31 ianuarie 2025

HCL 4/2025 Fundata adoptată

Modificarea-tarifelor-activitatii-de-colectare-a-serviciului-de-salubrizare-al-comunei-Fundata

Pe scurt

Consiliul Local Fundata decide să schimbe tarifele pentru serviciul de colectare și transport al deșeurilor municipale și similare, inclusiv fracțiile colectate separat, afectând firmele, instituțiile și activitățile comerciale din comună. Schimbarea tarifelor se bazează pe reglementări și norme naționale, iar impactul pentru locuitori înseamnă eventuale modificări ale costurilor lunare ale salubrizării, conform noilor tarife aprobate. Proiectul a fost avizat de comisia de specialitate și a fost publicat pentru informarea publicului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba, incepand cu 1 ianuarie 2025, modificarea tarifelor activităţii de „Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori”, dupa cum urmeaza

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Gunoi și salubrizare” în Fundata

Denumire
Hotărârea nr. 4 din 2025 a Consiliului Local Fundata
Titlu oficial
HCL-nr.4-Privind-modificarea-tarifelor-activitatii-de-colectare-a-serviciului-de-salubrizare-al-comunei-Fundata
Emitent
Consiliul Local Fundata
Număr
4 / 2025
Data
31 ianuarie 2025
Localitate
Fundata, județul Brașov
Stare
adoptată
Teme
Gunoi și salubrizare

Pe același subiect în Fundata

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BRASOV CONSILIUL LOCAL FUNDATA HOTĂRÂREA NR. 4 din 31.01.2025 privind modificarea tarifelor activităţii de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori a serviciului de salubrizare a comunei Fundata Consiliul local al comunei Fundata, jud. Brașov, întrunit în şedinţă ordinara din data 31.01.2025. 1. Avand in vedere : _ adresa nr. 14/09.01.2025 inaintata de Serviciul public Aquasal Transcarpatica Fundata; - proiectul de hotatrare si referatul de aprobare a Primarului comunei Fundata, inregistrat cu nr. 51/09.01.2025, privind modificarea tarifelor serviciului de salubrizare a comunei Fundata. - raportul de specialitate inregistrat cu nr. 521/09.01.2025; 2.Ţinând cont de avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul Consiliului local al comunei Fundata. 3. Văzând prevederile: 3.4 Art. 51 alin.(1), alin.(2), alin.(5), alin.(6) şi alin.(8), art. 52, art. 58 și ale art. 59, din Regulamentul serviciului de salubrizare din aria administrativ teritorială a comunei Fundata, aprobat prin H.C.L. Fundata 36/06.08.2018. 3.2 Art. 43 alin. (4), (5) din Legea serviciilor comunitare de utilităti publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare; 3.3 Art. 6, alin. (1), lit. k) din Legea serviciului de salubrizare a localitătilor nr. 101/2006, republicată; 3.4 Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare. 3.5 O.U.G. nr. 74/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006. 36 O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor; 4. Realizând publicarea anunţului prin afisare la sediul si pe site.ul Primariei in spatiul accesibil publicului, privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind modificarea tarifelor activității de colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori a serviciului de salubrizare a comunei Fundata în contextul prevederilor art. 7 din Lege nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică; În baza prevederilor art. 129, alin.2, lit. d), alin.7 litera n), art. 139 alin 3) lit c), art. 196, alin 1), lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Aceasta hotarare a fost adoptata de Consiliul Local al Comunei Fundata in sedinta din 31.01.2025, cu un numar de 7___ voturi pentru, un numar de _1_ voturi impotriva, un numar de __1__ abtineri, din total de __9___ consilieri prezenti la sedinta. S-a difuzat : 1 ex. Institutia Prefectului, 1 ex. Sedinata, 1 ex Afisat, ex Primar, 1 ex Serviciul Public Aquasal Transcarpatica Fundata HOTĂRĂȘTE ART.1 Se aproba, incepand cu 1 ianuarie 2025, modificarea tarifelor activităţii de „Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori”, dupa cum urmeaza: 1.1 Pentru utilizatori din categoria casnic — conform datelor de la nr. crt. 1 din tab.1. 1.2 Pentru utilizatori din categoria non casnic - conform datelor de la nr. crt. 2 și nr. crt. 3 din tab.1. tab.1 VALORI TARIFE ACTIVITĂŢI SERVICIU de SALUBRIZARE Nr. | VALOARE U.M. ACTIVITATE crt. Inclusiv TVA 0 1 2 3 1. 25,00 lei/pers/ Colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al lună deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi 2 2753.45 leiltonă instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de L 2 deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori 3, 908,63 lei/m* ART. 2 Se aproba elementele componente ce vor fi evidentiate distinct pe factura utilizatorului aferente tarifului de 25,00 lei/pers/luna cu TVA pentru_utilizatorii_din categoria casnic, astfel: a) Tarif aferent activitatii de colectare deseuri reziduale: 23,90 lei/pers/luna cu TVA, respectiv 20,08 lei/pers/luna fara TVA; b) Tarif activitatii de sortare: 1,61 lei/pers/luna cu TVA, respectiv 1,35 lei/pers/luna fara TVA; c) Tarif depozitare deseuri reziduale: 2,17 leilpers/luna cu TVA, respectiv 1,82 lei/pers/luna fara TVA. d) Contributia pentru economia circulara (CEC) indicator de performanta sortare: 0,19 lei/pers/luna cu TVA, respectiv 0,17 lei/pers/luna fara TVA. e) Contributia pentru economia circulara (CEC) deseuri reziduale depozitate: 2,63 lei/pers/luna cu TVA, respectiv 2,21 lei/pers/luna fara TVA. f) Valoarea reducerii tarifului conform contributiei OIREP: 5,50 lei lei/pers/luna cu TVA, respectiv 4,62 lei/pers/luna fara TVA. ART. 3 Se aproba elementele componente ce vor fi evidentiate distinct pe factura utilizatorului aferente tarifului de 2753,45 leiltona cu TVA, pentru_utilizatorii_ din categoria non-casnic, astfel: a) Tarif aferent activitatii de colectare deseuri reziduale: 1731,31 lei/tona cu TVA, respectiv 1454,88 lei/tona fara TVA. b) Tarif aferent activitatii de sortare: 383,18 leiltona cu TVA, respectiv 322,00 lei/ftona fara TVA. c) Tarif depozitare deseuri reziduale: 258,16 leiltona cu TVA, respectiv 216,94 leiftona fara TVA. d) Contributia pentru economia circulara (CEC) indicator de performanta sortare: 190,40 lei/tona cu TVA, respectiv 160,00 lei/tona fara TVA. e) Contributia pentru economia circulara (CEC) deseuri reziduale depozitate: 190,40 lei/tona cu TVA, respectiv 160,00 lei/tona fara TVA. Aceasta hotarare a fost adoptata de Consiliul Local al Comunei Fundata in sedinta din 31.01.2025, cu un numar de ___7__ voturi pentru, un numar de _1_ voturi impotriva, un numar de __1__ abtineri, din total de __9___ consilieri prezenti la sedinta. S-a difuzat : 1 ex. Institutia Prefectului, 1 ex. Sedinata, 1 ex Afisat, 1ex Primar, 1 ex Serviciul Public Aquasal Transcarpatica Fundata ART. 4 Se aproba elementele componente ce vor fi evidentiate distinct pe factura utilizatorului aferente tarifului de 908,63 lei/mc cu TVA, pentru utilizatorii din categoria non-casnic, astfel: a) Tarif aferent activitatii de colectare deseuri reziduale: 571,33 leilmc cu TVA, respectiv 480,11 lei/mc fara TVA. b) Tarif aferent activitatii de sortare: 126,45 lei/mc cu TVA, respectiv 106,26 lei/me fara TVA. c) Tarif depozitare deseuri reziduale: 85,19 lei/mc cu TVA, respectiv 71,59 lei/mc fara TVA. d) Contributia pentru economia circulara (CEC) indicator de performanta sortare: 62,83 leilmc tarif cu TVA, respectiv 52,80 lei/mc fara TVA. e) Contributia pentru economia circulara (CEC) deseuri reziduale depozitate: 62.83 leilmc tarif cu TVA, respectiv 52,80 lei/mc fara TVA. ART. 5 Se aproba modificarea si completarea art. 12 din Anexa 13 (Contract de prestare a serviciului de salubrizare pentru utilizator casnic), la H.C.L. Fundata nr. 36/2018 privind infinţarea şi organizarea serviciului de salubrizare a comunei Fundata şi a serviciului public de salubrizare a comunei Fundata, serviciu public de interes local, specializat, cu personalitate. juridică, în subordinea Consiliului Local al comunei Fundata, dupa cum urmeaza : "Art. 12 (3) Titularul prezentului Contract, va achita operatorului contravaloarea prestaţiei la valoarea de 25,00 lei/pers/lună, inclusiv TVA, conform H.C.L. Fundata nr. „7... Această valoare este aplicabilă pentru o cantitate de deșeuri generată de 0,53 Kg./zi/persoană, respectiv, 16 Kkg/lună/persoană (0,046 m*/lună/persoană), conform tab 3. (4) Pentru cantităţile ce depășesc valorile înscrise în tab.3, titularul prezentului Contract va achita tariful de 2753,45 lei/tona inclusiv TVA, respectiv 908,63 lei/me conform HC.L. Fundata nr. ../....." tab.3 CANTITATE de DEȘEURI CONTRACTATA Nr. Număr Cantitate de deșeuri generată crt. de Individual Total persoane | kg/lunăxpersoană | m*/lunăxpersoană | kg/lună | m*/lună 0 | ij 3 4=1x2 | 5=1xX3 Li 1 16 0,046 16 0.046 ART. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Fundata și Şeful de Serviciu al Serviciului Public Aquasal Transcarpatica Fundata. ART. 7 Secretarul comunei Fundata va comunica, în termen, prevederile prezentei hotărâri, persoanelor şi instituţiilor interesate, şi o va face publică prin afişaj în locurile special amenajate. A „NContrasemnează pentru legalitate SECRETARUL COMUNEI, Nicoleta Daniela PREDA PRESEDINTE SEDINTA, CACIULA Danut Aceasta hotarare a fost adoptata de Consiliul Local al Comunei Fundata in sedinta din 31.01.2025, cu un numar de ___7___ voturi pentru, un numar de _1__ voturi impotriva, un numar de __1__ abtineri, din total de __9____ consilieri prezenti la sedinta. S-a difuzat : 1 ex. Institutia Prefectului, 1 ex. Sedinata, 1 ex Afisat, 1ex Primar, 1 ex Serviciul Public Aquasal Transcarpatica Fundata

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariafundata.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala