7 februarie 2025

HCL 2/2025 Gârla Mare adoptată

Contestarea incetarii de drept, prin demisie, a mandatului de consileir local, al domnului [persoană fizică]

Pe scurt

A fost hotărât încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Radoi Constantin, ales pe listele PNL, prin demisie înainte de termen. Locul său în Consiliul Local Garla Mare este declarat vacant, iar autoritățile vor comunica decizia prefectului, domnului Radoi și instanțelor competente, plus publicul prin afisare. Pentru locuitori înseamnă că se deschide loc pentru înlocuire în consiliu, iar decizia a fost adoptată cu majoritatea de 11 voturi, fără vărsări de pensiune sau prelungiri de termene.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 2 din 2025 a Consiliului Local Gârla Mare
Titlu oficial
HCL 2 din 07.02.2025 privind contestarea incetarii de drept, prin demisie, a mandatului de consileir local, al domnului Radoi Constantin
Emitent
Consiliul Local Gârla Mare
Număr
2 / 2025
Data
7 februarie 2025
Localitate
Gârla Mare, județul Mehedinți
Stare
adoptată

Documente

Text

JUDEŢUL MEHEDINTI CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GARLA MARE HOTĂRÂREA nr.2 privind constatarea incetarii de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local inainte de expirarea duratei normale a mandatului, al domnului Radoi Constantin si vacantarea locului de consilier local in cadrul Consiliului Local Garla Mare, judetul Mehedinti Având în vedere : -demisia domnului Radoi Constantin din functia de consilier local (ales pe listele PNL) al Consiliului Local Garla Mare , judetul Mehedinti -art.204 alin.2 lit a), alin.6 , alin.10 , alin.17 din O.U.G nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ -referatul constatator inregistrat sub nr.2/03.01.2025 intocmit de catre primarul comunei Garla Mare, judetul Mehedinti si secretarul general al UAT Comuna Garla Mare, judetul Mehedinti prin care se aduce la cunostinta demisia din functia de consilier local a domnului Radoi Constantin , consilier ales pe listele PNL, precum si vacantarea locului de consilier in cadrul Consiliului Local Garla Mare, judetul Mehedinti In temeiul art.129 alin.1) coloborat cu art.L96,alin.(I),lit.a), din ORDONANŢĂ DE URGENȚĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL GARLA MARE, JUDETUL MEHEDINTI HOTĂRĂȘTE: Art] Consiliul Local al comunei Garla Mare, judetul Mehedinti ia act de incetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local inainte de expirarea duratei normale a mandatului, al domnului Radoi Constantin, consilier local ales pe listele PNL. Art.2 Se declara vacant locul detinut de domnul Radoi Constantin in cadrul Consiliului Local Garla Mare, judetul Mehedinti. Art.3 Prezenta hotarare se va inainta: - Prefectului - judetului Mehedinti, în vederea exercitării controlului de legalitatea; - domnului Radoi Constantin - Judecatoriei Vanju Mare, judetul Mehedinti -PNL Mehedinti si va fi facuta publica prin afisare. Adoptata azi 07.02.2025, la Garla Mare, judetul Mehedinti cu 11 voturi „pentru”, „0” abtineri , „,0” voturi impotriva. SECRETAR GENERAL UAT COMUNA GARLA MARE Sirbu Daniel Nicolae

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariagarlamare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala