Se aprobă lista persoanelor care vor primi locuințe cu chirie din fondul locativ de stat, conform Legii locuinței nr. 114/1996 și a hotărârii guvernului nr. 1275/2000. Decizia înseamnă că aceste persoane vor fi repartizate locuințe cu chirie în municipiul Focșani, în funcție de punctajul și poziția în listă, iar alegerile finalizate pot afecta termenele și numărul de familii care primesc locuințe. Pentru locuitori, asta poate însemna obținerea unei locuințe, termenele de repartizare și zona din oraș unde se află locuința (unitatea locativă) conform listei nominale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă lista nominală cu persoanele cărora li se repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată şi ale Hotărârii Guvernului Romaniei nr.1275/2000 dupa cum urmează
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
Privind aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se
repartizează locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza
prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată si modificată .
Consiliul Local al municipiului Focşani, judeţul Vrancea,
întrunit în sedinţă ordinară:
- văzând proiectul de hotărâre iniţiat de consilierii locali:
Balaban Elena Luminita, alecsandrescu Dorian, Patrascu Enache, Bacu Aurel
si Berbece Gheorghita, membri ai comisiei sociale constituita la nivelul
Consiliului Local al municipiului Focsani; raportul Serviciului investitii,
administrarea fondului locativ înregistrat la nr.63427/22.11.2012 privind
aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuinţe
cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii locuinţei
nr.114/1996, republicată si modificată .
- văzând avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului,
cultură, învăţământ, sănătate şi sport şi procesul-verbal din data de
22.11.2012 al comisiei sociale constituită la nivelul Consiliului Local al
municipiului Focşani ;
- în conformitate cu art. 30 din Hotărârea Guvernului Romaniei
nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în
aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr.114/1996, republicată,
modificată şi completată;
- în baza art.36 alin.1 ,alin 5 lit (b), alin.6 pct.(17) si art. 45
alin.3 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locală,
republicată şi modificată;
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART. 1 Se aprobă lista nominală cu persoanele cărora li se repartizează
locuinţe cu chirie din fondul locativ de stat, în baza prevederilor Legii
locuinţei nr.114/1996, republicată, modificată şi completată şi ale
Hotărârii Guvernului Romaniei nr.1275/2000 dupa cum urmează:
|NR. |NUMELE SI |PUNCTAJ |POZITIA |NUMAR DE|NUMAR |UNITATEA LOCATIVA |
|CRT. |PRENUMELE | |IN LISTA|MEMBRII |DE |REPARTIZAT |
| |SOLICITANTULUI | | | |COPII | |
| | | | | | |Aleea Caminului |
|1 |DUMITRU PAPINA |32 |98 |4 |3 |nr.12, bloc G2, |
| | | | | | |ap.11 |
| | | | | | |Garsoniera -8,05mp |
ART. 2 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Directia administraţie
publică locală , compartimentelor , birourilor , serviciilor şi Primarului
municipiului Focşani , conform legii , care va asigura executarea acesteia
prin Serviciul investitii, administrarea fondului locativ.
PRESEDINTE DE SEDINTA
RADU NIŢU
CONTRASEMNEAZA,
SECRETAR AL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhana
MUNICIPIUL FOCSANI 29.11.2012
NR. 176/355
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.