Potrivit hotărârii, Consiliul Local Galați aprobă actul adițional la contractul de asociere încheiat cu Clubul Sportiv United Galați (inițial aprobat în 2014). Aceasta înseamnă că se modifică sau se completează acordul existent cu privire la finanțarea și activitățile sportive pentru eventuale responsabilități financiare ale bugetului local, cu impact asupra finanțării clubului și a gestionării spațiilor/publicității, după cum rezulta din actul adițional anexat. Primarul este împuternicit să ducă la îndeplinire prevederile hotărârii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între CLUBUL SPORTIV UNITED GALAŢI şi MUNICIPIUL GALAȚI, aprobat prin H.C.L. nr. 85/07.03.2014, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 510
din 10.12.2014
privind: aprobarea actului adiţional la contractul de asociere încheiat între CLUBUL
SPORTIV UNITED GALAȚI şi MUNICIPIUL GALAŢI
Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 567/09.12.2014
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data
10.12.2014;
Având în vedere expunerea de motive nr. 129094/10.12.2014, a iniţiatorului-
Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 129096/10.12.2014, al
Direcţiei Generale Servicii Publice şi al Direcţiei Generale Buget Finanţe;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei de buget finanţe, administrarea
domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere raportul de avizare al Comisiei pentru activităţi ştiinţifice,
învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, sport şi agrement;
Având în vedere solicitarea CLUBULUI SPORTIV UNITED GALAŢI
nr. 180/18.08.2014, înregistrată la Registratura Generală a municipiului Galaţi sub nr.
86032/18.08.2014;
Având în vedere dispoziţiile HCL nr. 42/10.03.2011 pentru aprobarea
Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de
structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare;
HCL nr. 510 doc.
Având în vedere dispoziţiile H.C.L. nr. 85/07.03.2014 privind finanţarea de la
bugetul local a Clubului sportiv “UNITED” Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 12, alin. 2 coroborate cu dispoziţiile art. 67 şi 69
din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările
ulterioare;
te
Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (4), alin. (2), lit. “d”, alin. 6, lit. "a", pet.
6 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art. 45, alin. 1 din Legea administraţiei publice locale nr.
215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 - Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între
CLUBUL SPORTIV UNITED GALAŢI şi MUNICIPIUL GALAȚI, aprobat prin H.C.L. nr.
85/07.03.2014, individualizat în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire
a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Contrasemnează,
Secretarul municipiului Galaţi,
Radu LA Kovacs
7
HCL nr. 510 doc.
ANEXA la HCL nr. 510/10.12.2014
ACT ADITIONAL NR. ______/
LA CONTRACTUL DE ASOCIERE NR.
Intre:
MUNICIPIUL GALATI, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod
fiscal 3814810, cont curent RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria
municipiului Galaţi, reprezentat prin
CLUBUL SPORTIV UNITED GALATI, cu sediul în municipiul Galaţi, Bd. Dunarea
nr.25, bl. D8, ap.25, cod fiscal 16710101, cont nr RO05BTRLO180120534062901, deschis
la Banca Transilvania, reprezentata prin Presedinte
In temeiul H.C.L. nr. / a intervenit prezentul act aditional:
Art. 1 In temeiul H.C.L. nr. , sustinerea financiara acordata în anul
2014 se suplimenteaza cu suma de 37 500 lei.
Art. 2 Suma prevazuta la art. 1 din prezentul act aditional va fi utilizata pentru
participarea la competitii sportive.
Art. 3 Toate celelalte clauze contractuale raman valabile.
MUNICIPIUL GALAŢI, CLUBUL SPORTIV UNITED GALATI,
PRIMAR, PREŞEDINTE,
Director General Direcţia Generală Buget Finanţe,
Director General Direcţia Generală Servicii Publice,
Control Financiar Preventiv,
Serviciul Juridic si Legalitate,
PREŞEDINTE DE ŞE.,
MIHAIL BUCAT,
HCL nr. 510 doc.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.