22 martie 2023 · Inițiator: Primarul orașului Fundulea

HCL 12/2023 Fundulea adoptată

Hotărâre privind constatarea încetării de drept, prin deces, a mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel în cadrul Consiliului Local al orașului Fundulea, precum și vacantarea locului de consilier local

Denumire
Hotărârea nr. 12 din 2023 a Consiliului Local Fundulea
Emitent
Consiliul Local Fundulea
Număr
12 / 2023
Data
22 martie 2023
Inițiator
Primarul orașului Fundulea
Localitate
Fundulea, județul Călărași
Stare
adoptată
Pe scurt

A fost constatat de drept încetarea mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel, începând cu data de 23.03.2023, ca urmare a decesului. În consecință, locul său de consilier local din Consiliul Local al orașului Fundulea devine vacant, urmând ca autoritatea locală să decidă măsurile pentru ocuparea acestui loc (ex. oportunitatea unui înlocuitor/revenire în condițiile legii). Pentru locuitori înseamnă că nu mai există reprezentantul său în consiliu, iar numirile sau numerele de contact ale comisiilor nu se modifică direct prin această hotărâre, ci se aplică prevederile legale pentru ocuparea postului vacant.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL CĂLĂRAȘI CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI FUNDULEA Str.Mihail Kogălniceanu, oraș Fundulea, nr.18, județul Călărași, telefon: 0242/642084; fax:0242/642030 HOTĂRÂRE privind constatarea încetării de drept, prin deces, a mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel în cadrul Consiliului Local al orașului Fundulea, precum și vacantarea locului de consilier local Consiliul Local al oraşului Fundulea, judeţul Călăraşi, întrunit în şedinţa extraordinară astăzi 23.03.2023, Având în vedere : - proiectul de hotărâre nr.19/21.03.2023 inițiat de Primarul orașului Fundulea; -Referatul constator , înregistrat sub nr.5040 din 20.03. 2023, semnat de primarul și secretarul general al orașului Fundulea , cu privire la încetarea de drept a mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel, prin deces, conform art.204 alin.(2) lit.l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare , însoțit de actul justificativ-Certificatul de deces seria D.11, nr. 467826 din 16.03.2023 eliberat de Consiliul local al sectorului 2 București; - referatul de aprobare nr. 5151/21.03.2023 al Primarului, în calitate de inițiator, prin care se constată încetarea de drept, prin deces, a mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel în cadrul Consiliului Local al orașului Fundulea, precum și vacantarea locului de consilier local; -raportul nr. 5152/21.03.2023 al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului desemnat în vederea analizării și întocmirii raportului de specialitate privind constatarea încetării de drept, prin deces, a mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel în cadrul Consiliului Local al orașului Fundulea, precum și vacantarea locului de consilier local ; - avizele ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Fundulea; -art.204, alin.(2),lit.l), alin.(3),alin.(6), alin.(7) și alin.(10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -Hotărârea Consiliului Local Fundulea nr.11/23.03.2023, privind alegerea preşedintelui de şedintă pe o perioada de 3(trei) luni, În temeiul art. 129 alin.(1), art. 139 alin.(1) şi art.196 lit.a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E : Art.1.-Începând cu data de 23.03.2023 se constată încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Zainea Ionel, ca urmare a decesului acestuia, ales pe lista de candidați a Partidului Național Liberal , la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Art.2.-Cu aceiași dată se constată vacantarea locului de consilier local deținut de domnul Zainea Ionel în cadrul Consiliului Local al orașului Fundulea și din comisia de specialitate urmând a fi completat cu supleantul de pe lista de candidați a Partidului Național Liberal. Art.3.-Prezenta hotărâre se comunică de îndată Judecătoriei Lehliu-Gară, competentă să valideze mandatul supleantului , în condițiile art.122 din Ordonanța de urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ , cu modificările și completările ulterioare. Art.4.-Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează secretarul general al orașului Fundulea, județul Călărași. Art.5.- Secretarul general al orașului Fundulea va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului-Județul Călărași, Primarului orașului Fundulea, Partidului Național Liberal pentru desemnarea supleantului și înaintarea documentelor privind validarea acestuia de Judecătoria Lehliu-Gară, în termenele legale, și va dispune publicarea acesteia prin afișare pe site-ul www.primaria-fundulea.ro.-Monitorul Oficial Local –subeticheta Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative. PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ , CONTRASEMNEAZĂ, Marius BĂLUȚĂ SECRETAR GENERAL AL ORASULUI FUNDULEA, jr. Ovidiu-Iosif GURLUI Nr. Consilieri în funcţie = 14 Nr. Consilieri prezenţi = 14 Voturi pentru = 14 Voturi împotrivă = 0 Nr.12 Adoptată la Fundulea Astăzi: 23.03.2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fundulea.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă