30 mai 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Focșani

HCL 171/2023 Focșani adoptată

ACORDAREA UNUI SPRIJIN FINANCIAR PROTOIERIEI FOCȘANI II

Denumire
Hotărârea nr. 171 din 2023 a Consiliului Local Focșani
Emitent
Consiliul Local Focșani
Număr
171 / 2023
Data
30 mai 2023
Inițiator
Primarul municipiului Focșani
Localitate
Focșani, județul Vrancea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște acordarea unui sprijin financiar în valoare de 45.000 lei Protoieriei Focșani II. Banii vor fi alocați din bugetul Primăriei Focșani pentru anul 2023, din subcap. „Alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei”, și se vor folosi pentru reparații curente la sediul protoieriei și pentru montarea mobilierului bisericesc în Capela Sf. Cuv. Vas. Pentru locuitori înseamnă că se finanțează lucrări la sediul bisericii și o schimbare de mobilier, cu impact bugetar în acest an.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se acordă un sprijin financiar Protoieriei Focsani II, în sumă de 45 mii lei. (2) Suma prevăzută la alin (1) va fi alocată din bugetul propriu al Primăriei Municipiului Focșani pe anul 2023, de la subcapitolul bugetar ,,Alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei” ( 67.02.50 ), articolul bugetar 20.19 și va fi utilizată pentru lucrari de reparatii curente la sediul Protoieriei si realizare - montare de mobilier bisericesc la Capela “Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Marului”. Alocarea sumei se va efectua pe baza documentelor justificative prezentate de Protoieria Focsani II și…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL VRANCEA MUNICIPIUL FOCȘANI CONSILIUL LOCAL HOTǍRÂRE pentru acordarea unui sprijin financiar Protoieriei Focsani II Consiliul local al municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință ordinară: - Analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul municipiului Focșani pentru acordarea unui sprijin financiar Protoieriei Focsani II, referatul de necesitate întocmit de serviciul investiții înregistrat la nr. 51725/17.05.2023, referatul de aprobare al proiectului de hotărâre înregistrat la nr. 51761/17.05.2023, raportul Serviciului Investiții din cadrul Direcției Managementul Proiecte și Investiții înregistrat la nr. 51857/17.05.2023 și raportul direcției economice înregistrat la nr. 53997/23.05.2023; - Văzând solicitarea Protoieriei Focsani II nr. 170/14.03.2023, precum si solicitarea nr. 193/27.03.2023 înregistrată la Primăria Municipiului Focșani sub nr. 32167/27.03.2023; - Având în vedere avizul comisiei de buget și administrație publică; - în conformitate cu prevederile art. II din OUG nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; - În conformitate cu prevederile O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România și H.G. nr.1470/2002 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001, cu modificările și completările ulterioare; - În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2) lit. (b), alin.(4) lit.(a), art. 139 alin. (3) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu modificările si completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art.1 (1) Se acordă un sprijin financiar Protoieriei Focsani II, în sumă de 45 mii lei. (2) Suma prevăzută la alin (1) va fi alocată din bugetul propriu al Primăriei Municipiului Focșani pe anul 2023, de la subcapitolul bugetar ,,Alte servicii în domeniul culturii, recreerii și religiei” ( 67.02.50 ), articolul bugetar 20.19 și va fi utilizată pentru lucrari de reparatii curente la sediul Protoieriei si realizare - montare de mobilier bisericesc la Capela “Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Marului”. Alocarea sumei se va efectua pe baza documentelor justificative prezentate de Protoieria Focsani II și verificate de personalul de specialitate din cadrul Serviciului Investiții. Art.2. Se împuternicește ordonatorul principal de credite să perfecteze și să semneze contractul de cofinanțare cu Protoieria Focsani II. Art.3. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul Administrație Publică Locală, Agricultură compartimentelor, birourilor, serviciilor, precum și primarului municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Direcția managementul proiectelor și investițiilor prin Serviciul Investiții, Direcția economică. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Corneliu-Dumitru Gheoca Contrasemneaza, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI Marta-Carmen Ghiuță Municipiul Focșani, 30 mai 2023 Nr. 171

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eportal.focsani.info

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă