Se aprobă un nou regulament pentru înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari din Galați, iar vechile prevederi din HCL anterioare (din 2002–2005) privind modul de calcul al cheltuielilor și contorizarea serviciilor vor fi abrogate. Pentru locuitori înseamnă că regulile de administrare a asociațiilor noastre, inclusiv modul în care se calculează și se decontează cheltuielile comune, vor fi actualizate, iar documentele vechi nu se vor mai aplica. Practic este un cadru nou și unic care stabilește cum funcționează asociațiile la nivel de reguli și proceduri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Regulamentul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari din municipiul Galaţi, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr.527
din 11.12.2013
privind: aprobarea Regulamentului de înfiinţare, organizare şi funcţionare a
asociaţiilor de proprietari din municipiul Galaţi
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Consilierii Locali: Victor Malinovici şi Alexandru Marian
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 447/16.11.2013
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
11.12.2013;
Având în vedere expunerea de motive nr. 133192/05.11.2013 a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 133194/05.11.2013, al Direcţiei
Generale Servicii Publice;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei juridice de administraţie publică
locală, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, relaţii cu cetăţenii şi apărarea ordinii şi liniştii
publice;
Având în vedere dispoziţiile art. 52, alin. 1 din Legea 230/2007 privind
înființarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
Având în vedere dispoziţiile Cap. II, art. 4 — art. 31 şi Cap. IV, art. 57, art 59 din
HG 1588/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007
privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. 9 din Legea administraţiei publice
locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HCL 527 doc.
În temeiul art. 45, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1- Se aprobă Regulamentul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a
asociaţiilor de proprietari din municipiul Galaţi, individualizat în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2- Se abrogă prevederile HCL nr.450/01 09 2005 de aprobare a
Regulamentului privind funcţionarea asociaţiilor de proprierari, prevederile Capitolului
VIII —Procedura de calcul a cheltuielilor din HCL nr. 80/30 04 2002 de aprobare a
Regulamentului privind metodologia de contorizare în apartamente şi procedurile de
utilizare a acesteia în măsurarea şi decontarea serviciilor de alimentare cu apă rece,
apă caldă menajeră şi energie termică pentru încălzire, prevederile HCL nr. 31/27 02
2003 de modificare a Regulamentului aprobat prin HCL nr. 80/30 04 2002, precum şi
orice alte dispoziţii contrare.
Art. 3 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Contrasemnează,
Secretarul municipiului Galati,
Radu m Kovacs
|
HCL 527 doc.
Anexa la HCL nr. 527/11.12.2013
Primăria
Municipiului Galaţi
Direcţia Generală de Servicii Publice
Direcţia Servicii Municipale
Compartiment de Relaţie cu Asociaţiile de Proprietari
Regulamentul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a asociaţiilor de proprietari din
municipiul Galaţi;
CAP. |. DISPOZITII GENERALE
Art.1. Asociaţiile de proprietari din municipiul Galaţi se înființează, organizează și funcţionează
cu respectarea prevederilor următoarelor acte normative:
-Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcționarea asociaţiilor de proprietari cu
modificările şi completările ulterioare;
-H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007
privind înfiinţarea, organizarea și funcţionarea asociaţiilor de proprietari;
-Legea contabilităţii nr.82/1991, rerepublicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1969/2007 - privind aprobarea reglementărilor contabile pentru
persoanele juridice făra scop patrimonial;
-Legea nr.22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii și răspunderea în
legătura cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităților sau instituţiilor publice, cu
modificările și completarile ulterioare;
-Ordinul nr. 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, cu modificările şi completările
ulterioare;
-Decretul nr.209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiunilor de casă;
-Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1040/2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind
organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partida simplă de către persoanele fizice care au
calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal;
-Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare;
-Legea nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
-Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, rerepublicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
-Legea nr. 325/2006 a Serviciului public de alimentare cu energie termică, cu modificările și
completările ulterioare;
-Legea nr. 51/2006 a Serviciilor comunitare de utilități publice, republicată;
-Ordinul nr. 483/2008 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilităţi Publice, privind aprobarea Contractului-cadru de furnizare a energiei
termice ;
-.
-Ordinul nr. 343/2010 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilităţi Publice, privind aprobarea Normei tehnice privind repartizarea
consumurilor de energie termică între consumatori din imobilele de tip condominiu, în cazul
folosirii sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire şi apă caldă de consum.
-Ordinul nr. 29 din 23 decembrie 1993 pentru aprobarea Normativului-cadru privind contorizarea
apei şi a energiei termice la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.
-Legea nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor.
-Legea locuinţei nr.114/1996 republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.2 (1) Conditii de constituire:
a)Asociaţiile de proprietari se constituie prin hotărârea proprietarilor apartamentelor si spațiilor
cu altă destinaţie decât cea de locuință din cadrul unui condominiu, numărul minim al celor ce
pot hotări formarea asociaţiei fiind de cel putin 3 persoane fizice sau juridice, de drept public ori
de drept privat.
b)In clădirile de locuit cu mai multe scări se pot constitui asociaţii de proprietari pe una sau mai
multe scări, dacă proprietatea comună aferentă poate fi delimitată și dacă este posibilă
repartizarea cheltuielilor comune pe una sau mai multe scări.
c)Asociaţiile de proprietari se pot constitui, potrivit alineatului precedent, prin hotărârea
Adunării Generale și cu acordul expres al coproprietarilor cu privire la delimitarea efectivă a
părților de proprietate comună care se preiau în administrare de respectiva asociaţie de
proprietari şi cu privire la obligaţiile şi drepturile legale care vor continua să rămână în sarcina
tuturor coproprietarilor.
d)Pentru a se stabili dacă este posibilă defalcarea tehnică a consumurilor și repartizarea
cheltuielilor comune pe tronsoane sau pe scări, precum şi modalitatea acestei
defalcări/repartizări, se va solicita avizul furnizorilor de servicii implicaţi: electricitate, gaze
naturale, apă sau altele asemenea - cu privire la posibilitățile tehnice de furnizare a utilităţilor
pe tronsoane sau pe scări.
e)Prin acordul de asociere pe scară sau tronson se reglementează şi raporturile cu celelalte
asociaţii de proprietari constituite în clădire, după caz.
f)Adunarea de constituire a asociaţiei de proprietari este legal întrunită în cvorumul prevăzut de
lege.
g)Asociaţia de proprietari se înființează prin acordul scris a cel puţin jumătate plus unu din
numărul proprietarilor apartamentelor şi spațiilor cu altă destinaţie decât cea de locuință din
cadrul aceluiași condominiu. În cazul în care în cadrul unui condominiu există un proprietar a cel
puţin două apartamente sau spaţii cu altă destinaţie acesta trebuie să îşi exercite acordul pentru
fiecare imobil în parte.
h) Acordul se consemnează într-un tabel nominal, anexă la acordul de asociere, potrivit art.5(l)
din Legea nr.230/2007. Tabelul anexă va conţine în mod obligatoriu următoarele: numele şi
prenumele proprietarului, adresa, C.N.P., seria şi nr. actului de identitate, indicarea titlulului de
proprietate, data exprimării voinţei de asociere şi semnătura. De asemenea, vor fi depuse copii
după titlurile de proprietate, respectiv după actele de identitate ale proprietarilor.
i) În adunarea generală de constituire se prezintă şi se adoptă statutul asociaţiei.
(2) Acordul de asociere al proprietarilor:
Di B
-.
a) Acordul proprietarilor privind constituirea asociaţiei de proprietari se consemnează într-un
proces-verbal al Adunării Generale de constituire întocmit în două exemplare originale, semnate
de toţi proprietarii care şi-au dat consimţământul conform art.2 (1) lit.g şi lit.h. Procesul-verbal
constituie anexă la acordul de asociere.
b)Proprietarii îşi dau consimțământul, de regulă, în adunarea de constituire. În cazul
proprietarilor absenţi, consimțământul poate fi exprimat prin semnarea procesului-verbal, în
termen de 30 de zile de la data la care a avut loc adunarea de constituire.
În cazul în care un proprietar se află în imposibilitatea de a semna, se va consemna că acesta şi-a
dat consimțământul şi se va face menţiune despre cauza acestei imposibilităti.
c) Înscrierea ulterioară în asociaţia de proprietari a proprietarilor care nu au fost prezenţi la
Adunarea Generală de constituire și care nu și-au dat consimțământul, se face la cererea scrisă a
acestora, prin înscrierea datelor într-un act adiţional la acordul de asociere, încheiat cu
proprietarul interesat, fără alte formalități și prin prezentarea în copie a documentelor prevăzute
la art.2(1) lit.h.
d) Acordul de asociere va conţine:
e adresa și individualizarea proprietăţii individuale, potrivit actului de proprietate;
numele şi prenumele tuturor proprietarilor;
descrierea proprietăţii, cuprinzând: descrierea clădirii, structura clădirii, numărul de etaje,
numărul de apartamente structurate pe număr de camere, numărul spaţiilor cu altă
destinaţie decât aceea de locuință, suprafața terenului aferent clădirii;
e enumerarea şi descrierea părţilor aflate în proprietate comună;
* cota- parte indiviză ce revine fiecărui proprietar din proprietatea comună;
e certificat energetic (dacă există).
(3) Dobândirea personalităţii juridice a asociației de proprietari:
a)Cererea pentru dobândirea personalității juridice a asociaţiei de proprietari împreună cu
statutul, acordul de asociere și procesul-verbal al Adunării Generale de constituire se depun și se
înregistrează la organul financiar local în a cărui rază teritorială se află clădirea. Asociaţia de
proprietari dobândeşte personalitate juridică în baza încheierii judecătorului-delegat desemnat la
organul financiar local de către preşedintele judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se
află clădirea.
b) În cazul în care o asociație de proprietari solicită dobândirea personalităţii juridice prin
desprinderea din altă asociaţie, va trebui să încheie anterior depunerii cererii de înfiinţare, în
mod obligatoriu şi protocolul între părți cu sumele reprezentând activele şi pasivele însușite atât
de asociația nou înfiinţată cât şi de asociaţia din care s-a desprins.
CAP.II__ ÎNFIINŢAREA , ORGANIZAREA ŞI FUNCȚIONAREA ASOCIAȚIILOR DE PROPRIETARI
Art. 3 (1).Asociaţia de proprietari este condusă de Adunarea Generală a proprietarilor, care este
alcătuită din toți proprietarii, membri ai asociaţiei de proprietari.
(2). Adunarea generală ordinară are loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru. Convocarea se
asigură de preşedintele sau de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari.Pentru situații
speciale sau de maximă urgenţă, adunările generale extraordinare ale asociaţiei de proprietari
pot fi convocate oricând de comitetul executiv sau de cel puțin 20% din numărul proprietarilor
membri ai asociaţiei de proprietari.
(3).Proprietarii trebuie anunțați, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal
convocator, asupra datei adunării generale a asociaţiei de proprietari cu cel puţin 7 zile înainte
ca aceasta să aibă loc, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale.
(4).Adunarea generală a asociaţiei de proprietari poate adopta hotărâri, dacă majoritatea
proprietarilor membri ai asociaţiei de proprietari sunt prezenţi personal sau prin reprezentant
legal. Dacă nu este întrunit cvorumul necesar de jumătate plus unu, adunarea va fi suspendată şi
reconvocată în termen de maximum 10 zile de la data primei convocări. La adunarea generală
reconvocată, dacă există dovada că toţi membrii asociaţiei de proprietari au fost convocați,
hotărârile pot fi adoptate, indiferent de numărul membrilor prezenţi, prin votul majorităţii
acestora. Dovezi ale convocării şi reconvocării constituie afişul de la avizier şi tabelul nominal
convocator cu semnături.
(5).Adunarea generală a asociației de proprietari are următoarele atribuţii:
a) alege şi revocă din funcţie preşedintele, membrii comitetului executiv şi cenzorul sau
membrii comisiei de cenzori a asociaţiei de proprietari;
b) adoptă, modifică sau revocă hotărâri;
c) adoptă şi modifică bugetul de venituri şi cheltuieli;
d) mandatează comitetul executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari,
pentru angajarea și eliberarea din. funcţie a persoanei care ocupă funcţia de administrator al
imobilului sau a altor angajaţi ori prestatori, în scopul administrării şi bunei funcţionări a clădirii;
e) exercită alte atribuţii care i-au fost conferite prin statut, prin acordul de asociere sau prin
votul proprietarilor asociaţi.
(6). Proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari se întrunesc în adunări generale ordinare sau
extraordinare. Proprietarii membri ai asociaţiei de proprietari au dreptul să participe şi să voteze
în Adunarea Generală a proprietarilor, să-și înscrie candidatura, să aleagă şi să fie aleşi în
organele de conducere ale asociaţiei, cu condiția să aibă capacitate de exercițiu
deplină. Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei și au
acces la orice document al acesteia.
(7).Proprietarul are dreptul să folosească părțile comune de construcții şi instalaţii ale
condominiului conform destinaţiei pentru care au fost construite, să își închirieze proprietatea,
fără a fi afectate exercitarea drepturilor si îndeplinirea responsabilităților legate de asociaţia de
proprietari.
(8).Proprietarii au dreptul să primească la cerere explicaţii cu privire la calculul cotei de
contribuţie la cheltuielile asociației şi eventual să o conteste la președintele asociaţiei, în termen
de 10 zile de la afişarea listei de plată. Președintele este obligat să răspundă în termen de maxim
7 zile de la data înregistrării contestaţiei.
(9).Proprietarul poate fi reprezentat în Adunarea Generală de către un membru al familiei sau
de către un alt reprezentant pe bază de împuternicire semnată şi scrisă de către proprietarul în
numele căruia votează. Un proprietar poate reprezenta mai mulți proprietari absenţi, pe bază de
împuternicire. Orice proprietar nemulţumit de o hotărâre a Adunării Generale/ decizie a
comitetului executiv/raport al comisiei de cenzori, poate ataca în justiție actul considerat
abuziv. Acţionarea în justiţie nu întrerupe executarea actului atacat decât în cazul în care
instanţa dispune suspendarea acestuia.
OBLIGAŢIILE PROPRIETARILOR:
a) să menţină în bune condiţii proprietatea individuală, apartamentul sau spaţiul cu altă
destinație decât aceea de locuință, pe propria cheltuială. Niciun proprietar nu poate încălca,
afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală al celorlalți proprietari din
4
condominiu;
b) să accepte accesul în apartamentul său în spaţiul propriu, cu un preaviz de 5 zile, al unui
delegat al asociaţiei, atunci când este necesar şi justificat să se inspecteze, să se repare ori să se
înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectivul
apartament sau spaţiu. Fac excepție cazurile de urgenţă, când accesul se poate face fără preaviz,
conform prevederilor din statutul asociaţiei de proprietari;
c) sa contribuie la constituirea mijloacelor bănești şi materiale ale asociaţiei de proprietari şi să
achite în termenul stabilit cota de contribuţie care le revine în cadrul cheltuielilor asociaţiei de
proprietari;
d) să ia masuri, în cadrul asociaţiei, pentru modernizarea, consolidarea, reabilitarea termică,
precum și pentru creşterea performanţei energetice a clădirii, după caz, potrivit prevederilor
legale, și să achite cota-parte din costurile aferente. Indiferent de natura intervențiilor, se va
avea în vedere menţinerea aspectului armonios şi unitar al întregii clădiri. In clădirile afectate de
seisme, proprietarii au obligaţia de a lua de urgență măsuri pentru consolidare, conform
prevederilor legale în vigoare; lucrările de reparaţii, intervenții etc. se vor executa cu personal
autorizat, potrivit legii;
e) să repare stricăciunile ori să platească cheltuielile pentru lucrările de reparaţii, dacă ei sau
alte persoane care acţionează în numele lor au provocat daune oricărei părți din proprietatea
comună sau unui alt apartament ori spațiu;
f) la înstrăinarea proprietaţii, să transmită toate obligațiile către dobânditor, inclusiv cele cu
privire la sumele de plată către asociaţia de proprietari existente la data tranzacţiei, precum şi
orice alte informaţii relevante sau având consecinţe asupra drepturilor şi obligaţiilor privitoare la
proprietatea care este înstrăinată;
g) la dobândirea proprietaţii, să depună în copie, la asociaţie, actul de proprietate;
h) să modifice instalaţiile de distribuţie a utilităţilor în interiorul unui condominiu sau al unui
apartament din cadrul unui condominiu numai în condiţiile legii, pe baza referatului tehnic de
specialitate emis de furnizorul utilităţi, în care se arată efectele modificării instalaţiei
respective. Pe baza acestui referat, comitetul executiv va hotărâ asupra efectuării modificării. In
cazul producerii locale, la nivel de condominiu, a energiei termice şi a apei calde de consum, nu
este necesar referatul tehnic menţionat;
i) nu pot ocupa funcţii în comitetul executiv și în comisia de cenzori membri având grade de
rudenie, până la gradul al 4-lea inclusiv.
(10) Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici din cadrul compartimentului specializat în
relaţia cu asociaţiile de proprietari:
A)Drepturi:
1)-Funcţionarii publici în exercitarea atribuţiunilor de control au dreptul să solicite
reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari orice documente necesare desfăşurării în condiții
legale a acestuia.
B) Obligații:
1)-În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici au obligația de a avea un comportament
profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a
câştiga şi a menţine încrederea publicului în întegritatea, imparţialitatea şi eficacitatea
5
autorităţilor şi instituţiitor publice.
2)-Funcţionarii publici au obligatia de a apăra în mod loial prestigiul autorităţii sau instituţiei
publice în care își desfăşoară activitatea, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care
poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
3)-Funcţionarilor publici te este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legatură cu activitatea autorităţii
sau instituţiei publice în care îşi desfășoară activitatea, cu politicile și strategiile acesteia ori cu
proiectele de acte cu caracter normativ sau individual;
b) să facă aprecieri neautorizate în legatură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care
autoritatea sau instituția publică în care îşi desfăşoară activitatea are calitatea de parte;
C) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de
lege;
d) să dezvăl
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.