27 august 2020 · Inițiator: Primarul Municipiului Focșani

HCL 211/2020 Focșani adoptată

MODIFICAREA HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCȘANI NR. 108/2020 PRIVIND APROBAREA NUMĂRULUI DE INDEMNIZAȚII LUNARE CUVENITE PĂRINȚILOR SAU REPREZENTANȚILOR LEGALI AI COPILULUI CU HANDICAP GRAV, ADULȚILOR CU HANDICAP GRAV ORI REPREZENTANȚILOR LEGALI AI ACESTORA, CU EXCEPȚIA CELOR CU HANDICAP VIZUAL GRAV

Denumire
Hotărârea nr. 211 din 2020 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
211 / 2020
Data
27 august 2020
Inițiator
Primarul Municipiului Focșani
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide creșterea numărului de indemnizații lunare acordate părinților sau reprezentanților legali ai copiilor cu handicap grav, precum și adulților cu handicap grav sau reprezentanților acestora, de la 400 la 420 indemnizații pe lună, cu excepția persoanelor cu handicap vizual grav. Practic, familiile afectate vor primi un sprijin financiar puțin mai mare în fiecare lună, conform noii cote aprobate. Schimbarea afectează bugetul local, respectiv fondurile alocate pentru aceste indemnizații, în cadrul Municipiului Focșani.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.108/2020 privind aprobarea la nivelul Municipiului Focşani a numărului de indemnizaţii lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, în sensul măririi numărului de indemnizații lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora de la 400 la 420

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI HOTĂRÂRE pentru, modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.108/2020 privind aprobarea la nivelul Municipiului Focşani a numărului de indemnizaţii lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav Consiliul Local al Municipiului Focşani, judeţul Vrancea, întrunit în şedinţa ordinară; Analizând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului Focşani, prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.108/2020 privind aprobarea la nivelul Municipiului Focşani a numărului de indemnizaţii lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, referatul de aprobare al acestuia înregistrat la nr.72223/12.08.2020, precum și raportul Direcției economice-Serviciul resurse umane, managementul calității înregistrat la nr.72240/12.08.2020; -având în vedere adresa Direcției de Asistență Socială Focșani nr.9969/06.08.2020 prin care solicită modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.108/2020, în sensul măririi numărului de indemnizații lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora de la 400 la 420; -văzând Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.108/2020 privind aprobarea la nivelul Municipiului Focşani a numărului de indemnizaţii lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav; - în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) şi alin. (3) şi art. 44 lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată in 2008, cu modificările şi completările ulterioare; - văzând avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică; -2- - în baza art. 129 alin. (2) lit.d) si alin.(7) lit. b) și în temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE Art. 1. Modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.108/2020 privind aprobarea la nivelul Municipiului Focşani a numărului de indemnizaţii lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, în sensul măririi numărului de indemnizații lunare cuvenite părinților sau reprezentanților legali ai copilului cu handicap grav, adulţilor cu handicap grav ori reprezentanţilor legali ai acestora de la 400 la 420. Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie publică locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi Primarului Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul administraţie publică locală, agricultură, Serviciul resurse umane, managementul calității, Serviciul buget, contabilitate și de către Direcția de Asistență Socială Focșani. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ , Mihai Nedelcu Contrasemnează, SECRETAR GENERAL Al MUNICIPIULUI FOCŞANI Eduard Marian Corhană Municipiul Focşani, 27 august 2020 Nr. 211

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă