HCL 57/2021 Frata adoptată
NOIEMBRIE 2021 cu privire la premierea membrilor formației de dansuri din com
- Denumire
- Hotărârea nr. 57 din 2021 a Consiliului Local Frata
- Titlu oficial
- Hotărârea nr. 57 din 25 NOIEMBRIE 2021 cu privire la premierea membrilor formației de dansuri din com.
- Emitent
- Consiliul Local Frata
- Număr
- 57 / 2021
- Data
- 25 noiembrie 2021
- Localitate
- Frata, județul Cluj
- Stare
- adoptată
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
COMUNA FRATA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA NR._57
DIN __25 NOIEMBRIE ____ 2021
CU PRIVIRE LA PREMIEREA, MEMBRILOR FORMAŢIEI
DE DANSURI DIN COMUNA FRATA
Consiliul local al comunei Frata, judeţul Cluj, întunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei Fratia, prin care
se propune premierea membrilor formaţiei de dansuri populare tradiţionale a Căminului cultural
specific local, prin participarea la numeroase festivaluri şi concursuri organizate atăt în judeţ
cât şi în ţară, fiin câştigătoare a unor trofee şi diplome.
Văzând avizul favorabil dat proiectului de hotărâre de către Comisia de
specialitate buget-finanţe,administrarea domeniului public şi privat, gospodăririi comunale,
agriculturii, protecţia mediului, silviculturii şi comerţ;
Find îndeplinite prevederile art.136, alin.1 și 8 din O.U.G. nr. 57 din 03 iulie 2019
privind Codui administrativ ;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. 1 şi art. 196, alin. 1, lit."a” din O.U.G. nr. 57
din 03 iulie 2019 privind Codul administrativ ;
HOTĂRÂ Ş TE
Art. 1._ — Se aprobă premierea membrilor formaţiei de dansuri populare
tradiţionale a Căminului cultural Frata, cu suma totală de 10.000 lei .
Art. 2. — Plata sumelor prevăzute la art. 1 se face din bugetul local, capitolul
Cultură şi religie..
Art. 3. — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează
compartimentul financiar-contabil din cadrul primăriei comunei Frata .
CONTRASEMNEAZĂ
Secretar General cu exercitare
temporară de atribuţii
Lăcan Daniel Mihăiţă
PREŞEDINTE
IŞ
În conformitate cu prevederile art.122,alin.4
din Constituţie,coroborat cu ale art. 200 și
ari.255,alin.1,din OUG. NR. 57/2018,
prezenta hotărâre a fost adopiată cu :
- Nr. consilieri aleşi Fe 13
- Nr. consilieri prezenţi Ş 13
- Nr. voturi „pentru” PF)
- Nr. voturi „împotrivă” =
- Nr. voturi „abţineri”
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 53/2021Hotărârea nr. 53 din 25 NOIEMBRIE 2021 privind indexarea impozitului pe mijloacele de transport cu masa totală maxim autorizată…HCL 54/2021Hotărârea nr. 54 din 25 NOIEMBRIE 2021 cu privire la aprobarea cotizației pe anul 2022 către Asociația POLUL…HCL 55/2021Hotărârea nr. 55 din 25 NOIEMBRIE 2021 privind aprobarea valorii contribuției pentru economia circulară pentru deșeurile…HCL 56/2021Hotărârea nr. 56 din 25 NOIEMBRIE 2021 cu privire la aprobarea tarifelor distincte pentru activitatea de salubrizare menajeră pe…HCL 58/2021Hotărârea nr. 58 din 21 DECEMBRIE 2021 privind aprobarea încherii contractului de delegare a gestiunii a servicului public de…HCL 59/2021Hotărârea nr. 59 din 21 DECEMBRIE 2021 cu privire la Rectificarea Bugetului Local de Venituri și Cheltuieli pe anulHCL 60/2021Hotărârea nr. 60 din 21 DECEMBRIE 2021 privind instituirea unor facilități fiscale și aprobarea procedurii de anulare a…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg? Alertele naționale →