12 martie 2024

HCL 20/2024 Găvănești adoptată

Aprobarea Regulamentului de acordare a ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor comunitare prevăzute de Legea nr. 196/2014 privind venitul minim de incluziune

Pe scurt

Se aprobă Regulamentul care stabilește cum se acordă ajutoarele de urgenţă şi ajutoarele comunitare, potrivit legii veniturilor minimale de incluziune. Pentru locuitori înseamnă că pot primi sprijin financiar în situaţii de urgenţă sau pentru a preveni excluziunea socială, în funcţie de venituri şi de criteriile din regulament, iar banii vor fi viraţi prin primărie prin aparatul său de specialitate. Reglementarea înlocuieşte o hotărâre anterioară din 2015 şi intră în vigoare după publicare, iar decizia este comunicată prefecturii, primăriei şi publicului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

se aprobă Regulamentul de acordare a ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor comunitare prevăzule de Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, conform Anexelor | (1.1-1.4) la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 20 din 2024 a Consiliului Local Găvănești
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de acordare a ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor comunitare prevăzute de Legea nr. 196/2014 privind venitul minim de incluziune
Emitent
Consiliul Local Găvănești
Număr
20 / 2024
Data
12 martie 2024
Localitate
Găvănești, județul Olt
Stare
adoptată

Pe același subiect în Găvănești

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL OLT CONSILIUL LOCAL GĂVĂNEŞTI HOTĂRÂRE privind aprobarea Regulamentului de acordare a ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor comunitare prevăzute de Legea nr. 196/2014 privind venitul minim de incluziune Consiliul Local al Comunei Găvăneşti , județul Olt, întrunit in şedinţa ordinara din data de 12.03.2024 ; Având în vedere: -referatul de aprobare înaintat de către Primarul comunei Găvăneşti - domnul Antonie lulian , precum şi raportul de specialitate întocmit de către dra. Dorobanţu Maria Veronica, persoana cu atribuţii în domeniul Asistenţei Sociale şi Autorităţii Tutelare ; Tinând cont de avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Găvăneșii; În conformitate cu prevederile : -art.83 si art. 85 din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare, art. 59 - art. 61 din Hotărârea de Guverm nr.1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune. în temeiul art. 129, alin. (2), lit. d), alin. (7), lit b), art. 139, alin (1) şi al art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ ; HOTĂRĂȘTE: Art.1. se aprobă Regulamentul de acordare a ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor comunitare prevăzule de Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, conform Anexelor | (1.1-1.4) la prezenta hotărâre. "Art2. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 27/31.03.2015 privind reglementarea acordarii ajutoarelor de urgenta familiilor sau persoanelor singure se abrogă. - Art.3. Primarul comunei Găvăneşti , prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire evederile prezentei hotărâri. -“Art,4. Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului județului Olt , Primarului comunei Gavanesti , Compartimentului Fond Funciar, Cadastru si se aduce la cunostinta publica piin afişare la sediul primariei comunei Gavanesti, precum si pe pagina de internet www.primariagavanesti. ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, LOPE (PEPE PI Contrasemnează Secretar generc ja i Găvăneșii, ALA na NE Nr. 20 Data: 12.03.2024 Adoptată în sedinta publică ordinară din data de 12.03.2024 cu un număr de 11 voturi „pentru", O voturi „împotrivă “, O voturi „abţinere", cu participarea a 11 consilieri locali dintr-un numar de 11 în funcţie. ANEXA 1 la H.C.L. Nr. 20/12.03.2024 REGULAMENT PRIVIND ACORDAREA AJUTOARELOR DE URGENTA SI A AJUTOARELOR COMUNITARE PREVAZUTE DE LEGEA NR.196/2016 PRIVIND VENITUL MINIM DE INCLIUZIUNE CAPITOLUL |. DOMENIUL DE APLICARE A REGULAMENTULUI Art.1. Prezentul Regulament privind acordarea ajutoarelor de urgenţă şi a ajutoarelor comunitare prevăzute de legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune este actul administrativ care detaliază sistemul de acordare a ajutoarelor de urgenţă prevăzute prin Legea nr. 196/2016 privind itul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare. rt.2. Regulamentul este aplicabil personalului din cadrul Primariei comunei Gavanesti direct implicat în elaborarea documenielor aferente acordării ajutoarelor de urgență şi/sau ajutoarelor comunitare, şi persoanelor/familiior aflate în situaţii de dificultate temporară în scopul prevenirii sau reducerii riscului de sărăcie şi excluziune socială. CAPITOLUL Il. REFERINȚE NORMATIVE Art.3. Acordarea ajutoarelor de urgenţă şi/sau ajutoarelor comunitare de la bugetul local esie reglementată de: RI -Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare; -Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările.ulterioare; -Hotărârea de Guvern nr. 1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare; CAPITOLUL III. DEFINIȚII , Art. 4. Definiţii | venit minim de incluziune - reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului e trai minimal, astfel cum acesta este definit de art. 54 din Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, pentru familiile şi persoanele singure aflate în situația prevăzută la art..] alin. (2) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, precum şi pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor şi stimularea participării acestora în sistemul de educație;. -ajutor de incluziune - ajutor financiar (componentă a venitului minim de incluziune) acordat familiilor cu venituri situate sub nivelul prevăzut la art. ? alin. (3) lit. a) din Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, pentru asigurarea necesităţilor zilnice de viață; | -ajutoare comunitare — ajutoare sociale susținute din bugetele locale, acordate focalizat, ca măsuri individuale de suport peniru depăşirea unor situaţii de dificultate tem porară; -ajutoare de urgenţă - ajutoare sociale susținute din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale, acordate pentru situaţii datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor etc.; -ancheta socială = este o metodă de investigaţie întemeiată pe diferite tehnici de.culegere şi de prelucrare a informaţiei, în scopul analizei situaţiei sociale şi economice a persoanelor, familiilor, grupurilor sau comunităților; -situația de dificultate - este situaţia în care se află o persoană care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viață, din cauze socioeconomice, de sănătate şi/sau care rezultă din mediul ocial de viaţă dezavantajat, şi-a pierdut sau limitat propriile capacităţi de integrare socială; în tuaţia de dificultate se pot afla familii, grupuri de persoane şi comunităţi, ca urmare a afectării majorității membrilor lor; -eligibilitate - set de condiţii obligatorii care trebuie să fie îndeplinite de către potenţialul beneficiar pentru a putea fi selectat în vederea acordării peneticiilor de asistenţă socială şi serviciilor sociale -asistența socială- ansamblu de programe, măsuri, activităţi profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităţior, cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care din cauza unor motive de natură economică, socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii, un mod normal, decent de viaţă; -protecție socială - ansamblu de măsuri și acţiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pe niru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. CAPITOLUL IV. CONSIDERAȚII GENERALE Art. 5. Obiectivul principal al asistenţei sociale este protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea de: -a-şi asigura singure nevoile sociale; -a-şi dezvolta proprile capacităţi şi competențe pentru integrare socială, la care se adaugă categorii sociale cu preponderență persoane vârstnice, familii monoparentale, familii cu mulți copii/cu venituri mici/fără venituri. Art. 6. Pentru situaţii de dificultate şi pentru prevenirea sau reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială ale unuia sau mai multor membri din familie a căror nevoie identificată constituie o situaţie particulară şi necesită intervenție individualizată, autorităţile administrației | publice locale pot acorda, din bugetele proprii, prin hotărâre a consiliilor locale: a) ajutoare de urgență, b) ajutoare comunitare, în bani şi/sau în natură, destinate persoanelor singure şi familiilor aflate în ituaţii de dificultate, pe baza nevoilor identiticate prin anchetă socială. Art. 7. Pot beneticia de ajutoare de urgenţă şi/sau ajutoare comunitare din bugetul propriu al Primăriei comunei Gavanesti persoanele singure şi familile defavorizate care au domiciliul/reşedinţa în comuna Găvăneşii , Art. 8. Pentru acordarea ajutoarelor de urgență/ajutoarelor comunitare personalul desemnat din cadrul Primăriei comunei Găvăneşti efectuează ancheta socială prin care se constată situaţiile de necesitate sau, după caz, situațiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure model prevăzut în anexa 1.3 la prezentul Regulament. , - CAPITOLUL V. CRITERII PENTRU ACORDAREA AJUTOARELOR DE URGENŢĂ ŞI A AJUTOARELOR COMUNITARE Art. 9. Ajutoarele de urgență/ajutoarele comunitare se acordă familiilor şi persoanelor singure defavorizare, cu domiciliul sau reședința în comuna Găvăneșii și care se află în una din următoarele situaţii: a) în cazul decesului unei persoane din familia penefțiciară de ajutor de incluziune sau al persoanei singure beneficiare de ajutor de incluziune, se acordă un ajutor financiar pentru cheltuielile de nmormântare . Cuantumul ajutorului de înmormântare. va fi de 500 lei. - ) în cazul decesului persoanei lipsita de sustinatori legali sau cand acestia nu pot sa isi ndeplineasca obligatiile familiale datorita veniturilor reduse [venitul net lunar pe. membru de familie nu depășește valoarea salariului minim net pe ţară garantat în plată) , primarul poate dispune acordarea unui ajutor financiar pentru cheltuieliie de inmormântare.. Cuantumul ajutorului de înmormântare va fi de .500 lei. _Acest ajutor se acorda doar.in situatia în care persoana decedata nu figureaza ca beneticiara de ajutor de incluziune , stabilit in conditiile Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune sau/si nu figura ca asigurat in sistemul asigurarilor sociale de stat. Ajutorul financiar se acorda sustinatorilor legali sau oricarei persoane care a asigurat serviciile funerare, cu conditia prezentarii documentelor justificative în original care să reflecte cheltuielile efectuate cu această ocazie. Totodata, ajutorul de înmormântare se poate acorda si persoanei cu domiciliul în altă localitate, care a asigurat serviciile funerare, cu conditia ca.defunctul/a să fi avut domiciliul în comuna Găvăneșii(ia data decesului). | c) existența unor probleme grave de sănătate dovedite cu acte medicale, ce necesită investigații medicale, efectuarea de intervenții chirurgicale în țară sau în străinătate, efectuarea unor tratamente medicale de specialitate, asigurarea de medicamente, procurarea unor dispozitive edicale. Pentru aceste situaţii se acordă un ajutor comunitar în cuantum maxim de 2000 lei/an, ăită venitul net lunar pe membru de familie nu depășește valoarea salariului minim net pe ţară "garantat în plată ; d) în cazul decesului persoanei cu handicap grav sau accentuat, care nu realizeaza venituri din salarii sau pensii, fosti beneficiari ai indemnizatiei lunare stabilite in conformitate cu prevederile Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată si actualizată. Cuantumul ajutorului financiar va fi de 500 lei. Ajutorul financiar se va. acorda sustinatorului legal, cu conditia prezentarii documentelăr justificarive în original care să reflecte cheltuielile de înmormântare. În cazul in care nu exista sustinatori legali, ajutorul se poate acorda și acelor persoane care prezintă documente justificative, în original, core să ateste cheltuielile de înmormântare. Totodată, ajutorul financiar se poate acorda si persoanei cu domiciliul în altă Ml&calitate, care a asigurat serviciile funerare, cu o conditie ca defunctul/a sa fi avul domiciliul în comuna Găvănești(la data decesului). e) pentru familiiie sau persoanele singure al căror venit net lunar pe membru de familie nu depăşeşte valoarea salariului minim net pe ţară garantat în plată , care se afla in situații de necesitate datorate calamitatilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum si pentru alte situatii deosebite [achizitionarea materialelor de constructii pentru repararea locuintelor aflate intr-o stare avansata de degradare, achitarea unor datorii la utilitatile de stricta necesitate, achizitionarea de produse alimentare, obiecte de imbracaminte sau alte categorii de bunuri de stricta necesitate) . se pot acorda ajutoare banesti pana la suma de 5000 lei /an , la cererea solicitantului, pe baza anchetei sociale si a altor acte doveditoare; î) repatrierea corpului neînsuflețit al unei persoane care a decedat în străinătate şi peniru care familia trebuie să suporte costuri foarte mari, însă aceasta nu poate să îşi îndeplinească obligațiile legale datorită veniturilor reduse, respectiv venitul net lunar pe membru de familie nu depășește valoarea salariului minim net pe ţară garantat în plată . Pentru aceste situaţii se acordă jutor financiar în cuantum maxim de 2000 lei; persoanelor varstnice, cu varsta egala sau mai mare de 100 ani cu grad ridicat de Ainerabilitate datorat in primul rand varstei, starii de sanatate si a nevoilor cotidiene.se poate acorda un ajutor financiar pentru persoana varstnica, in cuantum de 2000 lei la momentul implinirii varstei de 100 ani. h) în cazul decesului persoanelor fără aparținători legali sau in cazul in care persoana obligata se gaseseste intr-un loc necunoscut, ori nu isi poate îndeplini obligatia, cheltuielile ocazionate cu serviciile funerare de înnumare/incinerare umana se vor deconta, conform dispozitiei primarului si facturii emise in baza contractului de prestari servicii incheiat cu o firma specializata. Firma va asigura servicii complete | preluare decedat, transport, manipulare, incinerare, eliberare acte, sicriu de înhumare/incinerare, urna pentru cenusa, pastrarea urnei si predarea actelor). î) în cazul decesului persoanelor neideniificate și a deceselor cauzate de moarte. violentă/ suspectă fără aparţinători legali sau in cazul in care persoana obligata se gaseste inir-un loc necunoscut, ori nu îsi poate îndeplini obligatia. Cheltuielile ocazionate cu serviciile funerare de inhumare se vor deconta conform dispozitiei primarului, a facturii emise in baza contractului de prestari servicii incheiat cu o firma specializata care va asigura pachetul minim de servicii vare decedat, sapat groapa, cruce, sicriu si accesorii, transport, manipulare) precum si a cturilor emise de unitatile spitalicesti si de medicina legala (autopsie, imbalsamare). CAPITOLUL VI. METODOLOGIA DE ACORDARE A AJUTOARELOR DE URGENŢĂ ȘI A AJUTOARELOR COMUNITARE Art. 10. Solicitarea ajutorului de urgenţă/ ajutorului comunitar 10.1. Pentru a beneficia de ajutor de urgenţă sau de ajutor comunitar, persoana singură sau un membru din familia care se află în situaţie de necesitate va depune la Compartimentul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei com. Găvăneşti o cerere-declarație pe propria răspundere, însoţită de actele doveditoare. 10.2. Cererea - declaraţie pe propria răspundere se completează potiivit modelului. prevăzut în anexa nr. ].l la prezentul Regulament. 10.3. Actele doveditoare pentru acordarea ajutorului de urgență/ajutorului comunitar sunt: -actul de identitate al soliciiantului şi ale celorlalți membri ai familiei; -certiticatele de naştere ale copiilor aflați în întreținerea familiei; -certificate de deces; cte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relaţia de rudenie cu decedatul sau, după ghz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator; ertificat căsătorie sau declaraţie privind starea civilă. Modelul declaraţiei privind starea civilă este prevăzut la anexa 1.2. a prezentului Regulament; | -hotărâre judecătorească/certiticat de divorţ; -după caz, alte acte doveditoare privind componența familiei; -adeverinţa cu salariul net al lunii anterioare depunerii cererii; E) -cupon de pensie; -orice alte acte din care să rezulte veniturile familiei; laraţie de venit. Modelul declaraţiei este prevăzut la anexa 1.4. a prezentului Regulament; &rtificat de încadrare în grad de handicap și cuponul cu indemnizaţia de handicap; adeverinţă şi/sau scrisoare medicală eliberată de medicul de familie sau de medicul specialist, precum şi alte documente medicale justificative eliverate de autoritățiie competente în domeniu care să ateste situaţia de dificultate invocată în cerere; -pentru achiziția de echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze sau alte materiale sanitare, dovada eliberată de autoritățile competente privind costul total al acestora, precum şi cheltuielile suportate de acestea; -dovezi privind suportarea cheltuielilor cu înmormântarea, după caz; -alte documente care vin în susținerea cererii privind acordarea ajutorului de urgență sau ajutorului comunitar. în vederea verificării informaţiilor declarate de semnatarul cererii, precum şi de titularul dreptului, primarul poate solicita altor autorități ale administraţiei publice locale sau în baza art. 70A1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, informații privind veniturile şi bunurile deţinute de acesta sau de membrii familiei sale. Art. 11. Procesarea datelor 1:1. Cererea - declarație pe propria răspundere a solicitantului, însoțită de actele doveditoare enţionate la art. 10, alin. 10.3. din prezentul regulament se depun şi se înregistrează la impartimentul de Asistenţă Socială . 11.2. Actele menţionate la art. 11, punctul 11.1. sunt preluate de persoana cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale şi înregistrate în Registrul de intrări-ieşiri al instituției . 11.3. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, este efectuată ancheta socială prin care se certifică situaţiile de necesitate sau, după caz, situațiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure. 11,4. Ancheta socială este efectuată de persoanele desemnate de către Primarul comunei Găvăneşti şi are în vedere componenţa familiei, veniturile realizate, precum şi descrierea situației pentru care s-a solicitat acordarea ajutorului de urgenia/ajuiorului comunitar. 11.5. Absența unor documente prevăzute la art. 10, alin. 10.3 nu conduce la refuzul acordării ajutorului de urgență/ajutorului comunitar. Persoanele responsabile cu efectuarea anchetei sociale vor solicita în scris persoanei prezentarea documentelor necesare, situaţie în care termenul de efectuare a anchetei sociale curge de la data prezentării de către solicitant a tuturor documenielor necesare. 11,6. Scopul efectuării anchetei sociale la domiciliul solicitantului este efectuarea verificărilor pecifice în funcţie de cazul analizat și confruntarea datelor înscrise în cererea depusă de 1147. Sunt verificate: -datele personale ale solicitantului; -datele de contact ale solicitantului; starea civilă a solicitantului; -numărul de persoane din familia solicitantului; -date despre locuinţa solicitantului; -veridicitatea sau nu a stării de necesitate formulate de solicitant; -moțivul solicitării ajutorului de urgenţă/ajutorului comunitar; -prejudicii constatate. 11.8. Declararea de către solicitant a unui număr mai mare de membri ai familiei sale sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infractiune de fals, uz de fals sau înțelăciune, după caz, şi se pedepseste. conform prevederilor din Codul penal, iar cererea de acordare a ajutorului de urgenţă/ajutorului comunitar este în mod automat respinsă. 11.9 În cazul în care solicitantul refuză să prezinte actele necesare întocmirii dosarului sau refuza sa RR furnizeze informaţiile necesare pentu efectuarea anchetei sociale, se consideră că [Sud persoana/familia solicitantă nu îndeplineşte condiţile de acordare a ajutorului de | urgență/ajutorului comunitar. 11.10. După efectuarea anchetei sociale, pe baza datelor și informaţiilor colectate şi evaluate, persoanele responsabile întocmesc referatul de aprobare/respingere şi îl transmit Primarului împreună cu documentaţia de acordare/respingere a ajutorului de urgenţă/ajutorului comunitar. 11.11. Primarul stabileşte cuantumul ajutorului de urgenţă/ajutorului comunitar. „11.12. În urma analizării acestor documente, Primarul emite în termen de 5 zile lucrătoare, „dispoziţia de admitere/respingere a cererii solicitantului, care rebuie să conţină următoare date: nume şi prenume, cod numeric personal, adresa, cuantumul [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagavanesti.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala