ALEGEREA FORMEI DE GESTIUNE A SERVICIULUI PUBLIC DE ADMINISTRARE ÎNTREȚINERE ȘI EXPLOATARE A PARCĂRILOR CE APARȚIN DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
Denumire
Hotărârea nr. 186 din 2017 a Consiliului Local Focșani
Consiliul local decide să încredințeze gestiunea serviciului de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor din municipiul Focșani către o firmă privată, prin concesiune, prin negociere directă cu PARKING FOCSANI S.A. și stabilește cadrul: studiul de fundamentare, caietul de sarcini și redevența anuală de 50.000 lei, cu o perioadă de grație pentru 01.05.2017–31.12.2017. Pentru locuitori înseamnă că, din anul în care încep contractul, parcările vor fi gestionate de o entitate privat��, iar administrația promite o redevență anuală de 50.000 lei către bugetul local, cu posibilitatea unei perioade de grație în restanțele anuale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba Studiul de fundamentare privind delegarea de gestiune, prin concesiune a serviciului public de administrare, intreţinere şi exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public şi privat al Municipiului Focşani, ce constituie anexa nr. 1 la prezenta hotărâre
ROMANIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL. LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTĂRÂRE
Privind alegerea formei de gestiune a serviciului public de administrare,
intretinere si exploatare a parcarilor ce apartin domeniului public si privat
al Municipiului Focsani
Consiliul local al Municipiului Focsani, judetul Vrancea, intrunit in sedinta
ordinară :
- analizand proiectul de hotarare initiat de Primarul Municipiului Focsani, Cristi
Valentin Misaila, raportul comun al Direcţiei de urbanism şi autorizări — Serviciul
administrarea patrimoniului, Serviciului juridic, contencios şi al Direcţiei economice
inregistrat la nr. 27491/19.04.2017, prin care se propune alegerea formei de gestiune a
serviciului public de administrare, intretinere si exploatare a parcarilor ce apartin
domeniului public si privat al Municipiului Focsani ;
- vazand avizul favorabil al Comisiei pentru buget si administratie publica si
amendamentele formulate de domnii consilieri locali ;
- in conformitate cu prevederile O.G nr.71/2002 privind organizarea si functionarea
serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat de interes local, cu
modificarile si competarile ulterioare, ale H.G. nr.955/2004 pentru aprobarea
reglementărilor cadru de aplicare a O.G. nr. 71/2002 ;
- avand in vedere prevederile art. 36, alin (1), alin. (2) lit. “c” şi «q» si art. 45, alin.
(3), din Legea nr.215/2001, privind administratia publica locala, republicata, cu
modificarile si completarile ulterioare ;
HOTARASTE :
Art. 1. Se aproba Studiul de fundamentare privind delegarea de gestiune, prin
concesiune a serviciului public de administrare, intreţinere şi exploatare a parcărilor ce
aparțin domeniului public şi privat al Municipiului Focşani, ce constituie anexa nr. 1 la
prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aproba forma de delegare a serviciului public de administrare,
intreținere şi exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului publie şi privat a]
Municipiului Focșani, respectiv gestiunea delegată, prin negociere directă către
PARKING FOCSANI S.A.
Art. 3. Se aproba Caietul de sarcini pentru delegarea de gestiune, prin concesiune a
serviciului public de administrare, intreținere şi exploatare a parcărilor ce aparţin
domeniului public şi privat al Municipiului Focşani, ce constituie anexa nr. 2 la
prezenta hotărâre.
Art. 4. (1) Se aprobă ca nivelul redevenţei anuale să fie in cuantum de 50.000 lei.
(2) Pentru perioada 01.05.2017 — 31.12.2017, se aproba acordarea unei
perioade de gratie.
(3) Suma aferenta redevenţei se face venit la bugetul local, intr-un cont
special si se utilizează pentru realizarea unor lucrări de investiții având ca obiect
reabilitarea de parcări.
Art. 5. Se aproba Contractul de delegare a serviciului public de administrare,
întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al
Municipiului Focşani, ce constituie anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art. 6. Se aprobă lista parcărilor aparţinând domeniului public şi privat al
Municipiului Focşani aferente serviciului public de administrare, intreţinere şi
exploatare a parcărilor ce aparţin domeniului public şi privat al Municipiului Focşani
ce vor fi transmise operatorului serviciului de utilitate publică spre administrare şi
exploatare pe perioada delegării gestiunii, în baza contractului de delegare a gestiunii.
Acestea sunt identificate în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre,
Art. 7, Predarea bunurilor aferente funcţionării serviciului public de administrare,
intreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public şi privat al
Municipiului Focşani, aflate in administrarea Directiei de Dezvoltare Servicii Publice
Focşani, se asigură de către o comisie constituită prin dispozitia Primarului şi de către
reprezentanții celor trei entităţi.
Art. 8. Se împuterniceşte d-nul Mersoiu Ionuţ — Viceprimar al Municipiului
Focşani, să semneze contractul de delegare al serviciului public de administrare,
întreţinere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public şi privat al
Municipiului Focşani, ce se va încheia cu PARKING FOCSANI S.A.
Art. 9. Cu data prezentei, se abrogă art.2 si art. 3 din HCL nr. 58/27.02.2007
privind, aprobarea inființării și alegerii formei de gestiune a serviciului public de
administrare a parcărilor publice din municipiul Focșani.
Art. 10. Tarifele de parcare practicate, sunt cele prevăzute de Regulamentul de
organizare şi funcţionare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a
parcărilor ce aparțin domeniului public şi privat al Municipiului Focşani, aprobat prin
HCL nr. / 27.04.2017.
Art. 11. Cu data aprobării prezentei hotarari Consiliului Local, se abrogă HCL nr.
95/27.03.2007, privind aprobarea Caietului de sarcini pentru delegarea de gestiune
directă a serviciului public de administrare a parcărilor publice din Municipiul Focşani,
Art. 12. Prezenta hotarare va fi comunicată de către Serviciul administratie
publica locala, agricultura, în vederea aducerii acesteia la îndeplinire, compartimentelor,
birourilor, serviciilor si Primarului municipiului Focsani, care va asigura executarea
acesteia prin:
- Directia de urbanism si autorizari - Serviciul administrarea patrimoniului,
- Serviciul juridic, contencios,
- Directia economica
si către PARKING FOCŞANI S.A. și Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice Focşani.
PRESEDINTE DE SEDINTA
Mihai - NEDELCU
Contrasemneaza,
Secretarul Municipiului Focsani
Eduard CORHANĂ
Municipiul Focsani, 27 aprilie 2017
ROMANIA
JUDETUL VRANCEA Anexa nr. 1 la Hotararea nr. AA
CONSILIUL LOCAL AL din 27.04.2017
MUNICIPIULUI FOCSANI
STUDIU DE FUNDAMENTARE
privind delegarea gestiunii serviciului public de administrare, întreținere şi
exploatare a parcarilor ce apartin domeniului public si privat al
Municipiului Focsani
Date generale. Descrierea şi identificarea serviciului, a ariei teritoriale şi a
sistemului a cărui gestiune urmează să fie delegată.
Serviciul public de a dministrare, întreţinere şi exploatare a parcarilor este un
serviciu public sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţii publice
locale şi funcţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a
Guvernului nr.71/2002, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public şi privat de interes local, cu modificările şi
completările ulterioare, Hotărârea Guvernului României nr. 955/2004 pentru aprobarea
reglementărilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 7 1/2002, Legea
215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare ş.a.
Scopul studiului. Prezentul studiu reprezintă un pas absolut necesar pentru regularizarea
şi fluidizarea traficului staționar în Municipiul Focsani. Serviciile de parcări care
cuprinde si activitatea de ridicari vehicule sunt servicii de utilitate socială influențând
direct calitatea vieţii într-un oraş, prin asigurarea dreptului fundamental la mobilitate
a oricărui cetățean. Studiul cuprinde analiza care permite definirea si cuantificarea în
termeni tehnici si financiari a soluţiei optime pentru o cât mai bună gestiune a
serviciului de administrare, întreţinere şi exploatare a parcarilor din Municipiul
Focsani luând în considerare atât dezavantajele, cât şi avantajele pentru autoritatea
locală, aferente acestei soluţii, pe termen scurt, mediu si lung.
Definiţii. Pentru definirea obiectivului prezentului studiu, termenii şi noţiunile utilizate
se definesc după cum urmează:
a)delegarea gestiunii unui serviciu de utilităţi publice - acţiunea prin care Municipiul
Focsani atribuie unuia sau mai multor operatori, în condiţiile legii, furnizarea şi
prestarea unui serviciu ori a unei activităţi din sfera serviciilor de utilităţi publice a
cărei răspundere o are.
b)utilizatori -— persoane fizice sau juridice care beneficiază direct sau
indirect, individual sau colectiv, de serviciile de utilităţi publice, în condiţiile legii.
chsistem de utilităţi publice - ansamblul bunurilor mobile şi imobile, dobândite potrivit
legii, constând din terenuri, clădiri, construcţii şi instalaţii tehnologice, echipamente şi
dotări funcţionale, specific unui serviciu de utilităţi publice, prin ale cărui exploatare
şi funcţionare se asigură furnizarea/prestarea serviciului.
d)domeniu public - totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite potrivit legii,
aflate în proprietatea publică a Municipiului Focsani care, potrivit legii ori prin natura
lor, sunt de folosinţă sau interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului
local şi care nu au fost declarate prin lege bunuri de uz ori interes public naţional.
e)domeniul privat — totalitatea bunurilor mobile şi imobile, altele decât cele prevăzute
la litera d) intrate în proprietatea Municipiului Focsani, prin modalităţile prevăzute de
lege.
Serviciul de administrare, întreţinere şi exploatare a parcarilor din Municipiul Focsani
este destinat satisfacerii unor nevoi ale comunităților locale, contribuie la ridicarea
gradului de civilizaţie şi confort al acestora şi grupează activităţi edilitar-gospodăreşti
şi acţiuni de utilitate şi interes public local având ca obiect printre altele:
a)Amenajarea, organizarea şi exploatarea parcărilor,
b)Ridicarea de pe domeniul public a vehiculelor abandonate, fără stăpân şi a celor
parcate neregulamentar,
Organizarea, exploatarea și funcţionarea serviciului trebuie să aibă în vedere
respectarea şi îndeplinirea următoarelor cerinţe:
a)securitatea serviciilor furnizate/prestate;
b)continuitatea serviciilor din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
c)adaptabilitatea serviciilor la cerinţele comunităţilor locale;
d) accesul liber la servicii şi la informaţiile referitoare la acestea;
e)tarifarea echitabilă a serviciilor furnizate/prestate;
f)consultarea locuitorilor cu privire la organizarea, exploatarea şi funcţionarea
serviciilor de administrare a domeniului public şi privat;
Desfăşurarea activităţilor edilitar-gospodăreşti, specifice serviciului, trebuie să
aibă în vedere următoarele obiective:
a)satistacerea cerințelor şi nevoilor de utilitate publică ale comunităţilor locale şi
creşterea calităţii vieţii;
b) administrarea şi gestionarea infrastructurii edilitar-urbane a unităţilor administrativ-
teritoriale în interesul comunităţilor locale;
c)funcţionarea şi exploatarea în condiţii de siguranță, rentabilitate şi eficienţă
economică a infrastructurii edilitar-urbane aferente;
ridicarea continuă a standardelor şi a indicatorilor de performanță ai serviciilor
prestate;
d)crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii edilitar-urbane a unităților
administrativ-teritoriale, în corelare cu planurile şi documentaţiile de urbanism şi
amenajare a teritoriului;
e)descentralizarea serviciilor publice şi aplicarea principiilor economiei de piaţă şi ale
liberei concurenţe;
f)protejarea domeniului public şi privat şi punerea în valoare a acestuia;
g)protecţia şi conservarea mediului natural şi construit, precum şi a monumentelor şi a
siturilor istorice şi arhitectonice, în conformitate cu regulamentele legale în vigoare;
h)protecţia igienei şi sănătăţii publice, în conformitate cu reglementările specifice în
vigoare;
j) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin disciplinarea staţionărilor auto
în perimetrul stradal administrat, fluidizarea şi creşterea siguranţei în trafic;
k)promovarea calităţii şi eficienţa activităţilor de administrare a parcărilor publice;
I)dezvoltarea durabilă a serviciilor de administrare a parcărilor publice;
Mentionam faptul ca din veniturile realizate în urma concesionării serviciului public de
administrare a parcărilor ce apartin domeniului public si privat al Municipiului
Focsani concesionarul va plăti o redevenţă procentuală, contribuind astfel la creşterea
bugetului local şi, implicit, la construirea unor noi parcări moderne, atât de necesare
conducătorilor auto. Totodată managementul parcărilor face parte dintr-un program
amplu, în urma căruia Municipiul Focsani va reusi sa asigure servicii de calitate
posesorilor de autovehicule,
MOTIVATIA GESTIUNII INDIRECTE
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind
organizarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat de
interes local, ale HG nr.955/2004 pentru aprobarea regulamentelor cadru de aplicare a
Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002, gestiunea serviciilor publice se realizează în
următoarele modalităţi:
-gestiune directă;
-gestiune indirectă sau gestiune delegată.
Indiferent de forma de gestiune adoptată, activităţile specifice serviciilor de
administrare a domeniului public şi privat se organizează şi se desfăşoară pe baza unui
caiet de sarcini şi a unui regulament de serviciu, prin care se stabilesc nivelurile de
calitate şi indicatorii de performanţă ai serviciilor, condiţiile tehnice, raporturile
operator-utilizatori, precum şi modul de tarifare, facturare şi încasare a contravalorii
serviciilor furnizate/prestate.
Caietul de sarcini şi regulamentul de serviciu se elaborează şi se aprobă de
consiliul local în conformitate cu regulamentul-cadru al serviciilor de administrare a
domeniului public şi privat, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
În cazul gestiunii directe, autorităţile administraţiei publice locale îşi asumă
nemijlocit toate sarcinile şi responsabilităţile privind organizarea, conducerea,
finanțarea, gestionarea şi controlul funcţionării serviciilor de administrare a domeniului
public şi privat, respectiv administrarea şi exploatarea infrastructurii aferente.
În cazul gestiunii indirecte sau gestiunii delegate, autorităţile administraţiei
publice locale pot apela pentru realizarea serviciilor la unul sau mai mulţi operatori
cărora le încredinţează, în totalitate sau numai în parte, în baza unui contract de
delegare a gestiunii, sarcinile şi responsabilitățile proprii cu privire la gestiunea propriu-
zisă a serviciilor, precum şi la administrarea şi exploatarea infrastructurii edilitar-
urbane necesare realizării serviciilor.
Gestiunea indirectă sau gestiunea delegată se realizează prin intermediul unor
operatori furnizori/prestatori de servicii de administrare a domeniului public şi privat,
care pot fi:
a)societăţi comerciale pe acţiuni cu capital al unităţilor administrativ-teritoriale,
înființate de autorităţile administraţiei publice locale;
b societăţi comerciale pe acţiuni cu capital privat, intern sau extern;
c)societăți comerciale cu capital mixt, public şi privat;
Atribuirea contractelor de delegare a gestiunii se face cu respectarea principiilor
liberei concurenţe, transparenţei tratamentului egal şi a confidenţialităţii şi cu
respectarea prevederilor contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor de
administrare a domeniului public şi privat, aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Contractul de delegare a gestiunii serviciilor de utilităţi publice poate fi:
-contract de concesiune;
-contract de parteneriat public-privat;
Procedurile de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de
utilităţi publice sunt:
-licitaţia publică deschisă;
-negocierea directa;
Ca o excepţie de la cele două modalităţi de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii
serviciilor de utilități publice, delegarea se poate face prin atribuire directă cu
respectarea următoarelor condiţii cumulative:
- unitatea administrativ-teritorială, în calitate de acţionar/asociat unic al operatorului,
prin intermediul adunării generale a acţionarilor şi a consiliului de administraţie,
exercită un control direct şi o influență dominantă asupra deciziilor strategice şi/sau
semnificative ale operatorului regional/operatorului în legătură cu serviciul
furnizat/prestat,similar celui pe care îl exercită asupra structurilor proprii în cazul
gestiunii directe;
- operatorul, în calitate de delegat, desfăşoară exclusiv activități din sfera
furnizării/prestării serviciilor de utilităţi publice destinate satisfacerii nevoilor de interes
public general ale utilizatorilor de pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-
teritoriale membre ale asociaţiei, respectiv a unităţii administrativ-teritoriale care i-a
delegat gestiunea serviciului;
- capitalul social al operatorului, este deţinut în totalitate de unitatea administrativ-
teritorială;
- participarea capitalului privat la capitalul social al operatorului este
exclusă;
Conform prevederilor art. 36 alin (2) lit. a, b şi c din Legea 215/2001, Legea
administraţiei publice locale, republicată, consiliul local are ca atribuţii organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de interes local şi a prevederilor art. 36 alin, (5) lit. a,
consiliul local hotărăște concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a
oraşului sau municipiului, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile
legii. Ținând cont de cele de mai sus, precum şi de contextul legislativ care
reglementează recrutarea resurselor umane în sistem bugetar (limitat de normativul de
personal şi plafonul de cheltuieli de personal şi care nu permite în condiţiile actuale să
asigure numărul de personal suficient) este necesară concesionarea serviciului public
de administrare a parcarilor ce apartin domeniului public si privat din Municipiul
Focsani.
Modalitatea de gestionare a serviciului de administrare a parcarilor din
Municipiul Focsani este cea delegată, în baza unui contract de delegare a gestiunii
şi se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.71/2002, HGR
955/2004 si Legii 421/2002.
Gestiune delegată
Avantaje :
-parametrii serviciilor şi necesarul de investiţii clar definite în contract, cu mecanisme
care impun ca majoritatea riscurilor de execuţie şi exploatare să treacă la operator din
momentul când operatorul îşi intră în drepturi investiţiile se accelerează. Profitul
operatorului va genera nevoia de schimbare urgentă a proceselor interne şi a relaţiilor
cu clienții, Consiliul Local al Municipiului Focsani se va ocupa de funcţia sa de
reglementator /supervizor a conformării operatorului la cerinţele impuse în contract şi
nu de gestiunea directă a serviciului ;
-Consiliul Local al Municipiului Focsani transferă sarcina investiţiilor şi potenţial -
finanțării către operatorul pentru partea ce îi revine ;
-Consiliul Local al Municipiului Focsani va avea dreptul la control final asupra derulării
serviciului, având posibilitatea de a anula delegarea de gestiune în cazul în care
operatorul are activitate defectuoasă persistentă ;
-Criteriile de management comercial se pot îndeplini pentru a avea acces la fonduri cum
ar fi cele bancare.
Dezavantaje:
-Trebuie negociat un contract detaliat pentru operator pe o durată mai mare.
-Consiliul Local trebuie să îşi adapteze rolurile de administrator şi reglementator pe
durata contractului şi va trebui să se concentreze pe negociere, supervizare şi
monitorizare.
-Gestiunea delegată nu este prin ea însăși o garanţie a unei performanţe mai bune, după
cum nici capitalul privat nu este obligatoriu mai rapid şi mai ieftin.
Identificarea surselor de finanţare/Finanţarea serviciului publice
Finanţarea cheltuielilor curente pentru furnizarea/prestarea serviciilor publice,
precum şi pentru întreţinerea, exploatarea şi funcţionarea sistemelor aferente se
realizează pe criterii economice şi comerciale; mijloacele materiale şi financiare
necesare desfășurării activităților specifice fiecărui serviciu se asigură prin bugetele de
venituri şi cheltuieli ale operatorilor.
Veniturile operatorului se constituie prin încasarea de la utilizatori, sub formă de
preţuri sau tarife, a sumelor reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate
şi după caz, din alocaţii de la bugetele locale, cu respectarea următoarelor principii:
-asigurarea autonomiei financiare a operatorului;
-asigurarea rentabilităţii şi eficienţei economice;
-asigurarea egalităţii de tratament al serviciilor de utilități publice în raport cu alte
servicii publice de interes general;
-recuperarea în totalitate de către operatori a cos
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.