30 iulie 2026

HCL 63/2026 Frumușica adoptată

Alegerea președintelui de ședință, pentru ședințele Consiliului Local al Comunei Frumușica, pentru perioada august-octombrie 2026

Pe scurt

Se decide numirea unui președinte de ședință pentru Consiliul Local Frumușica: domnul consilier local Constantin Corneliu Bălășanu va conduce lucrările ședințelor pentru perioada august-octombrie 2026. În timpul acestei perioade, el exercită atribuțiile legale ale președintelui de ședință; dacă lipsește, viceprimarul Dumitru Plăcintă va prelua conducerea acelei ședințe, fără întreruperea mandatului său de trei luni. Hotărârea se comunică oficial pentru înregistrare și publicare, iar efectele sunt organizarea ședințelor și clarificarea conducerii pe perioada menționată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se alege ca şi președinte de şedinţă domnul consilier local Constantin Corneliu Bălășanu, care va conduce lucrările şedinţelor Consiliului Local al comunei Frumuşica

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 63 din 2026 a Consiliului Local Frumușica
Titlu oficial
Hotărâre privind alegerea președintelui de ședință, pentru ședințele Consiliului Local al Comunei Frumușica, pentru perioada august-octombrie 2026
Emitent
Consiliul Local Frumușica
Număr
63 / 2026
Data
30 iulie 2026
Localitate
Frumușica, județul Botoșani
Stare
adoptată

Pe același subiect în Frumușica

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BOTOŞANI CONSILIUL LOCAL FRUMUȘICA TEL: 0231 554103 — FAX: 0231 554124 E-mail: registratura(primariafrumusica.ro HOTĂRÂREA NR. 63 DIN 30.07.2026 privind alegerea preşedintelui de ședință, pentru şedinţele Consiliului Local al Comunei Frumușica, pentru perioada august- octombrie 2026 Având în vedere, , - Referatul de aprobare al primarului Comunei Frumuşica nr.6774 din data de 24.07.2026, i , - Raportul de specialitate al Secretarului General al UAT Comuna Frumușica nr.6775 din data de 24.07.2026 - prevederile art. 123 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ; - prevederile art. nr. 9 din Anexa 1 a O.G.. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului- cadru de organizare şi funcționare a consiliilor locale - art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în Administraţia publică, republicată -prevederile Legii nr. 24/2020 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -art.6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului local Frumușica aprobat prin HCL nr. 6/28.02.2025 In temeiul prevederilor art. 129 alin.(2), şi ale art.196, alin.(1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI FRUMUŞICA HOTARAŞTE: Art.1. Se alege ca şi președinte de şedinţă domnul consilier local Constantin Corneliu Bălășanu, care va conduce lucrările şedinţelor Consiliului Local al comunei Frumuşica pentru perioada august- octombrie 2026. Art.2. Domnul consilier local Constantin Corneliu Bălășanu, exercită atribuţiile prevăzute de lege pentru preşedintele de şedinţă. Art.3. In cazul lipsei preşedintelui ales la una din şedinţele organizate pe perioada mandatului, domnul viceprimar Dumitru Plăcintă, în calitatea sa de consilier local, exercită pentru acea ședință atribuţiile prevăzute pentru preşedintele de şedinţă, fără a se întrerupe mandatul de trei luni. Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează persoana nominalizată de la art. |. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului general U.A.T. Comuna Frumușica, persoanei nominalizate la art. 1; Instituţiei Prefectului Judeţul Botoșani pentru control si verificarea legalităţii, dosar hotărâri, dosar şedinţă și o va aduce la cunoştinţă publică prin afişare, la sediul primăriei şi pe pagină de internet www.primariafrumusica.ro/ în secțiunea monitorul oficial local. z$! | Bia Președinte de şedinţă, ta LI (nu) Contrasemnează pt. legalitate, ET N P/ Consilier local, Ne RR LA / Secretar genekal al UAT Luminiţa Nechifor Fruniușică ui duze Total coiisilteri aleşi 15, Nr.consilieri prezenţi — 12 ărâre adoptată cu: 12 voturi pentru, 0 abtineri şi nici un vo

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala