaNV
IUIpelo eode
Je-s 8Je9 euins ulp %0S
MIPEI9
2oijde Je-s 91eo euns uip %03
Q-v "Ul el anzen8.d uipelo ep ajundy
alulp 81e9u0 uj 'gjuinooj 9p |89 jeoap undoos ayje ul ayezijin 'epiesueuu e| nes/IS |osiwuap
e| 'Josqns e| ayesejduie uadeouj eseype ISesaoe ej auijep eo INniqenquyuoo |nze9 uj '4
IIp&/o eoijde
Je-S 8/89 euuns ulp %S/
MIP]
29ijde Je-s aJe9 euns ulp %G/
Q-v el
anzenaud uipejo ap unda auip aieouo uj 'gjuinooj 29 ayezilgn 'epiesueuu e| nes/$ Josituap
Josqns e| ajesejdwe uadeoul gsepe !Seaave e| suljep a1eo injnjiqenqiujuoo |nze9 u| a
OULU NES/1$ 948) JUBUEE.) |NUN SSNĂNSBU 3|eayBu 2)je 8940 UIp Nes ONEA
PE LOL S/'89| UIpP “gSieau gpiuuego 'eleințeu gerd uip 'uwuaj uip uouaxa iijaiad no BX9UP-2IIPEID “g
OIUUIUO NES/S 9IUI8) ȚUBUIEEI INUN EUUIN Uj BJEJ|NZ8I B|EU3EUI aJje 8910
97'9€7 0/'0/7 U!p NES gSJe gpiuug/g9 ulp Houajxa ijaiad no nes yeuue u0Jaq ulp 9/peo no BXaue-a.lpe|) '9
DILUIUY NES/S Oua) ȚUaueye. Inun asndnseu ajeuajeul ae 890 up nes
20'0/2 S0'S0p J9NEIEA UIp 'gs1eau Epiue/go ulp 'gjeunjeu eeld uip 'utua| uip uouexa 1ijoad no 2IIPEIO "a
OILUIUO NBS/I$ OIUUJ8) JUBWEJE.) INUN EULUN Uj BVeJNZAI 2Eua)euI E
0L'0L8 6L'0s€! 9910 Up Nes ese gpituzieo ulp uouejxa |jaed no nes jeue uoyaq up gupeo no 2IIPEID 'v
81IZIQ9UL (BAge/nuno
Nes 89117989 'aezijeueo
'ede ep ijeleysul pe
puoo) auizjgoul 18 89498Ja
'aJezijeueo 'ede ap 1ijejejsu no
"zu [19| -
% 8€L
I9Ne|Ju! EJeJ n9 eyexapu! șz0Z |nue nued ejiqezoduu! ea1eojeA
NAIOY19 1NalL
991214 10|8ueosiad |nzeo uj “11pgj9 | eyeunSeysap eynuysuoo pjeyedns ap yeuyed nau ad
3I8VZOdWI 21407VA
III0Y19 ad 1N1IZOduwI
JO)BuN |njaqey ulp * duu/18| uj gyeuuudxa '9oJezundsei0o gjiqezoduul eaJeojeA
No 'jened uauu uj gyewuudxe 'elaysave e ajeunseJsep ajinusuoo !8țayedns eeuljjnuuuj uud guiuueyap as '1| ul eJewuudxa "uipejo e ejqezodu eaeojeA(Z)
1Spuv
ele ]ueplzeu e)se nu a/eo eupajo 2040 - IVI NIQIZIU3N 310y19
“9|eŞUBpIz313u SIP]
ININIZOCUUȚ jŢN3Ie) 7
'gjuueja! ap |eoSy injnue e ouenue! | ap ejep e] 'A!snjoul ue ap 0$ 1S 1ue ep 0£ eul gsuudno auiyoan 0 ae a1e9 eaujpglo nud '%0, no (9
'g)uuaja! ap eosiy Innue e auenue! | ap eyep el 'A!Sn|oul 1ue ap 00, IS ue 9p 0$ eul gsuudno auuyoaA o ae aJeo eauipgjo nyued '%,0£ no (q
“g)uujeu ap Jeosi injnue e auenue! | ap eyep el ue 3p 00| a)sad ap auuluyaA 0 ale a1eo eeulpeo nquad '%,0g no (e
Wn9 gdnp 'elajsede |uguluuJey jnue ap ajjouny uj aonpei as g-
:ezeauun
j Ulle Sp ue J0juapanaud meojde euun ui eyeuiuu9)ap'uipejo e e|iqezoduu! ea/20J2A (8)
8' une /Spily
06'0 s6'0 00'z OL'z 0z'z 0€'z [%)
s6'0 00'T OT'z Oz'z 0€'z Ob'z 2
00'1 SO'T 0z'z 0e'z Ob'z Os'z :]
SO'T OT'T 0€'z Ob'z 0s'z 09'7 vV
A LA) Ul) ]] | [?)
ILLVLNVD01
1e3edo| |n3uey 1Nă0V2 NI VNOZ
"103guu4n |njoqeg ul 3nzgAa1d “1oyezundsa109 31428109 ap |n3u31214309 no 31uapada4d 10jayeauje uu10şu02 aeuluu33ap
IOJEA eautijntuuj ud 'eaupep eyesejdiue asa ae u! euoz 1$ nieujedo| jn3ue. ap aifpunj u! ezeaysnfe as MIPgD e ejiqezoduu! ea1eojeA(9)
"| 9P 91euu0jsue.) 8p Juaioij
3S MIpgjo e gye/nsejsep ginugsuoo ețeyeudns lounye '0ua)xa |nunuoo ad eyeunsguu AN98J9 y y
809 un N9 Iu/pg|o e ajun !ațayedns eaurjjnuuuj uud guiuuayap
od nu uipgjo iaun ele ag0uaxa ajunisuauuip eoeg(s)
'euadooeau J0JaseJ8) 1$ Jo ugos aje “gjuinooj 29 ajezunnau Jojunpod ejajeyedns pugydaoxe'epesueuu e] nes josqns e| ajenys 10|3o aje nes J0j6o|
"10|8ue09|eq aje A!Snjou! “!uipejo JojuunjaAtu J0unyn) Jojiunițo9s Jojsţeyeudns eaJewunsuj uud eulueyap as uipejo iaun e gyenSgysap gyinusuoo ejeyedns(p)
"9JeUU |euu 289 ea/apuod no |njnjeuajeuu aJeoyezundsa/09 aJeui eu p20 e|qezoduu paJe0J2A
(2) “ue ej anzgneud jnlaqe) ul goypuep! as 1uipgio e aygezoduu! Mojen e2uliqeys nmuad 'eieyp |eueyeuu up uouae Ijaled ae ae uIpgjo ieun |nzeo uj(€)
LS
uop un yesi6euuj ase uipgjo eseipe e] seo ul |nzeo uj (7)
Ve WUJ0JU09 gzeajnoJeo 9s |nyzodtuj 'Bo140u098 8yeApoe O 10|u eJeo$eJsap as nu a1eo e] |E9S4 NI]
" 8Sip "UE UUJOJu09
'Jejuapizaeu doos uj giso|oy ejeyexdns nmuad Jeuiuueyap |njizodiu! no |eoSiy |npo9 puliud S07//z7 '.u 23687 Ulp /Sp "ue Uoyu0o jeljuapiza doos UJ BJS0|oj
ejeye/dns nyuad yejnojeo Injnizodiu! eaeuunsuj uud gzegjno|eo as |njizoduu! '89;zy J0jaueosad eajejaudoudul ayejje eyxiu aljeunsep no + LIpg/o nzeo uj (|)
6Spuv
lejuapiza/au 1$ 79 'Jeljuapizei dooS u Je7e BJISOJOj auipelo - YLXIW 3IYNL1S30 N9 3ulayDo
39/2]] 10|8ue0s18d e31ey3H1dO1d Ul Eye EXIUI SȚJEUȚIS3p TI3 B|IIIPEI5 TNINIIZOGUIȚ [N n3Ie3 "e
"Sp We'yuoo ajeuiuuayap ajiqezoduu! mojeA eJdnse oz
ap 18J09 eeleojjde uud gzeajnojeo as nizoduu! 'sns eu ap ojuapansud WJ0yu09 gyejno|eo 4 ajeod nu ajgijuapizaau juipgjo eaieojeA 129 ul |nzeo uj (p)
"UIPgJo e eiqezoduu! MojeA eJdnse %p'0 ap ay0o jaun eaieojjde uud
gzeajno|eo as uipglo ad nyzoduu '|ooufe |niuauop uip ijeyAgoe nmuad ajezilyn 'eoizy Jo|aueosuad eayeyaudoud uj aeye ajeljuapizarau 9|uIpgJ9 nmuag (€)
'gjuuiaja ap injnue uouayue 1ue Ş muunin uj 9|pugqop Jo|u!pg|o |nzeo uj 'eyeyaudoud ep |nydeup g1ajsue. as a1eo uud |noe up EJINZB, aJeo O|ulpe|o 2a1eojeA (9
'gjuuaje! ep injnue uouaue 1ue Ş mtupyn uj ayinujsuoo “ou 10]U/pgjo |nzeo uj '1fonysu09 ap 0Jug1on| e gjeui eaueojeA (q
“BJuuaya1 ap jnue uip eyejd ap uouuaj |nuuud ej
eued |290] |e9suy |nue6o e esndap 'gjuuaja. ap injnue uouayue ue S Mun Uj yezuojne Joțen|eA8 un 8p juu9ojuj aJenjeA8 ap uodei Un-NU!p gyejnze ea/eojeA (e
1 ayeod a1e9
IUOEA EJdnse % Z'0 ap 800 iaun eaieojjde uud ezeajno|eo as uipgjo ad |nyzoduu! '9oizi; 0|aueosad 2ajeyaudoud ul ayeye aleljuapizeuau ajuipejo NNuag
%7'0 YE' | - %2'0 392! aueosiad - gjeljuapiza9N
nue nuuad
mica ) SLOZ/Zzz '1u ea6a7 ap
le90] Inijisuo9 MIPel2 |ndi
ep eliqeys 2J09 PRPARL tg
PL UIIE 8sp'uy
ad exey/Inyizoduu! 'J00u6e |niuawop uip ljeAgoe nuuad ayezinn 'soipunl ajaueos.ed ap ajnujap nes eayejaudoud uj ayejje ajeljuapizeuau a|uIpgo nnuaa(€)
09puv
"1UIpg]O e ajiqezoduu! uojeA eJdnse %0'y ap
8J0o Iaun eaJeoijde uud gzeajnojeo as uipep ad eXe)/jnyizoduu! 'aoipun| ajaueosad ap aynuljap nes eajejaudoud u, aejje ajerţuapizaau ajuipe]9 NNU8d
"UIPgJ9 e ajiqezoduu! iojeA e.dnse 70
ap 8J09 iaun ea/eo,jde uud ezeajno|eo as uipejo ad exe)/nuizoduu! 'soipun| ajaueosiad ap aynuijap nes esyeyaudoud Ul ajejje aje/juapizai ajupej2 nquad
%S %S Byen|eA8818u 'gjelțuapizaau 18 ejeljuapizay
(Zune '09p'uv
%0'p VE" j-Z'0
i Ă : PJeN|eA88] 'gjelțuapiza1aN
(6) une '09puv
%7'0 %7'0-%80'0
? ” ă eyenjeAsa. 'gjelțuapizay
PZ0Z |nue nuuad
|290] |nijisuo9
9P Bul!qes eo9
SLOZ//ZZ '1u ea6a
ap eynzeAaud 2709 MAIPel2 Indi
“168| uoyuoo “1unizAIpqns ge 'naj 9p janiu e| 2sejqejs as ayejnojeo
|9pse exey/Inizoduuj “uipgjo e ajiqezoduul jojeA e/dnse |290| |nijisuoo ap gjqe]s euejizoduu! ap /aJ00 eaieoijde uud gzeajnojeo as uipgjo ad exeyjnzoduul
09puv
Inpizoduuj "a
Sp JOP ȚIIPEI>
'8Sip "He J0|uapan8ud uuoțuoo gzeajnojeo as uipgjo ad jnyzoduui "BOIUIOUOD8 B8JEJIANOE peoSgysap ae Iaueos.ad eUloJes
ul ajensiGaiuj juns alijeygn no ajijainauo Je! 'gonuouooa e8)2)IAM9e gleoSeysep as a1eo e] je9s nijioiuuop un je.si6o1uj asa | !peJ9 esaupe e| 9Je9 uj |nzeo ui (q
:1Sp
We U1J0Ju09 gzeajnoJe9 es |n)izoduu! 'goluuouod8 eyejiAnde O olu g2o$gjsep as nu a1e0 ej JeosIy nuj! wop un yes!6euuj ese 1u/pgjo eseupe e| 9.29 uj |nzeo ui (e
un6e. ajeeoyguun gode as '7ounsip gjeijuapia 1 od nu |eljuapizauau doos ul 8j!soloj 8|89 1 |eijuapizai doos uj ayisojoj ajațayedns eg (6) :
: |9E) |N1OŢeuuun u! enzeAa/d 8/e0yezundsa109 evuns no '81e)98y Ul! EJeLuudxa 1NjNu3.3) !ejeje/dns eaujnuuu! uud
asejqejs as uajaj ad exe)//njizoduu! 'mon.ysuoo no unuaiay eulsoJoy ap euo6a2o e] joouGe nusiGe ul yensiGouul 'uejiA2ul ui jesejduue uaiaj inun |nNZe9 u|
(7) une 's9p'uv
N3I31 3d VXVL / 1NLIZOdWI
II 1N10LIdv9
"IN|nuaLuijey iunpavoud
e 8JeSue|oap 8p BAJIUIJap ego 0 ejețunuoud ]soj e ago 9p gjej Jojoueosad uljede 2/29 Jojuipejo |nzeo ui eojde as nu (9)uie ajapanaid (/)
'%S
ase uipejo ad joxey/ninyizoduu ey09 "Zunea! ap injnue Ouaue 1ue £ MunIn Ul 1uIpgjo e gqezoduu! ea1eoJeA jezijemoe e nu iuipgjo |nueyaudoud a1eo uj |nzeo uj
"ejuuejei ep nue uip eșejd ap uawa) |nwuud ej euedjeooj nue61o ej esndap 'men|ena eyep e| 8120614 ul see J0ununq e a1enjeAa ap ejapiepuejs no BJe)luuJ0ju0o
U, Yezuo)ne J0JeN|eA8 UN 8P VLUOOJU| IuIpgjo e aienjeAa ap ode) nun ezeq ad lue € e| gyep 0 ezeazijenyoe as Iulpe| e ejiqezodiul eaieoleA(9)
“Ze9 gdnp 'gjulsojoj ap nes ae siuntupe ap injnydeup innejni
"In]nJeye90| “!n]nieuo!saouoo gyeoiunuu0o !$ Iuipgjo injnieyaudoud eayeyijiqejuoo ui esuoSuj ea/20|eA 'uipejo ad exey gzeaojep as aJeo nmuad JO|UIpgj2 |nzeo ui (ș
“WEN|eA8 EJEp €| 81e061A uj ajejye Jojunung e aJenjeAa ap a|epiepuejs no ayeiuu0ju09 uj
Yezuojne J0JenjeAa un ap juooju eJenjeA8 ap ode] un-ju!p gyejjnza. eaJeojeA 'Jeloueuy fulsea| ap J9e.]uoo Inun ezeq uj ayețueul uns 8129 JOjuipejo |nzeo ui (9
-0W8Jue [898 jnjnue |nsuno uj apueqop JO|Ipgjo |nzeo u! 'aeyaudoud ap |njdeup giajsue as 8129 uud |n9e Ulp E)|NZaI A1E9 10 ui pE/o EJEO|EA (p
0U8ȚUE |&9S)y Injnue |nsuno ul Sjn.ySu0o “ou JO|Ipg/o |nzeo uj “ijonuysuoo ap 10Jug1on| e gIeui eaieojea (9
“Men|eA8
2)2p e| BI20BIA uj ayejJe JO|ununq e 8JenjeAg 9p ajapuepuejs No aJe)Iuu10Ju00 Uj Jezuoyne J0JenjeAa un ap jiuu90]ul aen|ena ap uodei UN-AUIp Ejejnzeu eaeojeA (q
:Je9sy injnue6.o alațuapia ul gyensiGaluj gqezoduuj aeojeA euunin (e
4 aeod IS exe)/jnyzoduu! gzea1oyep 9s 91e9 nyuad 1n|89 10uaşue injnue e auquua39p
VE | ep ealeoleA ajsa aoipun[ Jojaueosiad esjeyoudord ui ayejje 10juipel2 e gjiqezodiuj ea1eojeA 'ul ej ad lexe/ininzoduu esuqejs nmuaa(s)
'Jeijuapizeau doos ul gjisojoy ejeyedns nuad yejnojeo |mizoduui no 'jeijuapizau doos Uj EJISO|JOj ețeje/dns
nuusd yejnojeo injnjizoduu! eoievnsuj uud guluueyap as |nzoduul '9oipun[ Jojaueosad e8)ejaudold uj ayeye gyxiuu aljeunsep no J0Juipejo |nzeo ul(p)
"IUIpEI9 e a|iqezoduu! Mo|eA e/dnse %fp'0 ap 2y09 laun eaieoijde uud ezeajnojeo as uipe|o
3193109 3p [n]uaPy30)
1E)EDOJ [n3uey
: [9Qe) [naozeuuan ul înzeAa1d 10yezunds2109 31]99109 3p'3309 no 3]sanuuur 95 (p) Ure Juoo evpiqeis eums (Ș) urle S9PIIV
X x X X ANONpo.doN 6
X x d X 3Je8j 189 IS unuuniQ 8
X X X 22 02 ade no uaJ8| i
ETER]
X x X G//€ aijeya6aA no uaaj Je nes anpeq 9
d X x PS EPA S
X x X 8029 24 Y
x X X ZE 87 gjeaug- [
X x x. ZE '87 sunsegq [4
X X x 64 /€ qeJe u818| L
ES]
gjulsooj ap euofajeo
d a) =] V euoz "u9 “IN
- EU / 191 -ZOZ 1NNV NALN3d % 8'£ 30 I3ILV1-NI VLvă N9 LVXaQNI
IILONILSNOD N9 IINNIIIL 30 Va) 1y930 YÎNISO10J 30 3140931v9 yL1V 29140
> NVIIAVĂLNI NI 31VSVIdWV 31INN3I3L dd VXVLNNLIZOdawI
(p) “une so 'uv
(S) urme e] jnzeAoad 10Jezunds2100 3193109 ap [NVU21917309 N2 AISANUIUI 38 JE NZAI 1590
121 (pune e] eynzeAaad oreoyezundsa109 ens no *91E7921[ Ul PJEUIIdXA “N[NU910) I9)oŢeIĂNS PoapŢnuurur ud 9ySopiqeIs as uoro ad exe)/[nyizoduur
“MENNSU02 N9 HINU919) Ap 290 J2O9P EJUISOJOZ 3parz03ayeo eye e] [0243e |npst301 ur Je1)SI321U1 “UZȚIAEIUI Ur VeseŢdure U2193 mun |Nzeo Ul
(€) une sopuy
LE Obz 869 = = i i aj
62 64 16'024 - = = îi 9
16 024 16 656 3 - ă z =]
16'656 VE'002, i =: 3 - V
A A Ul Il | 2)
- eu /18|-
% 8'€L 9p !9neju! eye. no yexepul șz0z |nue nyuad ijeyjeooj sp un6ue. ad “exeyininyzoduu! ajunjaAiN
1Șeue00| |npeo ui euoz
x x x x AMOnpoudau ua/a] 0L
x X x X 3Je18j 189 18 untuniQ '6
= Fi E6' Lt 88 Sp ajooiosid uefeuauie no u9J8] 8
a|ooosid
x x £/'9 108 Heleuawe no |89 Je98p |njle 'ede no uaJa] 'g
9joajoud ap Jo! no ainped
x X SA X IS lue 9p OZ E| BUgd 8p gySIgA uj ainped x
V' 1 "9 '1u e| jnzgAeud 1nja9 eljdeoxe no
x X, 68'8| JS'2 'eJ8Nsa0y aijeyaGeA no uae)j le nes aunped 1
X x % Și POI 2d eaJe.jul e| gUgd &peAr] 9
9 Hou
XI X PS" 6S'8/ E| B)NzeA81d e89 Jg98p ele 'pou ad epeAn '9
X x x x poi ad eaeul e] gugd aj LS
js Ho
x x PS" 1604 “JU €| B)NZEA81d E39 JQ98p Je 'poi ad IA 'S
x x 80's€ 6/'/€ gjeoue. p
X X% 80's€ 64 7€ aunseg €
să x 8/'P9 6 29 JIqeJe u8/91 z
5 x 61'/€ ZE Li IfonuSu09 n9 u8.9] a)
gjulsoloy ap euoGajeo
[aj 2, a V EUOZ "9 IN
-2U /B8|-
(9) uile /Sp'ue el jnzena1d 8498100 ap |nua!04y809 no epjnuuu! '|9qe) |nioyeuun Ul eynzeAa1d a/eoyezundsa109
euuns no 818198y uj eyeuuudxa injnua.aj !8)aye/dns eayjnuuu! uud osajqejs as ua) ad Xe)/INVizoduu! * uej/A2x9 ul jesejdue ua1e) nun |nzeo uj(4) "une So uv
VZOZ 1NNV NĂLN3d % 8'€L 30 I21LV1ANI VLVI N9 1VXaANI
NVIIAVăLXI N| 31VSVIdWV 21INN3IaL 2d VXVLNNLIZOdmI
00'1
OT'TI
Al
Ue/!9| șZ0Z |nue nuyuad ayexapul unJaAIN
(8) uije 0zp'ue suo z| ap axeuu re nes ejefa
EJeZUONE EJeJ0)
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.