HCL 95/2020 adoptată
COMPLETAREA ANEXEI 2 A HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI NR. 24/203/2012, PRIVIND APROBAREA CONSTITUIRII COMISIEI TEHNICE DE AMENAJARE A TERITORIULUI ȘI URBANISM A MUNICIPIULUI FOCȘANI ȘI A REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A ACESTEIA CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE;
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
HOTĂRÂRE
privind completarea anexei 2 a Hotărârii Consiliului local al Municipiului
Focsani nr. 24/203/2012, privind aprobarea constituirii Comisiei Tehnice de
Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipiului Focşani și a Regulamentului de
organizare și funcționare a acesteia, cu modificările și completările ulterioare
Consiliul local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă
extraordinară,
- analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani prin
care se propune aprobarea completării anexei 2 a Hotărârii Consiliului local al
Municipiului Focsani nr. 24/203/2012, privind aprobarea constituirii Comisiei Tehnice
de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipiului Focşani și a Regulamentului
de organizare și funcționare a acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
referatul de aprobare a acestuia nr. 34182/07.04.2020 și raportul Direcției Arhitectului
Șef – Serviciul Strategie și Dezvoltare Urbană – Compartiment PUG/PUZ/PUD,
înregistrat la nr. 34185/07.04.2020;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică;
- având în vedere Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind
instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României;
- în baza art. 129 alin. (2) lit. c), art. 139 alin. (1) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Completarea anexei 2 a Hotărârii Consiliului local al Municipiului
Focsani nr. 24/203/2012, privind aprobarea constituirii Comisiei Tehnice de
Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipiului Focşani și a Regulamentului de
organizare și funcționare a acesteia, cu modificările și completările ulterioare, cu art.
11^1 care va avea următorul cuprins:
„Art. 11^1 Prin excepție, pe perioada stării de urgență, ședințele CTATU se pot
desfășura și online, nefiind necesară prezența în sală a membrilor acestora, cu excepția
președintelui comisiei și a arhitectului șef din cadrul Direcției Arhitectului Șef, alături
de secretariatul comisiei tehnice.
În această situație votul va fi solicitat de președintele comisiei nominal fiecărui
membru al comisiei și va fi exprimat de fiecare dintre membri prin mențiunea:
„pentru”, „împotrivă” sau „abținere”. Fiecare vot va fi confirmat prin transmiterea pe
e-mail ([email protected]) a fișelor - referat completate corespunzător.
Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al municipiului Focșani
nr. 24/203/2012, privind aprobarea constituirii Comisiei Tehnice de Amenajare a
Teritoriului și Urbanism a municipiului Focşani și a Regulamentului de organizare și
funcționare a acesteia, cu modificările și completările ulterioare rămân neschimbate.
Art. 3 Prezenta hotărărâre va fi comunicată de către serviciul administrație
publică locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor și Primarului
municipiului Focșani, care va asigura executarea acesteia prin Direcția arhitectului șef
- Serviciul strategie și dezvoltare urbană și membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a
Teritoriului și Urbanism a municipiului Focşani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Mersoiu Ionuț
Contrasemnează,
Secretarul general al municipiului Focşani,
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 9 aprilie 2020
Nr. 95
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.