Pe scurtSe aprobă faptul că UAT Comuna Găvănești poate să rămână în parteneriatul LEADER, prin Asociația GAL “LA NOI ÎN SAT”, pentru elaborarea, depunerea și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2023-2027, inclusiv pentru Sprijinul Pregătitor din sub-măsura 19.1 PNDR. Comuna se angajează să nu adere la alt parteneriat care implementează o strategie finanțată prin același program și să susțină integral aderarea la acest parteneriat LEADER. Practic, localnicii pot beneficia de finanțare pentru dezvoltare rurală în perioada 2023-2027, inclusiv pentru pregătiri financiare inițiale, prin acest parteneriat, cu eventuale fonduri europene și reguli aferente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEȚUL OLT
CONSILIUL LOCAL GAVANESTI
HOTĂRÂRE
privind elaborarea, depunerea și implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală aferentă perioadei de
programare 2023-2027, inclusiv pentru accesarea Sprijinului Pregatitor in cadrul
sub-măsurii 19.1 PNDR „Sprijin pregătitor”
Consiliul Local al com. Gavanesti, jud. Olt, intrunit in sedinta extraordinara din data de 17.05.2023 ;
Avand in vedere:
-Proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Comunei GAVANESTI nr.142/12.05.2023 si referatul de
aprobare al Primarului Comunei GAV ANESTI nr.143/12.05.2023;
-Raportul compartimentului de specialitate nr. 144/12.05.2023 ;
-Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei GAVANESTI;
-Regulamentul nr. 2]
15/2021 de stabilire a normelor privind sprijinul pentru planurile strategice care
urmează a fi elaborate de statele membre în cadrul politicii agricole comune [planurile strategice
PAC) şi finanțate de Fondul european de garantare agricolă (FEGA) şi de Fondul european agricol
pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1305/2013 şi (UE) nr.
1307/2013
-Regulamentul (UE) 2021/2116 al Pariamentului European şi al Consiliului din 2 decembrie 202!
privind finanţarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a
Regulamentului (UE) nr. 1306/2013;
-Planul Naţional Strategic pentru PAC 2023-2027;
In temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. a) şi lit. c) , art. 139 alin. (1) și alin.
(3) lit. d) si f) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind
Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.]. Se aprobă mentinerea aderarii UAT Comuna GAVANESTI la Parteneriatul, respectiv Teritoriul
LEADER constituit prin Asociaţia GAL LA NOI IN SAT în scopul elaborării, depunerii, selectiei şi
implementarii Strategiei de Dezvoltare Locala a Asociaţiei GAL LA NOI IN SAT cu finanţare prin Planul
National Strategic [PNS) 2023-2027, inclusiv pentru obținerea Sprijinului Pregatitor in cadrul sub-măsurii
19.1 PNDR „Sprijin pregătitor”.
Art.2. UAT COMUNA GAVANESTI , județul OLT îşi asumă în totalitate aderarea la Parteneriatul,
respectiv Teritoriul LEADER constituit prin Asociaţia GAL LA NOI IN SAT şi se obligă să nu adere la un alt
Parteneriat ce va implementa o Strategie de Dezvoltare Locală cu finanţare prin PNS 2023-2027.
Art.3. UAT COMUNA GAVANESTI, judeţul OLT își ia angajamentul de susținere şi participare la
Acordul de Parteneriat LEADER GAL LA NOI IN SAT care va implementa viitoarea Strategie de
Dezvoltare Locala 2023-2027 finanțată în cadrul Planului Strategic.
Art.4. Se împuterniceşte domnul ANTONIE IULIAN , care se legitimează cu C.l. [SERIE ȘI NUMĂR ACT DE IDENTITATE],
eliberat la data de 16.10.2017, de către SPCLEP BALŞ, având funcția de Primar comuna Găvănești,
județul Olt, , în cadrul unităţii administrativ-teritoriale Comuna GAVANESTI, judeţul OLT, să reprezinte
UAT COMUNA GAVANESTI, județul OLT, în cadrul Asociatiei GAL LA NOI IN SAT şi în noul Parteneriat,
şi să semneze orice document necesar în scopul elaborării, depunerii, selectiei și implementarii
Strategiei de Dezvoltare Locala a Asociaţiei GAL LA NOI IN SAT cu finanțare prin Planul National
Strategic (PNS) 2023-2027, inclusiv pentru obţinerea Sprijinului Pregatitor in cadrul sub-măsurii 19.1
PNDR „Sprijin pregătitor”.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, de către secretarul general al
comunei, Primarului comunei Găvănești, Instituţiei Prefectului-Judetul Olt , Asociației GAL LA NOI IN SAT
şi se publică pe pagii nstituţiei www.primariagavanesti.ro .
PREŞED
Coj Contrasemnează,
Secretar generali al framinei Gavanesti,
În. ana
Nr.28
Data: 17.05.2023
Adoptată în sedința publică extraordinară din data de 17.05.2023 cu un numar de 11 voturi „pentru”.
O voturi „, împotrivă “, 0 voturi „abţinere”, cu participarea a 1! consilieri locali dintr-un numar de 1! în funcţie
a pa ea ape e
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 28/1 7.05.2023!
uridice”), dupa caz
Semnatura
Nr ial persoanei
R it. |Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile sa
efectueze
procedura
o [i 2 __
] metiși ni j a facut cu majoritate n simpla 17.05.2023 =
2 |Comunicarea catre primar?) 30.05.2023 il
3 |Comunicarea catre prefectul judetuiui3) 30.05.2023 E
4_ |Aducereala cunostinta publica“) +3) 30.05.2023 i]
5 Comunicarea, numai in cazul ceiei cu caracter |
individual4)+5) zi]
tri devine obligatorie) sau produce efecte 30.05.2023 |
Extrase din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificarile si completarile ulterioare:
legii, prin grija secretarului general ai comunei."
5) Art. 199 alin. 11): „Comunicarea hetararior ... cu caracter individual catre persoanele carora
lise adreseaza se face in ce! mult 5 zile de la data comunicarii oficiale catre prefect."
:) Art. 198 alin. (1); „Hotararile ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor
la cunostinta publica." i
7) Art. 199 alin. (2): „Hotararile ... cu caracter individual produc efecte juridice de !a data
comunicarii catre persoanele carora lise adreseaza.”
") Art. 139 alin. (1): „In exercitarea atributiilor ce ii revin, consiliul iocal adopta hotarari, cu
majoritate absoluta sa
U simpla, dupa caz.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. ţi), hotararile privind dobandirea sau instrainarea
dreptului de proprietate in cazul bunurilor imobile se adopta de consiliul local cu majoritatea
calificata definita la art. 5 lit. dd), de doua treimi din numarul consilierilor locali in functie."
2) Art. 197 alin. (2): „Hotararile consiliului iocal se comunica primarului."
3) Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general a! comunei comunica hotararile consiliului iocal
al comunei prefectului in cel mult 10 zile lucratoare de la data adoptarii ...
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.