HCL 343/2007 adoptată
MODIFICARE SI COMPLETARE STATUL SC ENET SA APROBAT PRIN HCL 77/1995 MODIF PRIN HCL 12/1996
Documente
- hcl 343.doc
Text
ROMANIA
JUDETUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL AL
MUNICIPIULUI FOCSANI
HOTARARE
Pentru, modificarea si completarea Statutului SC ENET SA Focsani,
aprobat prin Hotararea Consiliului local al municipiului
Focsani
nr. 77/1995, modificat prin Hotararea nr.12/1996
Consiliul local al municipiului Focsani, judetul Vrancea, intrunit in
sedinta ordinara;
- vazand proiectul de hotarare initiat de domnul Primar al
municipiului Focsani, raportul comun al Directiei resurse umane si
coordonare unitati subordonate, Directiei economice si Serviciului juridic,
contencios, administrarea domeniului public si privat, publicitate,
inregistrat la nr.82909/11.12.2007 prin care se propune modificarea si
completarea Statutului SC ENET SA Focsani, aprobat prin Hotararea
Consiliului local al municipiului Focsani nr. 77/1995, modificat prin
Hotararea nr.12/1996, precum si avizul favorabil al Comisiei pentru buget,
finante, investitii, libera initiativa, economic si servicii publice ;
-in conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind
societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile
ulterioare ;
-in baza art. 36, alin. 3), lit.c) si alin.6), lit.a), pct.14 si in
temeiul art. 45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia
publica locala, republicata in 2007;
HOTARASTE:
Art. I. Modificarea si completarea Anexei nr.1 reprezentand Statutul
SC ENET SA Focsani, aprobat prin Hotararea Consiliului local al
municipiului Focsani nr. 77/1995, modificat prin Hotararea nr.12/1996,
dupa cum urmeaza:
1. Art.5 va avea următorul conţinut:
Art.5 Obiectul de activitate al societăţii este următorul:
I. Domeniul principal
403 Producţia şi distribuţia energiei termice şi a apei calde.
II. Activitatea principală
4030 Producţia şi distribuţia energiei termice şi a apei calde;
III. Alte activităţi
A. Producţie
4011 Producţie de energie electrică
4012 Transportul energiei electrice
4020 Producţia gazelor
4022 Distribuţia şi comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte
4100 Captarea, tratarea şi distribuţia apei
2513 Fabricarea altor produse din cauciuc
2812 Fabricarea de elemente de dulgherie şi tâmplărie din metal
2821 Producţia de rezervoare, cisterne şi containere metalice
2822 Producţia de radiatoare şi cazane pentru încălzire centrală
2830 Producţia generatoarelor de aburi (cu excepţia cazanelor pentru
încălzire
centrală cu apă caldă)
2871 Fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel
2913 Fabricarea de articole de robinetărie
2924 Fabricarea altor echipamente de utilizare generală
2972 Fabricarea de aparate neelectrice, de uz casnic
3120 Producţia de aparate pentru distribuţia şi comanda electricităţii
3161 Producţia de componente electrice pentru motoare şi vehicule n.c.a.
3320 Producţia de aparatură şi instrumente de măsură, verificare şi control
(cu excepţia
echipamentelor de măsură, reglare şi control pentru procesele
industriale)
3330 Producţia de echipamente de măsură, reglare şi control pentru procese
industriale
3710 Recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice reciclabile
3720 Recuperarea deşeurilor şi resturilor nemetalice reciclabile
B. Comerţ intern
5112 Intermedieri în comerţul cu combustibili, minerale şi produse chimice
pentru
industrie
5151 Comerţ cu ridicata a combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al
produselor
derivate
5154 Comerţ cu ridicata al echipamentelor şi furniturilor de fierărie
pentru instalaţii
sanitare şi de încălzire
5155 Comerţ cu ridicata al produselor chimice
5156 Comerţ cu ridicata al altor produse intermediare
5157 Comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor
C. Servicii
6024 Transporturi rutiere de mărfuri
6030 Transporturi prin conducte
6312 Depozitări
6521 Activităţi de creditare pe bază de contact (Leasing financiar)
7121 Închirierea altor mijloace de transport terestru
7131 Închirierea altor maşini şi echipamente n.c.a.
7221 Editare de programe
7230 Prelucrarea informatică a datelor
7310 Cercetare – dezvoltare în ştiinţe fizice şi naturale
7420 Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă
tehnică legate de
acestea
7430 Activităţi de testări şi analize tehnice
7440 Publicitate
7487 Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor
7513 Controlul activităţilor economice
9305 Alte activităţi de servicii personale n.c.a.
D. Import
Se face import pentru produse specifice în domeniul energetic.
E. Construcţii
4521 Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu
4531 Lucrări de instalaţii electrice
4533 Lucrări de instalaţii tehnico – sanitare
4534 Alte lucrări de instalaţii
4550 Închirierea utilajelor de construcţii şi demolare, cu personal de
deservire aferent
La propunerea Adunării Generale a Acţionarilor şi cu aprobarea
Consiliului Local al municipiului Focşani, în condiţiile legii române,
societatea va putea completa obiectul său de activitate.
2. Art.6 va avea următorul conţinut:
Art.6 Capitalul social
Capitalul social subscris şi vărsat este de 3.356.200 RON, care se
împarte într-un număr de 1.342.480 acţiuni, în valoare nominală de 2,50 RON
şi aparţine în totalitate Consiliului Local al minicipiului Focşani, acesta
având calitatea de acţionar unic.
3. Art.7 va avea următorul conţinut:
Art.7 Acţiunile
Acţiunile societăţii sunt nominative şi sunt emise în formă
dematerializată.
Evidenţa acţiunilor se va ţine în registrul acţionarilor, care se
păstrează la sediul societăţii.
4. Art.10 va avea următorul conţinut:
Art.10. Cesiunea acţiunilor
Cesiunea acţiunilor se poate face numai prin hotărâre a Consiliului
Local al municipiului Focşani adoptată cu votul a cel puţin 2/3 din numărul
consilierilor.
5. Art.12 va avea următorul conţinut:
Art.12. Prin prezentul act constitutiv, împuternicitul mandatat al
Consiliului Local al municipiului Focşani, reprezintă Adunarea Generală a
Acţionarilor.
Adunarea Generală Ordinară are următoarele atribuţii principale:
a) aprobă structura organizatorică a societăţii şi numărul de
posturi;
b) aprobă grila de salarizare a personalului angajat al societăţii,
în funcţie de studii şi de încadrarea pe post conform
nomenclatorului de funcţii, cu respectarea limitei minime de
salarizare prevăzută de legislaţia în vigoare, la propunerea
Consiliului de Administraţie;
c) desemnează membrii Consiliului de Administraţie, le stabileşte
remunerarea, se pronunţă asupra gestiunii acestora şi îi revocă;
d) alege dintre Administratori preşedintele Consiliului de
Administraţie;
e) numeşte şi revocă auditorul financiar şi fixează durata minimă a
contractului de audit financiar;
f) stabileşte bugetul de venituri şi cheltuieli şi după caz,
programul de activitate pe exerciţiul economico – financiar
următor;
g) examinează, aprobă sau modifică bilanţul şi contul de profit şi
pierderi, după analizarea raportului Consiliului de Administraţie
şi a auditorului financiar, aprobă repartizarea profitului
potrivit legii;
h) analizează rapoartele Consiliului de Administraţie asupra
stadiului şi perspectivelor societăţii cu referire la profit şi
dividende, poziţia pe piaţa internă şi externă, nivelul tehnic,
forţa de muncă, protecţia mediului, relaţiile cu clienţii;
i) hotărăşte cu privire la acţionarea în justiţie a membrilor
Consiliului de Administraţie pentru pagubele produse societăţii;
j) hotărăşte în alte probleme ale societăţii care nu sunt date în
competenţa altor organe ale acesteia;
k) îndeplineşte orice alte atibuţiuni care îi sunt conferite prin
lege.
Adunarea Generală Extraordinară are în principal următoarele atribuţii:
a) propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Focşani
majorarea sau reducerea capitalului social, modificarea numărului de
acţiuni şi a valorii nominale a acestora;
b) propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Focşani
schimbarea formei juridice a societăţii;
c) propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Focşani
mutarea sediului societăţii;
d) propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Focşani
schimbarea obiectului de activitate a societăţii;
e) propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Focşani
înfiinţarea unor sedii secundare: sucursale, agenţii, reprezentanţe
sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică;
f) propune spre aprobare Consiliului Local al municipiului Focşani
fuzionarea sau dizolvarea societăţii.
6. Art.13 va avea următorul conţinut:
Art.13. Convocarea Adunării Generale a Acţionarilor
Adunarea Generală a Acţionarilor se convoacă de către preşedintele
Consiliului de Administraţie sau alt administrator, pe baza împuternicirii
date de preşedinte.
Adunarea Generală ordinară are loc cel puţin o dată pe an, cu 3
săptămâni înainte de expirarea termenului stabilit de lege pentru depunerea
bilanţului pe anul precedent, pentru examinarea acestui bilanţ şi a
contului de profit şi pierderi şi pentru descărcarea de gestiune a
conducerii executive.
Adunarea Generală extraordinară se convoacă la cererea acţionarilor,
reprezentând cel puţin 1/3 din capitalul social, precum şi în cazul în care
capitalul social s-a diminuat cu mai mult de 10% timp de 2 ani consecutiv.
Convocarea va cuprinde locul şi data ţinerii adunării, precum şi
ordinea de zi, cu arătarea explicită a tuturor problemelor care vor face
obiectul dezbaterii adunării.
Când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea
statutului, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al
propunerilor.
Adunarea Generală a Acţionarilor se întruneşte la sediul societăţii
sau în alt loc indicat în convocare.
7. Art.14 va avea următorul conţinut:
Art.14. Organizarea Adunării Generale a Acţionarilor
Adunarea Generală ordinară este legal constituită şi poate lua
decizii valabile, cu respectarea cvorumului de prezenţă şi de vot, prevăzut
la art.112 din Lg.nr.31/1990, iar Adunarea Generală extraordinară cu
respectarea art.115 din Lg.nr.31/1990 cu modificările şi completările
ulterioare.
Adunarea Generală a Acţionarilor este prezidată de preşedintele
Consiliului de Administraţie, iar în lipsa acestuia, de către alt
administrator desemnat de preşedinte.
Preşedintele Consiliului de Administraţie desemnează dintre membrii
adunării generale, sau din afară, un secretar care să verifice lista de
prezenţă a acţionarilor şi să întocmească procesul verbal al adunării.
Procesul verbal al adunării se va scrie într-un registru sigilat şi
parafat.
Procesul verbal al adunării va fi semnat de persoana care a prezidat
şedinţa, de secretarul care l-a întocmit, precum şi de către ceilalţi
membri ai Adunării Generale a Acţionarilor prezenţi.
La şedinţele ordinare şi extraordinare ale Adunării Generale a
Acţionarilor, în care se dezbat probleme privitoare la raporturile de muncă
cu personalul societăţii, vor fi invitaţi şi reprezentanţii ai sindicatului
majoritar al salariaţilor.
8. Art.15 va avea următorul conţinut:
Art.15. Exercitarea dreptului de vot
Hotărârile Adunării Generale se iau prin vot deschis.
Acţionarii votează, de regulă, prin ridicarea mâinii.
La propunerea persoanei care prezidează sedinţa, votul poate fi
secret.
Votul secret este obligatoriu pentru alegerea şi revocarea membrilor
Consiliului de Administraţie şi a auditorilor interni, precum şi pentru
luarea hotărârilor referitoare la răspunderea administratorilor.
Hotărârile Adunării Generale sunt obligatorii şi pentru acţionarii
absenţi sau reprezentaţi.
9. Art.16 va avea următorul conţinut:
Art.16. Împuternicitul mandatat al Consiliului Local al
municipiului Focşani, ca unitate administrativ – teritorială şi acţionar
unic, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege pentru Adunarea Generală a
Acţionarilor, exceptând următoarele cazuri care sunt în competenţa
exclusivă a Consiliului Local al municipiului Focşani, după cum urmează:
- dizolvarea societăţii;
- desfiinţarea uneia sau mai multor activităţi licenţiate;
- fuzionarea, divizarea sau alte reorganizări, inclusiv
schimbarea formei juridice;
- externalizarea unor servicii;
- modificarea statutului;
- majorarea sau reducerea capitalului social.
10. Capitolul V. se va intitula ADMINISTRAREA SOCIETĂŢII
11. Art.17 va avea următorul conţinut:
Art.17 Sistemul de administrare al societăţii este unitar, aceasta
fiind administrată de un Consiliu de Administraţie format din cinci membri.
12. După art.17 se introduce art.171 care va avea următorul cuprins
Art.171 Organizarea Consiliului de Administraţie
Societatea este administrată de către Consiliului de Administraţie
compus din 5 membri numiţi şi/sau revocaţi printr-o hotărâre a Adunării
Generale Ordinare a Acţionarilor.
Administratorii sunt desemnaţi pe o perioadă de 4 ani, cu
posibilitatea de a fi realeşi pe noi perioade de 4 ani.
Preşedintele Consiliului de Administraţie este ales din rândul
Administratorilor de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor, pe o
perioadă ce nu poate depăşi mandatul său de administrator. În funcţia de
Preşedinte al Consiliului de Administraţie poate fi numit şi directorul
general al societăţii.
Când un loc din Consiliul de Administraţie devine vacant, Adunarea
Generală a Acţionarilor numeşte un nou administrator pentru completarea
locului vacant.
Durata pentru care este ales noul administrator, pentru a ocupa locul
vacant, va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului
predecesorului său.
Competenţa Consiliului de Administraţie se stabileşte de către
Adunarea Generală a Acţionarilor, respectiv de către împuternicitul
mandatat al Consiliului Local al municipiului Focşani.
Consiliul de Administraţie se întruneşte la sediul societăţii, cel
puţin o dată la 3 luni sau ori de câte ori este necesar, la convocarea
preşedintelui sau a 3 din numărul membrilor săi. El este prezidat de
preşedinte. Preşedintele numeşte un secretar, fie dintre membrii
consiliului, fie din afara acestuia.
Pentru validitatea deciziilor este necesară prezenţa a cel puţin 3
din numărul membrilor Consiliului de Administraţie. Deciziile se iau cu
majoritatea absolută a membrilor prezenţi.
Dezbaterile Consiliului de Administraţie au loc, conform ordinii de
zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preşedinte cu cel puţin 5
zile înainte. Acestea se consemnează în procesul verbal al şedinţei, care
se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele Consiliului de
Administraţie, procesul verbal se semnează de persoana care a prezidat
şedinţa, de secretarul care l-a întocmit şi de către membrii C.A. prezenţi.
Consiliul de Administraţie poate delega, unuia sau mai multor membri
ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate şi poate recurge la experţi
pentru studierea anumitor probleme.
Membrii Consiliului de Administraţie vor putea exercita orice act
care este legat de administrarea societăţii în interesul acesteia, în
limita drepturilor care li se conferă prin lege.
În conformitate cu prevederile legale, Consiliul de Administraţie
înfiinţează comitetul de audit însărcinat cu desfăşurarea de investigaţii
şi elaborarea de recomandări pentru consiliu. Comitetul de audit va fi
format din cel puţin doi administratori neexecutivi, cel puţin unul dintre
ei trebuind să deţină experienţă în aplicarea principiilor contabile sau
audit financiar.
Preşedintele Consiliului de Administraţie este obligat să pună la
dispoziţia împuternicitului mandatat al Consiliului Local al municipiului
Focşani şi a comitetului de audit, la cererea acestora, toate documentele
societăţii.
Membrii Consiliului de Administraţie răspund individual sau solidar,
după caz, faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele
îndeplinite de directorii sau personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi
produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle
funcţiei lor.
Administratorii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor
imediaţi dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de aceştia, nu le
comunică auditorilor interni şi auditorului financiar.
În astfel de situaţii, ei vor putea fi revocaţi prin hotărârea
Adunării Generale a Acţionarilor.
Membrii Consiliului de Administraţie vor fi remuneraţi lunar cu o
indemnizaţie în procent de maximum 20% din salariul de bază al Directorului
general.
13. Art.18 va avea următorul cuprins:
Art.18. Atribuţiile Consiliului de Administraţie
Consiliul de Administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
a) numeşte Directorul General în condiţiile prevăzute de OUG nr.79/2001,
cu modificările şi completările ulterioare;
b) angajează şi concediază personalul societăţii şi stabileşte drepturile
şi obligaţiile acestuia;
c) stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului societăţii
pe compartimente, aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare şi
Regulamentul de ordine interioară;
d) înfiinţează comitetul de audit;
e) aprobă încheierea sau rezilierea de contracte de închiriere (luare sau
dare cu chirie);
f) stabileşte tactica şi strategia de marketing;
g) la prima şedinţă ordinară din an supune spre aprobare Adunării
Generale a Acţionarilor, respectiv împuternicitului mandatat al
Consiliului Local al municipiului Focşani, raportul cu privire la
activitatea societăţii, bilanţul şi contul de profit şi pierderi pe
anul precedent;
h) supune spre analiză Adunării Generale a Acţionarilor, respectiv
împuternicitului mandatat al Consiliului Local al municipiului
Focşani, proiectul de buget pe anul în curs;
i) rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a
Acţionarilor.
14. După art.18 se introduce art.181 care ve avea următorul cuprins:
Art. 181 Directorul General al societăţii
Directorul General va fi numit de către Consiliul de Administraţie,
dintre directorii societăţii şi este răspunzător de administrarea
operativă, curentă a societăţii.
Responsabilităţile Directorului General vor fi stabilite prin
Contractul de Performanţă încheiat în conformitate cu prevederile
Lg.nr.31/1990 republicată şi OUG nr.79/2001, cu modificările şi
completările ulterioare.
Directorul General reprezintă societatea în relaţiile cu terţii,
acesta putând delega dreptul de reprezentare altor persoane, în condiţiile
prevăzute de lege.
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.