Insusirea doc cadastrale de prima inscriere si atestarea apartenentei la dom public a imobilului Drumul Pe Parau-tronson II- 2468mp
Pe scurt
Se aprobă însușirea documentației cadastrale pentru prima înscriere a imobilului Drumului Pe Parau - tronson II, în suprafață de 2468 mp, situat în Fundata, Comuna Fundata, și atestarea apartenenței sale la domeniul public al localității. Practic, terenul va fi înregistrat în evidențele cadastrului și publicității imobiliare ale statului local, iar Primăria va duce lucrările până la finalizare. Pentru locuitori înseamnă că acest tronson de drum va fi clar contabilizat oficial ca parte din domeniul public, iar eventualele intervenții sau exploatări viitoare vor urma regulile cadastrului și ale administrației locale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se insuseste documentatia cadastrala de prima inscriere, intocmita de Vorovencii losif, a imobilului Drumul Pe Parau - tronson II, situat in comuna Fundata, sat Fundata, in suprafata de 2468 mp
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2024 a Consiliului Local Fundata
Titlu oficial
HCL nr.31 Privind insusirea doc cadastrale de prima inscriere si atestarea apartenentei la dom public a imobilului Drumul Pe Parau-tronson II- 2468mp
ROMANIA
JUDETUL BRASOV
CONSILIUL LOCAL FUNDATA
HOTARAREA NR. 31
din 16.04.2024
- privind insusirea documentatiei cadastrale de prima inscriere si atestarea
apartenentei la domeniul public al comunei Fundata a imobilului Drumul Pe Parau - tronson
II, in suprafata de 2468 mp, in vederea inscrierii in evidentele de cadastru si carte funciara
Consiliul Local Fundata, judetul Brasov, intrunit in sedinta ordinara din data de 16.04.2024.
1. Avand in vedere:
- proiectul de hotarare insotit de referatul de aprobare al primarului comunei Fundata nr.
1261/09.04.2024;
- raportul de specialitate nr. 1262/09.04.2024;
- Documentatia cadastrala pentru inscriere in cartea funciara — Drumul Pe Parau - tronson II,
intocmita de Vorovencii losif;
2.Ţinând cont de:
- avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. 1 din cadrul Consiliului local al comunei
Fundata.
3.Vazand prevederile :
- art. 286, alin 4) din Codul Administrativ aprobat prin OG 57/2019, cu modificările şi completările
ulterioare,
- Legii nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, republicata ;
- Ordinul Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara nr. 600/2023 privind aprobarea
Regulamentului de avizare, receptie si inscriere in evidentele de cadastru si carte funciara ;
- art. 858 si 876 din Codul Civil — Legea 287/2009 ;
- Ordonantei nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.
In temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) , art. 139, 140, alin. 1 şi 196, alin. (1), lit. a), din din
Codul Administrativ aprobat prin OG 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1 — Se insuseste documentatia cadastrala de prima inscriere, intocmita de Vorovencii
losif, a imobilului Drumul Pe Parau - tronson II, situat in comuna Fundata, sat Fundata, in suprafata
de 2468 mp.
Art. 2 Se aprobă atestarea apartenentei la domeniul public al comunei Fundata a terenului
identificat la art. 1, in vederea inscrierii in evidentele de cadastru si publicitate imobiliara.
Art. 3 Primarul comunei Fundata va asigura ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri.
Art. 4 Prezenta se comunică Instituţiei Prefectului-Judeţul Braşov, primarului comunei
Fundata, compartimentului contabilitate din cadrul Primăriei comunei Fundata, si se aduce la
cunoştinţă publică prin grija secretarului comunei Fundata.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
POPONECIILon
Contrasemnează/avizează,
| pentru legalitate:
SECRETARUL COMUNEI
Nicoleta Daniela PREDA
Aceasta hotarare a fost adoptata de Consiliul Loca| al Comunei Fundata in sedinta din 16.04.2024. cu un numar de voturi pentru,
un numar de _U__ voturi impotriva, un numar de abtineri, din total de __: consilieri prezenti la sedinta.
S-a difuzat : 1 ex. Institutia Prefectului, 1 ex. Sedinata, 1 ex Afisat, 1 ex. contabilitate, 1 ex OCPI Brasov
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.