3 februarie 2023 · Inițiator: Primarul Municipiului Focșani
HCL 29/2023 Focșani adoptată
Acordarea unui sprijin financiar centrului județean de excelență vrancea în vederea participării a două echipe de robotică la competiția internațională de robotică first tech challenge
Pe scurt
Consiliul Local aprobă acordarea unui sprijin financiar Centrului Județean de Excelență Vrancea pentru a participa cu două echipe la competiția internațională FIRST Tech Challenge. Banii sprijinului vor veni în scopul finanțării echipelor de robotică, decizia fiind luată în ședință extraordinară și conform prevederilor legale aplicabile. Pentru locuitori, înseamnă un sprijin bugetar (din fonduri locale) pentru tineri, fără termene sau sume exacte în text, cu efect asupra bugetului municipal în acea perioadă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 18,30 mii lei Centrului Județean de Excelență Vrancea, în vederea participării a două echipe de robotică la Competiția internațională de robotică FIRST Tech Challenge, sumă care va fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare a lotului format din 24 elevi și un profesor însoțitor. (2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi cuprinsă în bugetul propriu al Primăriei Municipiului Focșani, pe anul 2023, la capitolul bugetar „Învățământ” (65.02), subcapitolul bugetar “Alte cheltuieli în domeniul învățământului” (65.02.50),…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2023 a Consiliului Local Focșani
Titlu oficial
ACORDAREA UNUI SPRIJIN FINANCIAR CENTRULUI JUDEȚEAN DE EXCELENȚĂ VRANCEA ÎN VEDEREA PARTICIPĂRII A DOUĂ ECHIPE DE ROBOTICĂ LA COMPETIȚIA INTERNAȚIONALĂ DE ROBOTICĂ FIRST TECH CHALLENGE
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCȘANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind aprobarea acordării unui sprijin financiar Centrului Județean de
Excelență Vrancea în vederea participării a două echipe de robotică la
Competiția internațională de robotică FIRST Tech Challenge
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţă
extraordinară;
- analizând Referatul de necesitate al Serviciului Corp de Control al Primarului,
Compartiment Învățământ, Tineret înregistrat la nr. 11246/01.02.2023, proiectul de
hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani prin care se propune aprobarea
acordării unui sprijin financiar Centrului Județean de Excelență Vrancea în vederea
participării a două echipe de robotică la Competiția internațională de robotică FIRST
Tech Challenge, referatul de aprobare a proiectului de hotărâre înregistrat la nr.
11372/01.02.2023, raportul de specialitate întocmit de Serviciul Corp de Control al
Primarului-Compartiment Învățământ, Tineret, înregistrat la nr. 11374 /01.02.2023,
precum și raportul de specialitate întocmit de Direcția Economică înregistrat la nr.
11449/02.02.2023;
- văzând avizul favorabil al Comisiei de buget şi administraţie publică;
- în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Focsani nr. 10/26.01.2023
privind aprobarea încheierii Acordului de parteneriat, dintre Municipiul Focșani și
Centrul Județean de Excelență Vrancea;
- în conformitate cu prevederile art.105, alin. (2), lit. h) din Legea nr. 1/2011 -Legea
Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare;
- în baza art. 2 alin. (3) și (4), precum și art.7 din Regulamentul de organizare și
funcționare a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București de
Excelență, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5562/14.09.2020;
- având în vedere adresa nr.11/01.02.2023 transmisă de către Centrul Județean de
Excelență Vrancea și înregistrată la Primăria Municipiului Focșani cu
nr.10996/01.02.2023;
În baza art. 129 alin. (1), alin.(2) lit. “d” si alin. (7) lit. “ a“ şi în temeiul art. 139
alin. (3) lit.”a” din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 (1) Se aprobă acordarea unui sprijin financiar în sumă de 18,30 mii lei
Centrului Județean de Excelență Vrancea, în vederea participării a două echipe de
robotică la Competiția internațională de robotică FIRST Tech Challenge, sumă care va
fi utilizată pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare a lotului format din 24
elevi și un profesor însoțitor.
(2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi cuprinsă în bugetul propriu al
Primăriei Municipiului Focșani, pe anul 2023, la capitolul bugetar „Învățământ”
(65.02), subcapitolul bugetar “Alte cheltuieli în domeniul învățământului” (65.02.50),
articolul bugetar “Alte cheltuieli cu bunuri și servicii” (20.30.30).
-2-
Art. 2 Se împuternicește ordonatorul principal de credite să perfecteze și să
semneze contractul de cofinanțare cu Centrul Județean de Excelență Vrancea.
Art. 3 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie
publică locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor, Centrului
Județean de Excelență Vrancea şi Primarului Municipiului Focşani, conform legii,
care va asigura executarea acesteia prin Direcţia Economică și Serviciul Corp de
Control al Primarului-Compartiment Învățământ, Tineret.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Victor Dumitru
CONTRASEMNEAZĂ,
Secretar General al Municipiului
Focşani
Marta-Carmen Ghiuță
Municipiul Focşani, 03 februarie 2023
Nr. 29
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.