Pe scurtSe numesc doi reprezentanți ai Consiliului Local în Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale „Oana-Diana Renea”: doamna [NUME] și domnul [NUME], ambii consilieri locali. Aceștia vor reprezenta Primăria în gestionarea școlii, conform reglementărilor educaționale, iar hotărârea stabilește cine ocupă aceste poziții. Pentru locuitori înseamnă că instituția își va număra zielele și deciziile privind admistrația școlii prin intermediul acestor reprezentanți, fără impact direct bugetar sau temporal specific menționat în text.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind numirea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Focşani în
Consiliul de administraţie la Școala Gimnazială “Oana-Diana Renea” Focşani
Consiliul Local al Municipiului Focșani, Județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară;
- analizând Referatul de necesitate al Serviciului Corp de Control al Primarului,
Compartiment Învățământ, Tineret înregistrat la nr. 96796/27.09.2022, proiectul de hotărâre
inițiat de Primarul Municipiului Focșani prin care se propune numirea reprezentanților
Consiliului Local al Municipiului Focşani în Consiliul de administraţie la Școala Gimnazială
“Oana-Diana Renea” Focşani, referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, înregistrat la nr.
96867 /27.09.2022, precum si raportul de specialitate întocmit de Serviciul Corp de Control al
Primarului - Compartiment Învățământ, Tineret, înregistrat la nr. 96912 /27.09.2022;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică, precum şi procesul
verbal al Comisiei de numărare al voturilor secret exprimate;
- în conformitate cu prevederile art. 96, din Legea nr. 1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale,
cu modificările şi completările ulterioare;
- în baza Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 5154/2021 pentru aprobarea Metodologiei-
cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie din unităţile de învăţământ
preuniversitar;
- văzând adresa nr. 2007/26.09.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Focșani cu
nr.96535/26.09.2022 a Școlii Gimnaziale “Oana-Diana Renea” Focşani;
- în baza art. 129 alin.(1), alin.(2) lit. “d” și alin (7) lit “a”, precum şi în temeiul art.139
alin.(1) și (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Numirea a doi reprezentanți ai Consiliului Local al Municipiului Focșani în
Consiliul de administraţie la Școala Gimnazială “Oana-Diana Renea” Focşani, respectiv:
- doamna Stroie Mirela – consilier local;
- domnul Dumitru Victor- consilier local.
Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică
locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor, Școlii Gimnaziale “Oana-Diana
Renea” Focşani, consilierilor locali nominalizați la articolul 1, precum şi Primarului
Municipiului Focșani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul
administraţie publică locală, agricultură, Serviciul Corp de Control al Primarului -
Compartiment Învățământ, Tineret, Școala Gimnazială “Oana-Diana Renea” Focşani și
consilierii locali nominalizați la articolul 1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINTĂ,
Corneliu-Dumitru Gheoca
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI,
Municipiul Focşani, 24 noiembrie 2022 Marta-Carmen Ghiuță
Nr. 422
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.