25 iulie 2013

HCL 209/2013 Focșani adoptată

APROBARE TABEL NOMINAL REPREZ. PROPUNERE ATRIBUIRE TEREN IN BAZA ART. 36 ALIN. (3) DIN LEGEA NR. 18/1991 A FONDULUI FUNCIAR

Denumire
Hotărârea nr. 209 din 2013 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
209 / 2013
Data
25 iulie 2013
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă un tabel nominal care reprezintă propunerea de atribuire în proprietate a unei suprafețe de teren, în baza legii fondului funciar, și acesta face parte integrantă din hotărâre. Decizia înseamnă că terenul respectiv poate fi transferat către o persoană sau entitate, conform procedurilor legale, iar executarea se va face prin structurile Primăriei (juridic, administrarea domeniului public/privat, tehnic, cadastru). Se vor comunica măsurile necesare către direcțiile și compartimentele relevante pentru punerea în aplicare și înregistrarea oficială.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba tabelul nominal reprezentand propunerea de atribuire in proprietate a unei suprafete de teren , in baza art. 36, alin. (3), din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL VRANCEA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI HOTĂRÂRE privind, aprobarea tabelului nominal reprezentand propunerea de atribuire in proprietate a unei suprafete de teren in baza art. 36 alin. (3) din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare Consiliul local al municipiului Focsani, judetul Vrancea, intrunit in sedinta ordinara : - vazand proiectul de hotarare initiat de primarul municipiului Focsani , prin care se propune aprobarea tabelului nominal reprezentand propunerea de atribuire in proprietate a unei suprafete de teren in baza art. 36, alin. (3) din Legea 18/1991 , a fondului funciar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportul comun al Serviciului juridic, administrarea domeniului public si privat, al Directiei tehnice si al Biroului agricultura si cadastru , inregistrat cu nr, 36228/17.07.2013 ; - vazand avizul favorabil al Comisiei de urbanism si agricultura ; - avand in vedere cererea inregistrata la Primaria municipiului Focsani sub nr. 36228/1 5.07.2013 ; - avand in vedere art.36, alin. (3) din Legea 18/1991, a fondului funciar , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare ; - in baza art. 36, alin. (1) si (2), lit. “c” si in temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare ; HOTARASTE: Art. 1 — Se aproba tabelul nominal reprezentand propunerea de atribuire in proprietate a unei suprafete de teren , in baza art. 36, alin. (3), din Legea nr. 18/1991, a fondului funciar , republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, conform anexei care face parte integranta din prezenta hotarare. Art. 2 - Prezenta hotarare va fi comunicata de catre Directia administratie publica locala, compartimentelor, birourilor, serviciilor si Primarului minicipiului Focsani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul juridic, administrarea domeniului public si privat, Directia tehnica si Biroul agricultura, cadastru. Contrasemneaza, SCRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI Eduard Corhana ID) eutyI0) pienpă - INYSDOa 10 1Q0IdIDINOA 1NăVLIADAS “PZVANIAASVĂ.LNOD 98-A "dur sI! “du 00'Zps | “du 00 “Zips | — 066L/£L0p “du 00'Zps ap Eero op eeşoi areredumo 31ez V €9Lt Op eŢe304 eyezerdns weyerdns | 024 SP WPe1X09 UeLIpy N9919) 20 C9Lh evegerdns | up ouniz | up auz | 686//9£Pb 3124 [S edrs00 untoer) — A Booed : - - - OIIUI JOPIIUO; « 2 — UIp ouniz TAIPUL Ur TAIPUL UL “dur isi “dur 00187 A FOND a s8 Eee PIPOLIEJAI IS TAypur uj | diu S“€(£ =$ [dur s“€L€ =S | — o6x/zoos “mu | 6861/v67 PEN 5 S 3 IL UE Prg3eaq | . somuarsour | 'IU PIZIO9C I9pe0 L NOspeN — N EINSEJN DS . .. li 129191199 0 8 L 9 E Y € 4 i ) duu duu/ue ru engine | ejnune doapue/ za | egursojoy Je1s IDEAI9S0 | „2 esndor ' eyezordoad ur |] arenţard U279 YUES9OA IOŢOIULIOIȚOS E, d spy | aungre |sp ez IIEYRUIDS A U979] | ojouunuszd 1s [sum [112 eezexdnş eIZIO9C eseIpy IN EJROIQNdEI (IEIOUUȚ INNPUOI E 1661/9| 2939] up £ “Ure “9€ "11 UIIOȚUOO IUes007 INŢnIdrorunvu ȚNUEȚLAZIUL UL AES “e7s 9p SeJoIIdOId 1INU919) AȚEJOLIGOIĂ UI SINQIIȚE 8S If EIOI2O ZOOULIA [NJopnl “rueso0 [NIdIorunur Up IIU07e99 no) €TOZ 'L0's7 up "UN VEUVAIVLOH E] Exouy "TYNIWON THEY. L 'TVY9O'1 "IMTISNOD INVSDOI "TOIdIDINNA VEONVEA "INLECDE VINYHIOU ROMANIA JUDETUL VRANCEA PRIMARIA MUNICIPIULUI FOCSANI Serviciul juridic, administrarea domeniului public si privat Directia tehnica Birou agricultura, cadastru Nr. 36228/17.07.2013 RAPORT privind, aprobarea tabelului nominal reprezentand propunerea de atribuire in proprietate a unei suprafete de teren in baza art. 36 alin. (3) din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare Avand in vedere cererea inregistrata la Primaria municipiului Focsani sub nr.3628/15.07.2013, prin care se solicita atribuirea in proprietate a unei suprafete de teren, conform art.36, alin. (3) din Legea nr. 18/ 1991 a fondului funciar , republicata pe 5 ianuarie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare, propunem atribuirea in proprietate a acestei suprafete astfel : Art. 36 alin. (3) 1) Draghici Marin si Marioara Teren aferent imobilului din str. Magura nr. 71 Tarlaua 85, Parcela 4762 Cc, 4763 A Suprafata atribuita = 373,25 mp. Fata de cele prezentate mai sus propunem initierea unui proiect de hotarare in acest sens pe care il supunem adoptarii Consiliului Local al municipiului Focsani. Sef serviciu Arhitect sef Sef birou Ghiuta Carmen Decuseara Diana Gatej Vajghtina «ul cica |

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă