HCL 317/2022 adoptată
MODIFICAREA HCL NR. 24/2022 PRIVIND APROBAREA PROIECTULUI ȘI A CHELTUIELILOR LEGATE DE PROIECT PENTRU OBIECTIVUL „REABILITAREA, MODERNIZAREA ȘI DOTAREA CREȘEI NR. 1”
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTǍRÂRE
pentru modificarea HCL nr.24/2022 privind aprobarea proiectului și a
cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul “Reabilitarea, modernizarea și
dotarea Creșei nr. 1”
Consiliul Local al Municipiului Focșani, întrunit în ședință ordinară:
- Analizând referatul de necesitate nr. 106291/20.10.2022 ȋntocmit de către Direcţia
Managementul Proiectelor şi Investiţiilor, Serviciul Proiecte, Proiectul de Hotărâre
inițiat de Primarul Municipiului Focșani, însoțit de Referatul de aprobare al acestuia
înregistrat la nr. 106314/20.10.2022, precum și Raportul de specialitate nr.
106362/20.10.2022 al Serviciului Proiecte, din cadrul Direcției Managementul
Proiectelor și Investițiilor, prin care se propune modificarea şi completarea Hotărârii
Consiliului Local nr.24/2022 privind aprobarea proiectului și a cheltuielilor legate
de proiect pentru obiectivul “Reabilitarea, modernizarea și dotarea Creșei nr. 1”;
- Având în vedere prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2022,
privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor
finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările
ulterioare;
- Având în vedere Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi
Administraţiei nr.1586/2022 privind aprobarea metodologiei privind ajustarea
prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri
externe nerambursabile, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2022
și pentru modificarea Anexei ,,Ghidul solicitantului, Condiții generale pentru
accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020”,
aprobată prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
nr.1021/2015, cu modificările și completările ulterioare;
- Având în vedere prevederile HCL nr.24/2022 privind aprobarea proiectului și a
cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul “Reabilitarea, modernizarea și
dotarea Creșei nr.1”.
- Văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică;
- În baza art. 129, alin (1), alin. (2) lit. “b”, lit. „d”, alin (4) lit. „d”, precum şi art.
139 alin (3) lit. „a” și „d” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă modificarea Art.2 din HCL nr.24/2022 privind aprobarea
proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul “Reabilitarea,
modernizarea și dotarea Creșei nr.1” care va avea următorul conţinut:
„Art.2 (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului “Reabilitarea, modernizarea și
dotarea Creșei nr.1” în cuantum de 5.775.646,72 lei (inclusiv TVA), din care
valoarea totală eligibilă 2.493.007,63 lei şi valoarea totală neeligibilă 3.282.639,09
lei.
(2) Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată de 98% din cheltuielile
eligibile din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat
pentru acoperirea tuturor cheltuielilor aferente componentelor ce compun proiectul
în cuantum valoric de 2.443.147,48 lei.
(3) Se aprobă contribuţia Municipiului Focșani de 2% din valoarea eligibilă a
proiectului, în cuantum de 49.860,15 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului
“Reabilitarea, modernizarea și dotarea Creșei nr.1”.
Art. 2 Celelalte prevederi ale HCL nr.24/2022 privind aprobarea proiectului și a
cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul “Reabilitarea, modernizarea și
dotarea Creșei nr.1”, rămân neschimbate.
Art. 3 Prezenta Hotărâre va fi comunicată de către Serviciul Administrație Publică
Locală, Agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor și Primarului
Municipiului Focșani, care va asigura executarea acesteia prin Direcția
Managementul Proiectelor și Investițiilor şi Direcţia Economică.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CORNELIU-DUMITRU GHEOCA
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
MARTA CARMEN GHIUȚĂ
Municipiul Focșani, 27 octombrie 2022
Nr. 317 2
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.