ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCSANI
HOTĂRÂRE
Pentru adoptarea unor măsuri privind demararea procedurii de selecţie pentru funcţiile
de membrii ai consiliului de administratie la SC Transport Public S.A. Focşani
Consiliul Local al Municipiului Focsani, Judetul Vrancea, întrunit în şedinţă ordinară;
- văzând Proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani, raportul
comun al Direcţiei economice-Serviciul resurse umane, managementul calităţii şi
Serviciului Corp de control al primarului-Compartimentul guvernanţă corporativă,
monitorizarea serviciilor comunitare de utilități publice, mediu înregistrat la
nr.67490/19.09.2017, prin care se propune adoptarea unor măsuri privind demararea
procedurii de selecţie pentru funcţiile de membrii ai consiliului de administratie la SC
Transport Public S.A. Focşani, avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică
și procesul verbal al Comisiei de numărare al voturilor secret exprimate;
- văzând adresa nr.694/14.09.2017 a SC Transport Public S.A. Focşani;
-având în vedere Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanța
coorporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi
Hotărârea Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
unor prevederi din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa
corporativă a întreprinderilor publice;
- în baza art.36, alin (2) lit. a), alin. (3) lit.b) şi în temeiul art. 45, alin, (1) şi (5) din
Legea nr. 215 / 2001, privind administraţia publică locală, republicată în 2007, cu
modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Convocarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Focşani în
Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Transport Public S.A. F ocșani dea declanșa, prin
hotărâre AGA, procedura de selecţie pentru funcţiile de membrii ai consiliului de
administratie la SC Transport Public S.A. Focşani.
Art. 2. (1). Numirea Comisiei de selecţie a celor cinci funcţii de membrii ai consiliului
de administratie la SC Transport Public S.A. Focşani, în următoarea componenţă:
- Presedinte- doamna Baciu Micşunica
- Membru-doamna Turcu Manuela
- Membru-doamna Calotă Geta.
2.
(2). Atribuţiile comisiei sunt prevăzute în OUG nr.109/2011 privind guvernanţa
coorporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi
Hotărârea Guvernului nr.722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
unor prevederi din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa
corporativă a întreprinderilor publice.
(3) Comisia este mandatată să întocmească cu respectarea prevederilor legale
procedura internă de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de membrii în consiliul de
administraţie la SC Transport Public S.A. Focşani, care să cuprindă, dar fără a se limita la
acestea anunţul individual al anunţului public privind selecţia prealabilă, condiţiile selecţiei
şi grila de evaluare a candidaţiilor, conţinutul procedurii de selecţie, modalitatea şi etapele
de desfăşurare a aceteia, documentele necesare a fi prezentate de candidaţi în dosarul de
participare.
Art. 3. Mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Focşani în
Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Transport Public S.A. Focşani de a derula toate
procedurile necesare implementării OUG nr.109/2011 privind guvernanţa coorporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârii Guvernului
nr.722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din
Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă a
întreprinderilor publice.
Art. 4. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică
locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi Primarului Municipiului
Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul administraţie
publică locală, agricultură, Direcţia economică, Serviciul resurse umane, managementul
calităţii, Serviciul corp de control al primarului şi de către Comisia de selecţie nominalizată
la art. 2, reprezentantul Consiliului Local al Municipiului F ocşani în Adunarea Generală a
Acţionarilor la SC Transport Public S.A. Focşani şi SC Transport Public S.A. Focşani.
PREȘEDINTE DER IIIREpĂ,
S
Iorga Mariiis Eusdbiu Contrasemnează,
SECRETARUL M IPIULUI
FOCSAN
Corhană Ediărd Marian
Municipiul Focsani, 26 septembrie 2017
Nr. AȚA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.