30 martie 2010 · Inițiator: Consilierii locali, Lazăr Mioara, Fodoreanu Doina, Mălureanu Mugurel Cosmin, Colin Adrian, Tănase Neculai
HCL 75/2010 Focșani adoptată
APROBAREA LISTEI NOMINALE CU PERSOANELE CĂRORA LI SE REPARTIZEAZĂ LOCUINŢE CU CHIRIE DIN FONDUL LOCATIV DE STAT ÎN BAZA PREVEDERILOR LEGII LOCUINŢEI NR.114/1996 REPUBLICATĂ MODIFICATĂ ŞI COMPLETATĂ ŞI ALE HOTĂRÂRII GUVERNULUI ROMANIEI NR.1275/2000
Denumire
Hotărârea nr. 75 din 2010 a Consiliului Local Focșani
Se aprobă lista nominală a persoanelor cărora li se repartizează locuințe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza Legii locuinței din 1996 și a H.G. 1275/2000. Decizia înseamnă că aceste persoane vor primi locuințe cu chirie plătite din fondul public; repartizarea se face după criterii și norme specifice și cu respectarea avizelor comisiilor locale. Este vorba despre detalierea numerelor de membri în familie, punctaj și unitatea locativă repartizată.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă lista nominală cu persoanele cărora li se repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată şi ale Hotărârii Guvernului Romaniei nr.1275/2000 dupa cum urmează
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
Privind aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se
repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza
prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi
completată şi ale Hotărârii Guvernului Romaniei nr.1275/2000.
Consiliul Local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea,
întrunit în sedinţă ordinară:
- văzând proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii locali:
Lazăr Mioara, Fodoreanu Doina , Mălureanu Mugurel Cosmin, Colin Adrian si
Tănase Neculai, membri ai comisiei sociale constituita la nivelul
Consiliului Local al municipiului Focsani; raportul Serviciului
administrare fond locativ, asociatii de proprietari, înregistrat la nr.
13830/16.03.2010 privind aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li
se repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza
prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi
completată şi ale Hotărârii Guvernului Romaniei nr.1275/2000.
- văzând avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului,
culte, relatii cu cetatenii , muncă şi protecţie socială şi procesul-verbal
din data de 19.03.2010 al comisiei sociale constituită la nivelul
Consiliului Local al municipiului Focşani ;
- în conformitate cu art. 30 din Hotărârea Guvernului Romaniei
nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată,
modificată şi completată;
- în baza art.36 alin.1 ,alin 5 lit (b), alin.6 pct.(17) si art. 45
alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locală,
republicată şi modificată;
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART. 1 Se aprobă lista nominală cu persoanele cărora li se repartizează
locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii
locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată şi ale
Hotărârii Guvernului Romaniei nr.1275/2000 dupa cum urmează:
|NR. |NUMELE SI |PUNCTAJ |POZITIA |NUMAR DE|NUMAR |UNITATEA LOCATIVA |
|CRT. |PRENUMELE | |IN LISTA|MEMBRII |DE |REPARTIZAT |
| |SOLICITANTULUI | | | |COPII | |
|1 |TUDORACHE | | | | |Aleea Caminului |
| |MIHAELA |33p. |70 |3 |1 |nr.12, bloc G2, ap.73|
| |VALENTINA | | | | |Garsoniera -8,05mp |
|2 | | | | | |Str. Marasesti nr.28 |
| |VASILE STERIE |27p. |84 |4 |3 |1 camera -10,15mp |
ART. 2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Directia
administraţie publică locală , compartimentelor , birourilor , serviciilor
şi Primarului municipiului Focşani , conform legii , care va asigura
executarea acesteia prin Serviciul administrarea fondului locativ,
asociaţii de proprietari
PRESEDINTE DE SEDINTA
DOBRE VASILE
CONTRASEMNEAZA,
SECRETAR AL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhana
MUNICIPIUL FOCSANI 30 MARTIE 2010
NR. 75
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.