HCL 379/2010 Galați adoptată
Finantarea de la bugetul local a Revistei Porto-Franco, pe anul 2010
- Denumire
- Hotărârea nr. 379 din 2010 a Consiliului Local Galați
- Emitent
- Consiliul Local Galați
- Număr
- 379 / 2010
- Data
- 30 septembrie 2010
- Inițiator
- consilier local, Găvan Eugen
- Localitate
- Galați, județul Galați
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Municipiul Galați aprobă finanțarea de la bugetul local pentru Revista Porto-Franco în anul 2010. Se aprobă încheierea unui contract de asociere între Societatea Scriitorilor “C. Negri” și Primăria Galați, ca și condițiile finanțării, iar banii alocați vor fi folosiți pentru această revistă în anul respectiv. Primarul va duce la îndeplinire hotărârea, iar secretarul va asigura publicarea acesteia.
Ce se aprobă
Se aprobă finanţarea de la bugetul local a Revistei Porto - Franco, pe anul 2010
Documente
- hcl HCL 379.pdf
Text
ROMANIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.379
din 30 09 2010
privind finanţarea de la bugetul local a Revistei Porto - Franco, pe anul 2010
Iniţiator: Dl. Găvan Eugen – consilier local;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 311/12 08 2010
Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 30
09 2010;
Având în vedere expunerea de motive nr. 95 522/12 08 2010, a iniţiatorului-
dl. Găvan Eugen – consilier local;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 95 524/12 08 2010, al Direcţiei
Economice şi Direcţiei Administraţie Publică Locală;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe,
administrarea domeniului public şi privat al municipiului;
Având în vedere solicitarea Societatii Scriitorilor “C. Negri” nr. 58176/12 05
2010;
Având în vedere procesul verbal nr. 95 000/11 08 2010, al Comisiei de
evaluare şi selecţionare a culturii scrise;
Având în vedere prevederile art.5, alin.1 din Legea nr.186/2003 privind
sustinerea si promovarea culturii scrise, republicată;
Având în vedere prevederile HCL nr.150/ 20 04 2006 privind aprobarea
Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a culturii scrise, cu
modificările şi completările ulterioare;
HCL 379.doc
Având în vedere prevederile art. 36,alin.1, alin. 2,lit.”d” şi „e” , alin.6, lit.”a”,
pct.4 şi alin.7, lit.”a” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată
în 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin.1 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1 - Se aprobă finanţarea de la bugetul local a Revistei Porto - Franco, pe
anul 2010.
Art.2 – Se aprobă contractul de asociere, care se va încheia între
Societatea Scriitorilor “C. Negri” şi Municipiul Galaţi, prevăzut în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.4 -Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Preşedinte de şedinţă
Gasparotti Florin
Contrasemnează
Secretarul municipiului Galaţi
Matei Grigore
HCL 379.doc
ANEXA
La HCL nr.379 /30 09 2010
CONTRACT
Pentru acordarea de sprijin financiar pentru editarea unor publicatii cu
caracter literar – artistic sau tehnico – stiintific conform Legii nr. 186 din 9 mai 2003
privind sustinerea si promovarea culturii scrise
Intre
Municipiul Galati cu sediul în Galaţi, str.Domnească nr.38, reprezentată prin ing.
Dumitru Nicolae – Primarul municipiului Galaţi şi ec. Doina Stamate – Director
Direcţia Economică
şi
SOCIETATEA SCRIITORILOR “COSTACHE NEGRI” cu sediul în Galaţi, str. Al.
I. Cuza nr. 58, bl. Cristal, sc. A, Ap. 2, reprezentată prin dl. STERIAN VICOL -
Presedinte
s-a incheiat prezentul contract
CAPITOLUL I: OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 1. (1) Municipiul Galati acorda sprijin financiar pe durata incheierii
contractului in suma de 10 000 lei de la bugetul local Societatii Scriitorilor “C. Negri”
pentru sustinerea aparitiei Revistei Porto - Franco, reprezentand costurile de editare.
(2) Lucrarea va respecta prevederile art. 2 si art. 3 din Legea nr. 186 din 9 mai
2003 privind sustinerea si promovarea culturii scrise.
CAPITOLUL II: DURATA CONTRACTULUI
Art. 2 . Contractul intra in vigoare la data semnarii si inregistrarii
lui de catre ambele parti si este valabil pana la data de 31.12.2010.
CAPITOLUL III: .OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
Sectiunea 1: Obligaţiile Societatii Scriitorilor “C. Negri”
Art. 3. Societatea Scriitorilor “C. Negri” se obligă:
a. sa foloseasca suma acordata de la bugetul local exclusiv pentru acoperirea
costurilor de editare a unei reviste cu caracter literar-artistic;
HCL 379.doc
b. sa puna la dispozitia Municipiului Galati un numar de 50 de exemplare din
fiecare numar al Revistei Porto - Franco in mod gratuit.
c. Sa sprijine cultura, ca factor strategic al dezvoltarii si atribut esential al
identitatii nationale.
d. Sa reflecte obiectiv si sa informeze corect cetatenii asupra tuturor
aspectelor vietii.
e. Sa promoveze si sa incurajeze libertatea de exprimare si de afirmare a
diversitatii culturale a municipiului Galati, pluralismul cultural si dialogul
intercultural, ca valori esentiale ale unei societati deschise, democratice.
f. Sa tinda in permanenta, cu profesionalism si seriozitate, spre
perfectionarea modului de informare al cetatenilor asupra culturii si
artelor din municipiul Galati.
g. Sa prezinte documentele legale de justificare a cheltuielilor efectuate in
vederea decontarii acestora, in limita sumei alocate de la bugetul local la
serviciul de specialitate din cadrul Directiei Economice.
h. Sa prezinte odata cu decontul justificativ financiar, un raport de activitate,
care sa cuprinda activitatile desfasurate in perioada respectiva, raport care
va fi transmis catre Comisia de Cultura nr. 4 a Consiliului Local Galati si
catre serviciul de specialitate din cadrul Directiei Administratie Publica
Locala.
Sectiunea 2: Obligaţiile Municipiului Galati
Art. 4. Municipiul Galati are, in raport cu obiectul prezentului
contract, obligatia sa achite lunar / trimestrial valoarea inscrisa in
documentele justificative ale cheltuielilor efectuate, in limita sumei
acordate ca sprijin financiar de la bugetul local pentru aparitia Revistei
Porto - Franco.
Art. 5. (1) Plata acestor sume se face prin virament bancar, in contul nr.
________________________, deschis la _________________________ al
Societatii Scriitorilor “C. Negri”.
(2) Platile se vor face in baza :
- decontului financiar verificat de reprezentantii Directiei Economice
- raportului de activitate vizat de catre reprezentantii Directiei Administratie
Publica Locala.
HCL 379.doc
(3) Neprezentatrea acestor documente, cumulativ, sau neavizarea lor de catre
persoanele responsabile din cadrul Primariei Municipiului Galati, atrage
neefectuarea platii respective.
CAPITOLUL IV: PROCEDURI DE INCETARE A CONTRACTULUI
Art. 6. Prezentul contract inceteaza la data expirarii termenului pentru care a
fost incheiat.
Art. 7. Fiecare dintre parti poate revoca prezentul contract in conditiile
notificarii deciziei celelilalte parti in termen legal. Revocarea produce efecte dupa 30
de zile de la data notificarii.
Art. 8. In cazul in care Societatea Scriitorilor “C. Negri” nu
respecta conditiile prezentului contract, respectiv neutilizarea sumelor in
scopul precizat, Municipiul Galati isi rezerva dreptul de a decide oricand
incetarea aplicarii prevederilor prezentului contract, notificand
Societatea Scriitorilor “C. Negri” anularea platilor acordate de la
bugetul local. Daca Societatea Scriitorilor “C. Negri” nu este de acord cu
restituirea sumelor, partea vatamata se poate adresa instantei de
judecata.
CAPITOLUL V: CLAUZE SPECIALE
Art. 9. Orice neînţelegere între părţi se va încerca a se rezolva pe cale
amiabilă. În caz contrar litigiile vor fi deferite spre soluţionare instanţei
de judecată competente.
Art. 10. Nerespectarea de către oricare dintre părţile contractante a oricărei
clauze care o priveşte din prezentul contract, dă dreptul celeilalte părţi la invocarea
rezilierii contractului în baza unei notificări a cauzei invocate în termenul prevăzut de
lege.
Art. 11. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional
încheiat între părţile contractante.
HCL 379.doc
Art. 12. Prezentul contract a fost încheiat astăzi, __________ în 2(două)
exemplare, ambele cu valoare de original, fiecărei părţi parvenindu-i câte un
exemplar.
Preşedinte de şedinţă
Gasparotti Florin
HCL 379.doc
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 375/2010Modificarea si completarea anexei 1 din HCL nr. 142/11.05.2010 referitoare la aprobarea comisiei de analiza a solicitarilor de…HCL 376/2010Repartizarea unei locuinte situata in str. Privighetorii nr. 23, familiei MunteanuHCL 377/2010Modificarea si completarea Regulamentului privind finantarea de la bugetul local a culturii scrise, aprobat prin HCL nr…HCL 378/2010Finantarea de la bugetul local a lucrarii documentare "Galati, Orasul Consulatelor", pe anul 2010HCL 380/2010Finantarea de la bugetul local a Revistei Culturale ANTARES, pe anul 2010HCL 381/2010Finantarea de la bugetul local a lucrarii "Sarbatorile Antichitatii", autor Violeta Ionescu, pe anul 2010HCL 382/2010Finantarea de la bugetul local a lucrarii "Scriitori galateni pe intelesul tuturor", autor Secara Adi George(vol I), pe anul 2010HCL 383/2010Finantarea de la bugetul local a lucrarii "Leonard", autor Gaby Michailescu, pe anul 2010
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.