Se aprobă modificarea articolului 2 din hotărârea nr. 214/2009, astfel încât să se schimbe arondarea unui consilier în Zona 4 – Vest, înlocuind pe cel anterior cu Valerica Bojoaică. Astfel, consilierii locali vor rămâne împărțiți în cele 6 zone de lucru, iar grupurile de dialog vor continua să faciliteze transparența și implicarea civică în administrarea orașului. Implementarea deciziei se va face de către serviciile administrației locale și primărie, conform legii.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă modificarea art. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focşani nr. 214 din 2009 privind aprobarea împărţirii municipiului Focşani în 6 zone de lucru, arondarea consilierilor locali pe aceste zone şi constituirea grupurilor de dialog, având ca obiect creşterea gradului de transparenţă şi implicare civică în actul de administrare, în sensul înlocuirii domnului Alecsandrescu Florin Dorian cu doamna Bojoaică Valerica în zona în care era arondat, anume: - Zona 4 – Vest
HOTĂRÂRE
privind modificarea art. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului
Focşani,
nr. 214 din 2009, privind aprobarea împărţirii municipiului Focşani în 6
zone de lucru, arondarea consilierilor locali pe aceste zone şi
constituirea grupurilor de dialog, având ca obiect creşterea gradului de
transparenţă şi implicarea civică în actul de administrare
Consiliul local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea,
întrunit în şedinţă ordinară;
- analizând Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului
Focșani Cristi Valentin Misăilă şi raportul Serviciului Comunicare,
înregistrat la nr. 77878 din 17.11.2016, prin care se propune modificarea
art. 2 la Hotărârea Consiliului Local al municipiului Focşani nr. 214 din
2009, privind aprobarea împărţirii municipiului Focşani în 6 zone de lucru,
arondarea noilor consilieri locali aceste zone, la propunerea consilierilor
şi constituirea grupurilor de dialog, având ca obiect creşterea gradului de
transparenţă şi implicarea civică în actul de administrare;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație
publică;
- în baza art. 36, alin. (1) şi (2) lit. „b”, alin.(4) lit. „e” şi în
temeiul art. 45, alin. (1), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă modificarea art. 2 la Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Focşani nr. 214 din 2009 privind aprobarea împărţirii
municipiului Focşani în 6 zone de lucru, arondarea consilierilor locali pe
aceste zone şi constituirea grupurilor de dialog, având ca obiect creşterea
gradului de transparenţă şi implicare civică în actul de administrare, în
sensul înlocuirii domnului Alecsandrescu Florin Dorian cu doamna Bojoaică
Valerica în zona în care era arondat, anume:
- Zona 4 – Vest
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul
Administraţie publică locală, agricultură, cadastru compartimentelor,
birourilor, serviciilor, Primarului municipiului Focşani, conform legii,
care va asigura executarea acesteia prin Serviciul comunicare și aparatul
permanent de lucru al Consiliului Local al Municipiului Focșani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Radu Nițu
Contrasemnează,
SECRETARUL MUNICIPIULUI
FOCSANI
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 24 noiembrie 2016
Nr. 477
-----------------------
[pic]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.