Pe scurtSe aprobă modificarea și completarea anexelor la HCL 58/2013, stabilind noi stații pentru transportul public local de persoane în regim regulat, potrivit anexelor 1 și 2 care fac parte integrantă din hotărâre. Primarul Galațiului are responsabilitatea să pună în aplicare prevederile, iar Secretarul municipiului va asigura transmiterea și publicitatea acestei hotărâri. Pentru locuitori, schimbările înseamnă eventuale modificări ale locațiilor stațiilor, cu impact asupra rutei, timpilor de așteptare și posibil costuri administrative ale implementării.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
JUDEŢUL GALAȚI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA nr. 362
din 30.09.2015
"pentru: modificarea şi completarea
HCL 58/2013 privind stabilirea staţiilor pentru
transportul public local de persoane în regim regulat
Iniţiator: Viceprimarul municipiului Galaţi, Florin Popa
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 386/10.09.2015
Consiliul. local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de
30.09.2015;
Având în vedere expunerea de motive nr. 97798/10.09.2015, a iniţiatorului -
Viceprimarul municipiului Galaţi, Florin Popa;
„Având în vedere raportul de specialitate nr. 97800/10.09.2015, al Direcţiei Generale
Infrastructură şi Lucrări Publice;
Având în vedere raportul de avizare al comisiei pentru servicii publice, gospodărie
comunală, comerţ şi privatizare;
Având în vedere dispoziţiile art. 17, alin. (1), lit. „c” din Legea 92/2007 actualizată,
privind serviciile de transport public local;
Având în vedere dispoziţiile art. q, lit. „c” şi art. 9, lit. „e” şi „f” din Normele de aplicare a
Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul 353/2007 emis de
Ministerul Internelor şi Reformei administrative, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. „d”, alin. (6), lit. „a”, pet. 14
din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi
completările ulterioare;
În temeiul art. 45, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001,
republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare,
HCL 362 doc.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 — Se aprobă modificarea şi completarea anexei la HCL 58/28.02.2013 privind
stabilirea staţiilor pentru transportul public local de persoane în regim regulat, conform
anexelor 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 — Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a
prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea
prezentei hotărâri.
Contrasemnează,
Secretarul municipiului Galaţi
Radu Octapiqn Kovacs
HCL 362 doc.
L euiGeg
6
8
ERIE EIE
—P2 se
ba CE RI CICICILILIEI
[i 9 E] L] Ze | 2 02 si 8 |z [si [spele ilor ses |s|az 9|s |? £ [4 LV
e
3ZN80491 aily1$ auiWnN3a SUNSNVUL ENA
SLOZ'60'0£/79€ '1u 19H ei | YXINv 313 Nhăd 9331 2UVO 133SVUL IS RININd ad IMOdSNVUL 30 40Ta9VOTPIA Zullvis
SLOZ'60'08/z9€ "u 19H el i vXaNY
312 Niăd D3ăL 34VO I1H3SVUL IS RINaNd Id LIOASNVUL aa H0139VO1FIW ailv.s
Z euiGeg
ZOL
vot
SL02'60'0£/z9€ 'u 19H el i vX3Ny
- 13 Nidd 9341 23V0 2133SVAL IS RINaNd ad IMOdSNVUL 20 40139014 3lvs
€ eulGeq
ss,
LL
ESL
ZSt
[XI]
054
6i
8,
[44]
9%
EIZI
Lad)
tb
Ed)
W
0bL
5£
LII
284
EI
EI
LAZI
tei
ZE
VEL
[13]
6zL
82
ZE,
97,
Sz
124)
EzI
Zzy
LEA)
Oz
LII
8
LAN
344
ELI
LII
ELL
zi
Id
LUI
504
80
2204
90.
504
POL
£oL
v eulBeg
802
102
902
Soz
P0Z
: £0z
Z0z
vOZ
002
68
864
26
96
ELI
6)
£6L
Z6
GL
064
68,
884
28)
981
S8L
8,
cai
[ZI
081
|
62i,
E773
22
[
| 92;
EȚII
ze
ZA
ZIL
743
024
69
394
294
994
EEI
P9t
£9,
[2:13
Lil
09
684
LT
Di-i
EI
SL02'60'0£/z9€ u 19H e
H £l i VXINYV 313 Niăd 9341 349 3133SvVuL I$ MN3Na 3d LAOASNVUL 30 HOTBIVOIrIA Zis
S eulbeg
+92
092
682
ELA
2S7
ssz
Ssz
Psz
esz
474
Wsz
0sz
6z
8bz
zbz
Oz
Ste
tz
Cbz
[444
[124
[24
S£z
8£z
ez
9£z
S£z
ez
CEZ
[434
vez
0£z
azz
144
9zz
Şzz
L44d
LI44
(444
LI44
0zz
[174
Bz
uz
342
ELTA
LărA
ez
[44
Lit4
0L4z
602
9 euleq
Szz
tzZ
£zz
isa 92| (444
Vaz
244
692
LEIA
192
992
292
92
tgz
232
SLOZ'60'0£/29€ 'u 19H el | VXANY 313 Niid D3UL 240 3133SVUL !$ RINaNd dd LHOdSNVUL 20 40T39vVO1FIA 3 lvis
STATII TRAMVAIE SI TRASEELE CARE TREC PRIN ELE
ANEXA 2 la HCL nr. 362 / 30.09.2015
NR.
CRT. DENUMIRE STATIE TRASEE
1 A. Saligny (spre Cosbuc) 5 6 7
2___|A. Saligny (spre IREG) 5 7
3___|Arcasilor (spre Cimitirul Israelit) 39
4___|Arcasilor (spre Depou) 39
5___|Baia Comunală (pe Traian) 7 8 44
6___|Baia Comunală (spre Piata Centrala) 7 8 44
7___ |Bazinul Nou 5 6 8 42
8__|Billa (spre M 19) 3 5 7 39
9 ___|Billa (spre Sala Sporturilor) 3 5 7 39
10___ |Biserica Sf Mina (pe Basarabiei spre General) 6
11___ |Biserica Sf Mina (pe Tecuci spre 1 Dec. 1918) 42| 44
12__ |Biserica Sf Mina (pe Tecuci spre G. Cosbuc) 42|_44
13 |Biserica Sf. Dumitru (pe Calea Prutului spre Bazinul Nou) 5 6 8 42
14__ |Biserica Sf. Dumitru (pe Calea Prutului spre Domneasca) 5 6 8 42
15__|Bloc D19 3 5 7 39
16__|Bloc L (spre COMAT) 1 39| 42| 44
17__|Bloc L (spre General) 1 39| 42| 44
18__|BlocO 3 5 7 39
19__|Calea Prutului (spre Domneasca) 6 8 42
20__|Calea Prutului (spre Bazinul Nou) 5 6 8 42
21__|Cimitir israelit 39
22 __|COMAT 1 42| 44
23__|Damen (spre Bazinul Nou) 5 6 8 42
24__|Damen (spre Domneasca) 5 6 8 42
25 _|Depou (spre Cimitir Islaelit) 39
26__|Depou (spre Patinoar) 39
27__|Depozitui farmaceutic (spre G. Cosbuc) 39
28__|Domnească (spre Baia Comunala) 5 6 8 42
29 _ |Domnească (spre Bazinul Nou) 5 6 8 42
30__|ELNAV / Mariano (spre Bazinul Nou) 5 6 8 42
31__|ELNAV / Mariano(spre Domneasca) 5 6 8 42
32 __|Flora (spre Stadion Otelul) 3 5 7 39
33__|Frunzei (spre Spitalul Judetean) 3 5 7 39
34__|G. Coşbuc (spre Baia Comunala) 5 6 7 42|_44
35__|G. Coşbuc (spre IC Frimu) 5 6 7 42|_44
36__|Galgross 39
37___|Galmopan (spre Depou) 39
38__|Gaimopan (spre Patinoar) 39
39__|Ghe Doja (spre General) 3 5 7 39
40__ |IC Frimu (spre G, Cosbuc) 5 6 7 42| 44
41__|IC Frimu (spre General) 5 6 7 42|_44
42__|IREG 3 5 7 39
43_ |Liceul nr. 3 (spre General) 1 39| 42| _44
44__|Liceul nr. 3 (spre M 40) 1 39| 42| _44
45__ |Liceul Nr.9 (spre Arcelor) 1|_3
46__|Liceul Nr.9 (spre General) 1|_3 6
47__|Masnita(pe Str. Tecuci) 42| _44
48__|Maşniţă (spre General) 1 39| 42| 44
49__|Maşniţă (spre M 40) 1 39
50__|Menarom (spre Bazinul Nou) 5 6 8 42
51__|Menarom(spre Domneasca) 5 6 8 42
52 __|Micro 19 3|_5 7 39
53__|Patinoar (spre Depou) 39
54___|Patinoar (spre M 39) 39
55 __|Piata Centrala 7 :j 44
STATII TRAMVAIE SI TRASEELE CARE TREC PRIN ELE
ANEXA 2 la HCL nr. 362 / 30.09.2015
56 _ |Piata Energiei (pe Str. Combinatului spre Arcelor) 3 6
57__|Piata Energiei (pe Str. Combinatului spre General) 3 6
58 ___|Piaţa Energiei (spre M 40) 3 39
59__|Piaţa M39 (spre COMAT) 39| 42| 44
60__ [Piaţa M39 (spre M 40) 39| 42| 44
61___|Poarta Est Arcelor Mittal 3 6
62 __|Prelungirea Brailei (spre Flora) 3 5 7 39
63 _ Prelungirea Brailei (spre Spitalul Judetean) 3 5 7 39
64__|Sala Sporturilor (spre Brailei ) 3 5 7 39
65 __ [Spitalul de copii (spre Flora) 3 5 7 39
66__|Stadionul! Oţelul (spre Siderurgistilor) 3 5 7 39
67__|Traian (spre Domneasca) 5 6 42
68__ | Traian (spre G. Cosbuc) 5 6 42
69__|Tribunal (spre Cosbuc) 5 6 7 42| 44
70__|Tribunal (spre Baia Comunala) 5 6 7 42|_44
71___]Micro 19 (capat) 5 7 39
Președinte de şedinţă,
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.