Se aprobă inventarul bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Fundulea, adică stabilirea ce active sunt în proprietate privată a primăriei, nu în domeniul public. Pentru locuitori înseamnă că unele bunuri pot fi folosite sau gestionate de primărie în regim privat (posibil vânzare, închiriere sau utilizare pentru activități locale), iar termenele, finanțările sau poate restricțiile țin de cadrul legal și de aprobarea consiliului, conform documentelor referitoare la inventar și proceduriști. Specific, hotărârea pregătește oficial inventarul respectiv, cu avizele necesare, iar efectele concrete (sumă de bani, zone afectate) vor depinde de listă și de ulterioarele demersuri administrative.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă inventarierea în domeniul privat al Orasului Fundulea a unui teren, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI FUNDULEA
oraș Fundulea, str. Mihail Kogălniceanu, nr.18, județul Călărași, telefon: 0242/642084; fax:0242/642030
HOTĂRÂRE
privind aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Fundulea, județul Călărași
Consiliul Local al orașului Fundulea, județul Călărași, întrunit în ședința extraordinară convocată, astăzi 30.03.2026
Având în vedere :
- proiectul de hotărâre nr.12/26.03.2026 privind aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Fundulea, inițiat de primarul orașului Fundulea- ing. Dorel Dorobanțu;
- referatul de aprobare nr.5473/26.03.2026 al Primarului orașului Fundulea pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al orașului Fundulea;
raportul de specialitate nr.5474/26.03.2026 al compartimentului cadastru și agricultură din cadrul aparatului de specialitate al Primarului orașului Fundulea;
circulara nr. 9107 din data de 17.11.2025 a Instituției Prefectului județului Călărași;
Hotărârea Coniliului Local al orașului Fundulea nr. 66/30.11.2001 privind trecerea din domeniul public al localității în domeniul privat a bunurilor imobile utilizate în prezent pentru activități medicale;
procesul- verbal nr.4964/23.03.2026 întocmit de către comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al orașului Fundulea, constituită prin Dispoziția Primarului nr. 31/19.03.2026;
avizul favorabil nr.5476/26.03.2026 privind controlul financiar preventiv propriu;
avizul favorabil nr. 5481/26.03.2026 privind controlul financiar preventiv propriu;
avizele favorabile ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Fundulea;
Titlului II - Proprietatea privată, art. 557 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârea Guvernului României nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor;
prevederile art. 87 alin. (5), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 354, art. 355 și art. 357 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Consiliului Local Fundulea nr.11/30.03.2026, privind alegerea președintelui de ședința pe o perioada de 3 (trei) luni;
În temeiul art. 196 alin. (1) , lit. a) din Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă inventarierea în domeniul privat al Orasului Fundulea a unui teren, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Art.2. Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.3. Primarul orașului Fundulea va asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art.4. Secretarul general al orașului Fundulea, județul Călărași, va asigura publicarea prezentei hotărâri și comunicarea acesteia către autoritățile, instituțiile și persoanele interesate.
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ , CONTRASEMNEAZĂ,
Gherghina FLOREA SECRETAR GENERAL AL ORAȘULUI FUNDULEA,
jr. Ionela APOSTOAIE
Nr. Consilieri în funcție = 15
Nr. Consilieri prezenți = 15
Voturi pentru = 15
Voturi împotrivă = 0
Nr.13
Adoptată la Fundulea
Astăzi 30.03.2026
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.