30 martie 2023 · Inițiator: Primarul Municipiului Focşani

HCL 63/2023 Focșani adoptată

APROBAREA ALOCĂRII DIN BUGETUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI PE ANUL 2023 A SUMEI DE 24,00 MII LEI, ÎN VEDEREA ACORDĂRII UNUI SPRIJIN MATERIAL PERSOANELOR AFLATE ÎN NEVOIE SOCIALĂ, CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR DE PAȘTE

Denumire
Hotărârea nr. 63 din 2023 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
63 / 2023
Data
30 martie 2023
Inițiator
Primarul Municipiului Focşani
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Focșani aprobă alocarea a 24.000 lei din bugetul pe 2023 pentru a oferi pachete alimentare copiind 120 lei pentru 200 de persoane aflate în nevoie, cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Banii vor veni din Direcția de Asistență Socială și se vor folosi pentru cumpărarea alimentelor, urmând să fie întocmită o listă a beneficiarilor până la 7 aprilie și să se efectueze achizițiile conform legii. Pentru locuitori înseamnă sprijin practic de bani și resurse pentru hrana săptămânilor de Paște, în condiții de transparență și perioadă de implementare stabilite.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă alocarea din Bugetul local al Municipiului Focşani pe anul 2023, a sumei de 24,00 mii lei, în vederea acordării unui sprijin material pentru un număr de 200 persoane aflate în nevoie socială, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, constând în pachete cu alimente în valoare de 120 lei/ pachet. (2) Suma prevăzută la alin (1) va fi alocată din bugetul propriu al Direcției de Asistență Socială Focşani, de la capitolul bugetar „Asigurări şi asistenţă socială”(68.02), subcapitolul bugetar „Cantine de Ajutor Social” (68.02.15.02), titlul bugetar „Hrană pentru oameni” (20.03.01)

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI HOTĂRÂRE privind aprobarea alocării, din Bugetul Local al Municipiului Focşani pe anul 2023, a sumei de 24,00 mii lei, în vederea acordării unui sprijin material persoanelor aflate în nevoie socială, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară, -văzând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani însoțit de referatul de aprobare înregistrat la nr.28233/16.03.2023, prin care se propune aprobarea alocării, din Bugetul Local al Municipiului Focşani pe anul 2023, a sumei de 24,00 mii lei, în vederea acordării unui sprijin material persoanelor aflate în nevoie socială, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte şi raportul întocmit de Direcţia economică înregistrat la nr. 28249/16.03.2023; - văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică; - ținând cont de adresa nr.3315/15.03.2023 transmisă de Direcția de Asistență Socială Focșani înregistrată la nr. 27609/15.03.2023; în baza art. 129 alin. (2) lit. “b”, alin. (4) lit. “ a“ şi în temeiul art. 139 alin (3) lit.”a” din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 (1) Se aprobă alocarea din Bugetul local al Municipiului Focşani pe anul 2023, a sumei de 24,00 mii lei, în vederea acordării unui sprijin material pentru un număr de 200 persoane aflate în nevoie socială, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, constând în pachete cu alimente în valoare de 120 lei/ pachet. (2) Suma prevăzută la alin (1) va fi alocată din bugetul propriu al Direcției de Asistență Socială Focşani, de la capitolul bugetar „Asigurări şi asistenţă socială”(68.02), subcapitolul bugetar „Cantine de Ajutor Social” (68.02.15.02), titlul bugetar „Hrană pentru oameni” (20.03.01). Art. 2 (1) Direcția de Asistență Socială Focşani, în vederea acordării pachetelor cu alimente, va stabili lista cu persoanele aflate în nevoie socială ce va fi adusă la cunoștința consilierilor locali până la data de 7 aprilie 2023. (2) Direcția de Asistență Socială Focşani va stabili necesarul produselor alimentare și va efectua achiziţia acestora conform prevederilor legale. (3) Consiliul Local al Municipiului Focșani cu sprijinul aparatului de specialitate al Primarului și al Direcției de Asistență Socială Focşani va asigura înmânarea pachetelor la domiciliul persoanelor în cauză, în săptămâna premergătoare Sărbătorilor de Paşte. Art. 3 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică locală, agricultură, compartimentelor, serviciilor, Direcției de Asistență Socială Focșani şi Primarului Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Direcţia Economică. PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ, Victor Dumitru CONTRASEMNEAZĂ, Secretarul General al Municipiului Focşani Marta Carmen Ghiuță Municipiul Focşani, 30 martie 2023 Nr. 63

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă