25 iulie 2013 · Inițiator: Primar, Marius Stan

HCL 352/2013 Galați adoptată

Aprobarea actului aditional la contractul de asociere incheiat intre ASOCIATIA CLUB SPORTIV GENIUS GALATI si MUNICIPIUL GALATI

Denumire
Hotărârea nr. 352 din 2013 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
352 / 2013
Data
25 iulie 2013
Inițiator
Primar, Marius Stan
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă un act adițional la contractul de asociere dintre Asociația Club Sportiv Genius Galați și Municipalitatea Galați, inițiat anterior în aprilie 2013, iar prevederile sale vor face parte integrantă din hotărâre. Primarul Galațiului este împuternicit să ducă la îndeplinire hotărârea, iar secretarul orașului va asigura transmiterea și publicitatea acesteia. Pentru locuitori înseamnă că se pot actualiza condițiile colaborării pentru finanțarea unor activități sportive suportate din bugetul local, cu introducerea eventualelor modificări stabilite în actul adițional.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV GENIUS GALAȚI şi MUNICIPIUL GALAȚI, aprobat prin HCL nr.187/25 04 2013, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAȚI MUNICIPIUL GALAȚI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr.352 din 25 072013 privind aprobarea actului aditional la contractul de asociere încheiat între ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV GENIUS GALAȚI şi MUNICIPIUL GALAȚI Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 289/24 07 2013 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25 07 2013; Având în vedere expunerea de motive nr. 101 886/24 07 2013, a iniţiatorului- Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan; Având în vedere raportul de specialitate nr. 101 888/24 07 2013, al Direcţiei Generale Servicii Publice şi Direcţiei Generale Buget Finanţe; Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere raportul de avizare al comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistenţă socială, spori şi agrement; Având în vedere prevederile HCL nr.42/10 03 2011 privind aprobarea Regulamentului privind finanţarea de la bugetul local a unor activităţi desfăşurate de structurile sportive din municipiul Galaţi, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art.12, alin.2 coroborat cu art.67 - 69 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, actualizata; HCL 352.doc 32 Având în vedere prevederile art. 36,alin.1, alin. 2,lit."d”, alin.6, lit."a”, pet.6 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în 2007, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 45, alin. 1 din Legea Administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1 - Se aprobă actul adiţional la contractul de asociere încheiat între ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV GENIUS GALAȚI şi MUNICIPIUL GALAȚI, aprobat prin HCL nr.187/25 04 2013, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art, 2 - Primarul municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 — Secretarul municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. a fish cal Pre dinte de şedinţă Contrasemneaza Secretarul municipiului Galati Radu Octavian Kovacs IF HCL 352.doc ANEXA La HCL nr.352/25 07 2013 ACT ADITIONAL NR. ______/ LA CONTRACTUL DE ASOCIERE NR. Intre: Municipiul Galati, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Domnească nr. 38, cod fiscal 3814810, cont curent _RO49TREZ30624670259XXXXX, deschis la Trezoreria municipiului Galaţi, reprezentat prin Primar, Marius Stan şi ec. Doina Stamate — Director Direcţia Generală Buget Finanţe , şi ASOCIATIA CLUB SPORTIV GENIUS GALATI, cu sediul în municipiul Galaţi, str. Otelarilor, bl.k, ap.235, cod fiscal 27235815, cont nr. RO44RZBRO000012784977, deschis la Banca Raiffeisen, reprezentata prin Presedinte — FLORIN PAUNESCU. In temeiul H.C.L. nr. / a intervenit prezentul act aditional: Art. 1 In temeiul H.C.L. nr. , sustinerea financiara acordata pentru anul 2013 se suplimenteaza cu suma de 7500 lei. Art. 2 Suma prevazuta la art. 1 din prezentul act aditional va fi utilizata pentru desfasurarea activitatii sportive. Art. 3 Toate celelalte clauze contractuale raman valabile. MUNICIPIUL GALAȚI ASOCIATIA CLUB SPORTIV GENIUS GALATI PRIMAR PRESEDINTE Marius Stan Florin Paunescu Director Direcţia Generală Buget Finanţe Ec. Doina Stamate Director Direcţia Generală Servicii Publice Silviu Bacalum Control Financiar Preventiv Campeanu Rodica Şef Serviciul Juridic şi Legalitate C.J. Dragu Togan Şef Birou Învăţământ, Cultură, Turism, Agrement şi Sport Grecu Valentin Întocmit Reves Anca HCL 352.doc

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă