29 noiembrie 2011 · Inițiator: Primar al Municipiului Focșani

HCL 323/2011 Focșani adoptată

TRANSFORMARE IN STAT FUNCTII AL SERV.EVIDENTA PERSOANELOR FOCSANI A UNUI POST DIN CADRUL COMP. REGIM STARE CIVILA - BIROU STARE CIVILA

Denumire
Hotărârea nr. 323 din 2011 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
323 / 2011
Data
29 noiembrie 2011
Inițiator
Primar al Municipiului Focșani
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a decis transformarea într-un post cu funcție statutară a unui inspector din Compartimentul regim stare civilă – Biroul stare civilă (de la grad debutant la grad principal). Practic, se schimbă cadrul oficial de salarizare și ierarhie pentru acel post, fără a crea sau desființa alte funcții în rest. Pentru locuitori înseamnă clar că persoana respectivă va funcționa ca inspector principal în evidența persoanelor, cu o treaptă superioară în carieră și cu posibile creșteri salariale pe baza noii reguli de salarizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI HOTĂRÂRE Privind, transformarea in statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Focşani a unui post din cadrul Compartimentului regim stare civilă – Biroul stare civilă Consiliul Local al Municipiului Focsani, judetul Vrancea, intrunit in sedinta ordinara; -analizând Proiectul de hotărâre iniţiat de domnul Primar al Municipiului Focşani, raportul Direcţiei resurse umane şi coordonare unităţi subordonate, înregistrat la nr. 58898/16.11.2011 prin care se propune transformarea în statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Focşani a unui post din cadrul Compartimentului regim stare civilă – Biroul stare civilă şi văzând avizul favorabil al comisiei pentru buget, finante, investitii, libera initiativa, economic si servicii publice ;  - văzând adresa nr. 34921/07.11.2011 a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Focşani şi avizul nr. 1955047/2011 al Ministerului Administraţiei şi Internelor – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date; - în temeiul Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; - în baza prevederilor art. 107, alin. (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în anul 2007, cu modificarile si completarile ulterioare; - în baza art. 36, alin.(2), lit. „a” si alin.(3), lit.”b” şi in temeiul art.45, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publica locala, republicata in anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Art. 1. Transformarea în statul de funcţii al Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Focşani a postului de inspector, clasa I, gradul profesional debutant care figurează la Compartiment regim stare civilă – Biroul stare civilă, la numărul curent 4, în post de inspector, clasa I, gradul profesional principal. Art. 2. Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focsani nr. 161/31.05.2011 privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi numărului de personal pentru Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Focşani, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică corespunzator. Art. 3. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Direcţia administraţie publică locală, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi Primarului Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Direcţia administraţie publică locală, Direcţia resurse umane şi coordonare unităţi subordonate, Direcţia economică şi Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Municipiului Focşani. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Matişan Bogdan Emilian Contrasemnează SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCŞANI Corhană Eduard Marian Municipiul Focsani, 29 noiembrie 2011 Nr. 323

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă