14 decembrie 2015 · Inițiator: Viceprimarul municipiului Galaţi, Florin Popa
HCL 513/2015 Galați adoptată
Incheierea conventiei de parteneriat intre cantina de ajutor social si Fundatia Inima de copil in vederea sustinerii proiectului "Centru de zi pentru copii din familii in dificultate"
Denumire
Hotărârea nr. 513 din 2015 a Consiliului Local Galați
S-a aprobat semnarea unui parteneriat între Cantina de Ajutor Social și Fundația Inimă de Copil pentru susținerea proiectului „Centrul de zi pentru copii din familii în dificultate”. Acest parteneriat înseamnă că autoritatea locală poate sprijini financiar sau logistic proiectul, conform condițiilor din convenție, iar Primarul este însărcinat să ducă la îndeplinire hotărârea, cu publicitate publică asigurată de Secretar. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea unui program de zi pentru copii care ar putea implica servicii de îngrijire și sprijin, utilizând fonduri și resurse ale municipalității.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 513
din 14.12.2015
privind: încheierea Convenţiei de parteneriat între Cantina de Ajutor Social şi Fundaţia
Inimă de Copil în vederea susţinerii proiectului “Centrul de zi pentru copii din
familii în dificultate”
Iniţiator: Viceprimarul municipiului Galaţi, Florin Popa
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 566/14.12.2015
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
14.12.2015;
Având în vedere expunerea de motive nr. 136146/14.12.2015, a iniţiatorului -
Viceprimarul municipiului Galaţi, Florin Popa;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 136148/14.12.2015, al
Direcţiei Generale Servicii Publice şi al Direcţiei Generale Buget Finanţe;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipului;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activităţi ştiinţifice,
învăţământ, sănătate, culte, cultura, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement;
Văzând adresa nr. 624/02.11.2015 a Fundaţiei Inimă de Copil, înregistrată la
Registratura Generală a Municipiului nr. 117172/03.11.2015;
Având în vedere dispoziţiile art 13, alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr.
68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
HCL 513 doc.
Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 904/2014 pentru
stabilirea limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 120, alin.
(1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. "d”, alin. (6), lit. "a",
pct. 2 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 — Se aprobă încheierea Convenţiei de parteneriat între Cantina de Ajutor
Social şi Fundaţia Inimă de Copil în vederea susținerii proiectului “Centrul de zi peniru
copii din familii în dificultate”. Convenţia este prevăzută în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Contrasemnează,
Secretarul municipiului Galaţi,
Radu Octavian Kovacs
|
HCL 513 doc.
Anexa la HCL nr. 513/14.12.2015
ROMÂNIA FUNDAŢIA „INIMA DE COPIL?
JUDEŢULGALAŢI GALATI
MUNICIPIU GALAŢI NR. / 2016
CANTINA DE AJUTOR SOCIAL
CONVENȚIE
Nr. / 2016
pentru acordarea de servicii de asistenţă socială
CANTINA DE AJUTOR SOCIAL GALAȚI cu sediul în Galaţi, str Dogariei
nr.26Astel/fax 036/470017, 46007, cod fiscal nr.3952197, cont de virament
RO66TREZ30624680220XXXXX deschis la Trezoreria Municipiului Galaţi, reprezentata de dl.
Roman Apostol Picu — DIRECTOR
SI
FUNDATIA “INIMA DE COPIL » cu sediul în Galaţi, str. Furnalistilor nr.2, bl. E1, ap.28, tel.
0236/ 312199, cod fiscal 9076002, emis de DGFPCES a judeţului Galaţi, cont
RO98RNCB0141032886400001 deschis la Banca Comerciala Romana, Sucursala Galaţi,
reprezentată de Ana Cristina Burtea — director executiv al fundatiei, au convenit următoarele:
I. Obiectul convenției
1. Acordarea de catre Cantina de Ajutor Social a hranei pentru un numar maxim zilnic de 30
persoane, beneficiare ale proiectului “Centrul de zi pentru copii din familii in
dificultate” in limita alocatiei zilnice de hrana prevazuta in HG 904/2014 pentru stabilirea
limitelor minime de cheltuieli aferente drepturilor prevăzute de art. 129 alin. (1) din Legea
nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului, respectiv 12
lei/zi/persoana.
2. Nivelul alocatiei zilnice de hrana se modifica in conformitate cu prevederile actelor
normative in vigoare.
IL.Criterii de selectionare a beneficiarilor centrului
- venitul net pe membru de familie intre 142 lei si 200 lei;
- copii din familii in situatii de risc (risc de abandon familial/scolar);
- copii ramasi singuri acasa in urma plecarii unuia/ambilor parinti in strainatate;
- copii ai caror parinti au boli cronice sau handicap;
- copii din familii monoparentale sau inlocuitoare (de plasament);
- familii care au in intretinere copii cu boli cronice;
- familii numeroase cu mai mult de 3 copii inscrisi in sistemul de invatamant.
II. Durata convenției
Durata convenției este de la 1 ianuarie 2016 până la 31 decembrie 2016.
IV. Obligaţiile fundatiei sunt:
HCL 513 doc.
1. Acordarea serviciilor de asistenţă socială in cadrul proiectului “Centrul de zi pentru
copii din familii in dificultate”, pentru un număr maxim lunar de 30 persoane;
2. Depunerea până la data de 5 a fiecărei luni a situatiei persoanelor asistate care au
beneficiat de acordarea mesei in luna anterioara ;
3. Comunicarea în termen de 30 de zile la Cantina de Ajutor Social, în scris, a oricărei
modificări cu privite la numarul de beneficiari ai proiectului;
4. Transmiterea si in format electronic a bazei de date cu beneficiarii si serviciile sociale
lunare acordate pana pe data de 5 a fiecarei luni , pentru luna anterioara.
V. Obligaţiile Cantinei de Ajutor Social sunt :
1. Acordarea hranei prin Cantina de Ajutor Social pentru un numar maxim pe zi de 30
persoane.
VI. Forţa majoră
Partea care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părți, imediat şi în mod
complet, producerea forţei majore şi de a lua orice măsură care îi stă la dispoziţie în vederea
încetării acesteia.
Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de trei
luni, orice parte are dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentei convenţii,
fără ca nici o parte să poată pretinde daune - interese
Forţa majoră exonerează părţile de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în prezenta
convenţie.
În cazul încetării forței majore care a condus la imposibilitatea asigurarii hranei, Cantina
de ajutor social va notifica imediat fundatiei această situaţie.
În perioada în care, datorită unor cauze de forţă majoră, fundatia se află în imposibilitatea
de a acorda serviciile de asistenţă socială, masa nu se acordă.
VII. Suspendarea conventiei
Prezenta convenţie se suspendă în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute la Capitolul
IV, puctul 1 şi 2.
VIII. Încetarea convenției
Prezenta convenţie încetează :
a. Prin acordul de voinţă al părţilor;
b. Prin reziliere, la solicitarea motivată a uneia dintre părţi;
Q. La data expirării duratei pentru care a fost încheiată, în cazul în care convenţia nu a fost
reziliată;
d Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de
trei luni.
În cazul în care una dintre părți nu îşi respectă obligaţiile asumate prin prezenta convenţie,
partea lezată va notifica părţii în culpă să depună toate diligenţele pentru executarea
corespunzătoare a clauzelor contractuale.
Dacă partea în culpă nu se conformează în termen de 15 zile de la primirea notificării,
partea lezată poate rezilia în mod unilateral, convenţia.
TX. Modificarea convenției
Modificarea prezentei convenţii poate fi făcută prin act adiţional, cu acordul ambelor părţi.
HCL 513 doc.
X. Litigii
În caz de litigiu, părţile vor încerca soluționarea acestuia, în mod amiabil.
În cazul în care nu reuşesc soluţionarea în mod amiabil a litigiului, acesta se soluţionează
de către instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
XI. Dispoziţii finale
Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentei convenţii, trebuie să fie
transmisă în scris.
Orice document scris trebuie înregistrat, atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul
primirii.
Prezenta convenţie s-a încheiat la sediul Cantinei de Ajutor Social Galaţi, în două
exemplare.
CANTINA DE AJUTOR SOCIAL FUNDAȚIA “INIMA DE COPIL”
Director, Director executiv
HCL 513 doc.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.