14 decembrie 2015 · Inițiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan

HCL 518/2015 Galați adoptată

Aprobarea actului aditional la contractul de asociere incheiat intre municipiul Galati si Club Sportiv Universitatea Galati

Denumire
Hotărârea nr. 518 din 2015 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
518 / 2015
Data
14 decembrie 2015
Inițiator
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă actul adițional la contractul de asociere dintre Municipiul Galați și Clubul Sportiv Universitatea Galați, aprobat anterior prin hotărârea HCL nr. 124/2015. Aceasta înseamnă că se modifică acordul de colaborare cu roluri, drepturi și obligații pentru municipalitate și club, fiind urmarea unei finanțări/activități finanțate din buget local (conform regulamentelor existente). În practică, cetățenii vor vedea eventuale modificări în finanțare, termene sau activități sportive sprijinite în Galați, conform anexelor ce fac parte integrantă din hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Clubul Sportiv Universitatea Galaţi, aprobat prin HCL. nr. 124/30.03.2015, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAȚI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 518 din 14.12.2015 privind: aprobarea actului adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Clubul Sportiv Universitatea Galaţi Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 510 / 26.11.2015 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 14.12.2015; Având în vedere expunerea de motive nr. 126802/24.11.2015, a iniţiatorului - Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 126804/24.11.2015, al Direcţiei Generale Servicii Publice şi al Direcţiei Generale Buget Finanţe; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activități ştiinţifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement; Având în vedere solicitarea nr. 1681/08.10.2015 a Clubului Sportiv Universitatea Galaţi, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galaţi sub nr. 108368/09.10.2015; Având în vedere dispoziţiile HCL nr. 42/10.03.2011 privind aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare; HCL 518 doc. Având în vedere dispoziţiile art. 12, alin. (2) coroborat cu art. 67 şi art. 69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 36 alin. (2) lit. "d", alin. (6) lit. "a" pct. 6 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; | În temeiul dispoziţiilor art. 45, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată , cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 - Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între Municipiul Galaţi şi Clubul Sportiv Universitatea Galaţi, aprobat prin HCL. nr. 124/30.03.2015, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 2 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art, 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Contrasemnează, Secretarul municipiului Galaţi, Radu Ocigriap Kovacs | HCL 518 doc. ANEXA La HCL nr.318/14.12.2015 ACT ADITIONAL NR. / LA CONTRACTUL DE ASOCIERE NR. Intre: MUNICIPIUL GALATI, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar, , şi CLUBUL SPORTIV "UNIVERSITATEA" GALAŢI, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească, nr. 142, cod fiscal 7892292, cont nr. R036TREZ3065009XXX000270 , deschis la Trezoreria Galaţi, reprezentata prin Director, În temeiul H.C.L. nr. / a intervenit prezentul act adiţional: Art. 1 In temeiul HC.L. nr. susținerea financiară acordată pentru anul 2015 se suplimentează cu suma de 75 000 lei. Art. 2 Suma prevăzută la art. 1 din prezentul act adiţional va fi utilizată pentru susținerea activităţii sportive a clubului. Art. 3 Toate celelalte clauze contractuale rămân valabile. MUNICIPIUL GALAŢI CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA GALATI PRIMAR Reprezentant legal Director General, Direcţia Generală Buget Finanţe Director General, Direcţia Generală Servicii Publice Control Financiar Preventiv, Serviciul Juridic şi Legalitate, Director Executiv Direcţia Servicii Municipale Șef Birou Învăţământ, Cultură, Turism, Agrement , Sport, Culte şi Sănătate HCL 518 doc.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă