HCL 515/2018 adoptată
ORGANIZAREA REȚELEI ȘCOLARE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE STAT ȘI PARTICULAR DIN MUNICIPIUL FOCȘANI, PENTRU ANUL 2019-2020
Documente
- hcl 515.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
Privind, organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar
de stat şi particular din Municipiul Focşani, pentru anul şcolar 2019 – 2020
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedintă ordinară;
- analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focșani, raportul
Serviciului Corp de Control al Primarului-Compartiment Învățământ, Tineret înregistrat la nr.
108081/11.12.2018 prin care se propune organizarea rețelei școlare a unităților de
învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Focșani, pentru anul școlar
2019 – 2020, precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, cultură,
învăţământ, sănătate şi sport și al Comisiei de Buget și administrație publică;
- în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu
modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5235/2018
pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul
preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreșcolari, preșcolari și elevi şcolarizaţi în
unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării
rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2019-2020;
- văzând adresele nr. 9806/7.11.2018, nr. 9935/13.11.2018 și nr. 10017/15.11.2018 ale
Inspectoratului Școlar Județean Vrancea ;
- văzând adresa nr. 105335/03.12.2018 a Primăriei Municipiului Focșani și adresa nr.
10461/11.12.2018 a Inspectoratului Școlar Județean Vrancea privind acordarea avizului
conform în vederea organizării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și
particular din Municipiul Focșani, județul Vrancea, pentru anul școlar 2019-2020;
- în baza art. 36, alin.(1), alin.(2), lit.d) si alin.(6), lit.a), pct.1 şi in temeiul art.45, alin.
(1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată în anul 2007, cu
modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat şi
particular din Municipiul Focşani, pentru anul şcolar 2019 – 2020, conform Anexei nr.1 şi nr.2
care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-2-
Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administrație publică
locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor și Primarului Municipiului
Focșani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Inspectoratul Școlar Județean
Vrancea, unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Focșani
prevăzute în Anexa nr.1 şi Anexa nr.2, Direcția economică, Serviciul juridic, contencios și
Serviciul Corp de Control al Primarului-Compartiment Învățământ, Tineret.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Nedelcu Mihai
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Corhană Eduard Marian
Municipiul Focşani, 12 decembrie 2018
Nr. 515
ROMÂNIA Anexa nr.1 la
JUDEŢUL VRANCEA Hotărârea Nr. 515
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI din 12.12.2018
REȚEAUA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR
DE STAT CU PERSONALITATE JURIDICĂ CARE FUNCȚIONEAZĂ
ÎN ANUL ȘCOLAR 2019-2020 ÎN MUNICIPIUL FOCȘANI
Nr. Denumirea unității de învățământ cu Denumirea unității de învățământ Observații
crt. personalitate juridică – Adresa nr. fără personalitate juridică (structură
telefon/fax/e-mail/nivel de învățământ arondată) – Adresa nr.
telefon/fax/e-mail/nivel de
învățământ
1. SERVICIUL PUBLIC „CREȘE”, Unitatea va
Str. Diviziei nr. 1A, funcționa în
Nivel antepreșcolar două locații
diferite:
- în locația din
strada Aleea 1
Iunie nr. 1 cu
o capacitate de
60 copii;
- în locația din
str. Diviziei nr.
1A cu o
capacitate de
60 copii;
2. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
Nr. 1 FOCȘANI /Str. Al. 1 Iunie Nr. 1,
Telefon: 0237612898 Nivel preșcolar
3. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
Nr. 2 FOCȘANI /Str. Alecu Sihleanu nr. 6,
Telefon: 0237626967 Nivel preșcolar
4. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT GRĂDINIȚA CU PROGRAM
Nr. 13 FOCȘANI / Str. Aleea Echității nr. 1, NORMAL NR. 10 FOCȘANI -Str.
Telefon: 0237616221 Nivel preșcolar Aleea Echitatii nr. 33 , Telefon:
0237613424 Nivel preșcolar
5. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
Nr. 16 FOCȘANI /Str. Aleea Caminului nr. 1,
Telefon: 0237613654 Nivel preșcolar
6. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT GRĂDINIȚA CU PROGRAM
Nr. 17 FOCȘANI/ Str. B-dul Unirii nr. 2A, NORMAL NR. 19 FOCȘANI/ Str.
Telefon: 0237213236 B-dul Unirii nr. 2A/ Telefon:
Nivel preșcolar 0237212543 Nivel preșcolar
7. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
Nr. 18 FOCȘANI/ Str. Popa Șapcă nr. 7,
Telefon: 0237622475 Nivel preșcolar
8. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT
Nr. 23 FOCȘANI /Str. Nicolae Bălcescu nr.
20, Telefon: 0237226844 Nivel preșcolar
9. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „NICOLAE
IORGA” FOCȘANI / Str. Aleea 1 Iunie nr. 6,
telefon: 0237215538, fax:0237216185,
email:[email protected]
Nivel primar, gimnazial
10. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION BASGAN” GRĂDINIȚA CU PROGRAM
FOCȘANI/ Str. Mare a Unirii nr. 64, tel/fax: NORMAL NR. 4 FOCȘANI/ Str.
0237622878, e-mail: [email protected] Alexandru Sahia nr. 2/ telefon:
Nivel preșcolar, primar, gimnazial 0237626313 Nivel preșcolar
GRĂDINIȚA CU PROGRAM
PRELUNGIT NR. 8 FOCȘANI Str.
Aurora nr. 6, telefon: 0237621714
Nivel preșcolar
11. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 FOCȘANI
Str. Dornei nr. 1/ telefon: 0237213985, fax:
0237236440, e-mail:
[email protected]
Nivel primar, gimnazial
12. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ANGHEL
SALIGNY” FOCȘANI, Str. Moldova nr. 8,
tel/fax: 0237212362, e-mail:
[email protected]
Nivel primar, gimnazial
13. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 FOCȘANI, GRĂDINIȚA CU PROGRAM
Str. Aleea Scolii nr. 47, tel/fax: 0237612483, NORMAL MÂNDREȘTI,
e-mail: [email protected] FOCȘANI, Str. Lăcrămioarei, bloc
Nivel preșcolar, primar, gimnazial D, ap.3
Nivel preșcolar
GRĂDINIȚA CU PROGRAM
NORMAL NR. 3 FOCȘANI, Str.
Dimitrie Caian nr. 9, Nivel
preșcolar
14. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU
VLAHUȚĂ” FOCȘANI, Str. Aleea 1 Iunie nr.
6, tel./fax: 0237615901, e-mail:
[email protected]
Nivel primar, gimnazial.
15. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN CEL GRĂDINIȚA CU PROGRAM
MARE” FOCȘANI, Str. Ștefan cel Mare nr. NORMAL NR. 6 FOCȘANI, Str.
12, tel/fax: 0237 221030, e-mail: Ștefan cel Mare nr. 12, telefon:
[email protected] 0237 621421
Nivel preșcolar, primar, gimnazial Nivel preșcolar
16. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DUILIU GRĂDINIȚA CU PROGRAM
ZAMFIRESCU” FOCȘANI, Str. Tinereții nr. PRELUNGIT NR. 7 FOCȘANI,
2, telefon: 0237214060, fax: 0337401060, Str. Tinereții nr. 7, telefon:
e-mail: [email protected] 0237612359
Nivel preșcolar, primar, gimnazial Nivel preșcolar
17. COLEGIUL TEHNIC „EDMOND
NICOLAU” FOCȘANI, Str. 1 Decembrie
1918, nr. 10,
tel./fax:0237213784/0337401159, e-mail:
[email protected]
Nivel:liceal teoretic, liceal
tehnologic,profesional
COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE
18. ASACHI” FOCȘANI, Str. Moldova nr. 9,
tel./fax: 0237239048,
e-mail: [email protected], Nivel liceal
tehnologic, profesional, postliceal
19. LICEUL TEHNOLOGIC „G. G. GRĂDINIȚA CU PROGRAM
LONGINESCU” FOCȘANI, Str. Mărășești nr. PRELUNGIT Nr. 15 FOCȘANI
50, tel./fax: 0237223074, e-mail: Str. Bîrsei nr. 8, Telefon:
[email protected] 0237221272 Nivel preșcolar
Nivel preșcolar, liceal teoretic, liceal
tehnologic profesional
20. COLEGIUL TEHNIC „ION MINCU”
FOCȘANI, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 32,
tel./fax: 0237215861, e-mail:
[email protected], Nivel liceal teoretic,
liceal tehnologic, profesional, postliceal
21. COLEGIUL TEHNIC „VALERIU D.
COTEA” FOCȘANI, Str. Cuza Vodă nr. 46,
tel./fax: 0237225859, e-mail:
[email protected], nivel liceal
teoretic, tehnologic, profesional, postliceal
22. COLEGIUL NAȚIONAL „ALEXANDRU
IOAN CUZA” FOCȘANI, Str. Cuza Vodă nr.
47, tel/fax: 0237226840/0337100243, e-mail:
[email protected]
Nivel gimnazial, liceal teoretic
23. COLEGIUL NAȚIONAL „UNIREA”
FOCȘANI, Str. Cezar Bolliac, nr. 15, tel/fax:
0 237215659, e-mail: [email protected]
Nivel gimnazial,liceal teoretic
24. COLEGIUL ECONOMIC „MIHAIL
KOGĂLNICEANU” FOCȘANI, Str. B-dul
Gării nr. 25, telefon: 0237212544, fax:
0237613731, e-mail:
[email protected]
Nivel liceal tehnologic
25. COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC
„SPIRU HARET” FOCȘANI, Str. Timotei
Cipariu nr. 5, tel/fax: 0237224570,
e-mail: [email protected]
Nivel primar, gimnazial, liceal vocațional,
liceal teoretic
26. LICEUL DE ARTĂ „GHEORGHE
TATTARESCU” FOCȘANI, Str. Alecu
Sihleanu nr. 6, tel./fax.0237238574, e-mail:
[email protected]
Nivel primar, gimnazial, liceal vocațional,
învățământ de artă
27. LICEUL CU PROGRAM SPORTIV
FOCȘANI, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 33,
tel/fax: 0237215150, e-mail:
[email protected]
Nivel gimnazial, liceal, învătământ sportiv
28. COLEGIUL TEHNIC AUTO „TRAIAN
VUIA” FOCȘANI, Str. Cotești nr. 52, tel./fax:
0237236713, e-mail:
[email protected]
Nivel liceal tehnologic, profesional, postliceal
29. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ
“HIPPOCRATE” FOCȘANI, Str. Moldova nr.
9, tel/fax: 0237626768,
e-mail: [email protected]
Nivel postliceal
30. PALATUL COPIILOR FOCȘANI, Str. -CLUBUL COPIILOR
Moldova, nr. 9, tel/fax.0237216259 ODOBEŞTI, Str.Dobrogeanu
Nivel preșcolar, primar, gimnazial Gherea nr.1, tel.0237675417
e-mail:[email protected] Nivel preșcolar, primar, gimnazial
-CLUBUL COPIILOR PANCIU,
Str.Independenţei, nr.2,
tel.0237275537
Nivel preșcolar, primar, gimnazial
-CLUBUL COPIILOR ADJUD,
Str.Al.I.Cuza, nr.133,
tel.0237640687
Nivel preșcolar, primar, gimnazial
-CLUBUL COPIILOR
MĂRĂŞEŞTI,
Str.Mareşal Averescu, nr.7,
tel.0237260369
Nivel preșcolar, primar, gimnazial
31. CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR FOCŞANI, - CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR
str. 1 Decembrie 1918 nr. 33, județul Vrancea, DE GIMNASTICĂ FOCŞANI, str.
telefon: 0237215150 Aleea Școlii nr. 47, judetul
Nivel preşcolar, primar, gimnazial, liceal Vrancea,telefon/fax: 0337401337,
e-mail : [email protected] e-mail:[email protected]
Nivel preșcolar, primar, gimnazial,
liceal
- CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR
ADJUD,Str.Libertăţii, nr.4,
Tel./fax 0237640903
Nivel preșcolar, primar, gimnazial,
liceal
PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ,
Nedelcu Mihai
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCŞANI
Corhană Eduard Marian
ROMÂNIA Anexa nr.2 la
JUDEŢUL VRANCEA Hotărârea nr. 515
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI din 12.12.2018
REȚEAUA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR
PARTICULAR, CU PERSONALITATE JURIDICĂ CARE FUNCȚIONEAZĂ
ÎN ANUL ȘCOLAR 2019-2020 ÎN MUNICIPIUL FOCȘANI
Nr.crt Denumirea unității de învățământ particular cu Denumirea unității de Observații
personalitate juridică – Adresa nr. Telefon/fax/e- învățământ fără
mail/nivel de învătământ personalitate juridică
(structură arondată) –
Adresa nr.
Telefon/fax/e-
mail/nivel de
învătământ
1. CENTRUL DE ZI „MARIA – AJUTORUL acreditată
COPIILOR” Focșani, Str. Predeal nr. 20 bis,
telefon: 0237234306
Nivel preșcolar
e-mail [email protected]
2. ȘCOALA PRIMARĂ „REGATUL autorizată
POVEȘTILOR” Focșani, str. Mitropolit Varlaam
nr. 17 Telefon 0723211976
Nivel preşcolar, primar
e-mail [email protected]
3. GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL autorizată
„ARMONIA” Focșani /Str. Panduri , nr.143,
telefon 0734424262,
Nivel preșcolar
e-mail [email protected]
4. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT autorizată
”SMART CLUB” Focşani, str.Câmpului, nr.1,
Tel.0722340576, 0725404142
Nivel preşcolar
e-mail smartclub_ focsani@ yahoo.com
5. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ Acreditată pentru asistent
„VASILE ALECSANDRI” Focșani, Str. Gloriei medical de farmacie și
nr. 9, telefon: 0237223046 asistent medical generalist.
Nivel postliceal Autorizată pentru asistent
e-mail [email protected] ocrotire persoane
vârstnice.
6. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ Acreditată pentru asistent
„CAROL DAVILA” Focșani, Str. Cuza Vodă nr. medical BFKT și asistent
46, telefon: 0237222339 medical generalist.
Nivel postliceal Autorizată pentru asistent
e-mail [email protected] medical de radiologie.
7. ȘCOALA POSTLICEALĂ „ANA ASLAN”, Autorizată pentru asistent
Focșani, Str. Gloriei nr. 11, telefon 0237235897 medical de farmacie și
Nivel postliceal asistent medical generalist.
e-mail [email protected]
PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ,
Nedelcu Mihai CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCȘANI
Corhană Eduard Marian
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.