28 martie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Focșani, (numele nu apare în text)
Pe scurtSe hotărăște modificarea HCL 420/2018 pentru a actualiza documentațiile tehnico-economice, indicatorii și volumul investiției, faza DALI și descrierea sumară a proiectului de reabilitare și echipare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18, în vederea accesării fondurilor POR pentru educație timpurie. Asta înseamnă că bugetul, termenele și etapele proiectului pot fi ajustate conform noilor condiții de finanțare, iar modificările trebuie să respecte ghiduri și ordinele relevante, pentru a permite obținerea finanțării și realizarea lucrărilor. Locuitorii vor vedea posibile actualizări ale costurilor și ale termenelor de implementare, precum și eventuale ajustări ale zonelor afectate în zona grădiniței.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă modificarea Anexei nr. 2 din H.C.L 420/31.10.2018, privind indicatorii tehnico-economici, faza DALI pentru obiectivul “Reabilitare, modernizare clădiri și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18”, care face parte integrantă din prezenta Hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
HOTǍRÂRE
privind modificarea
H.C.L. nr. 420/2018 privind aprobarea
documentațiilor tehnico-economice, a indicatorilor tehnico – economici,
faza DALI și descrierea sumară a investiției propuse a fi realizată prin
proiect pentru obiectivul „Reabilitare, modernizare clădiri și echiparea
infrastructurii educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18;
Consiliul Local al Municipiului Focșani, întrunit în ședință ordinară:
- Analizând Proiectul de Hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Focșani,
Raportul de specialitate nr. 26575/21.03.2019 al Serviciului Proiecte, din cadrul
Direcției Managementul Proiectelor și Investițiilor prin care se propune
modificarea
H.C.L. nr. 420/2018 privind aprobarea documentațiilor tehnico-
economice, a indicatorilor tehnico – economici actualizați, faza DALI, și
descrierea sumară a investiției propuse a fi realizată prin proiect, actualizată,
pentru obiectivul „Reabilitare, modernizare clădiri și echiparea infrastructurii
educaționale a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 18”.
- Ordinul viceprim-ministrului, Ministrul dezvoltării regionale și administrației
publice nr. 3732 din 21.07.2017 privind aprobarea Ghidului Solicitantului -
Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa
prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 -
Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru
dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea
infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.4 - Creșterea calității
infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educație timpurie și
sprijinirea participării părinților pe piața forței de muncă, cu modificarile si
completările ulterioare .
- Având în vedere Prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 907/2016
privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri
publice.
- Având în vedere solicitarea de clarificare 1 a Agenției pentru Dezvoltare
Regională (ADR) S-E, înregistrată cu nr.6993/13.03.2019;
- Avand în vedere prevederile Instrucțiunii nr. 112/08.03.2019 privind aplicarea
exclusiv a prevederilor art.71 din OUG 114/2018 referitor la actualizarea
bugetului proiectului și/sau a celorlalte documente relevante.
- Văzând avizul favorabil al Comisiei pentru buget și administrație publică.
- Având în vedere prevederile art. 36, alin (4), litera d) şi în temeiul art. 45, alin.
(1), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
modificată și completată.
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Se aprobă modificarea Anexei nr. 2 din H.C.L 420/31.10.2018, privind
indicatorii tehnico-economici, faza DALI pentru obiectivul “Reabilitare,
modernizare clădiri și echiparea infrastructurii educaționale a Grădiniței cu
Program Prelungit nr. 18”, care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art. 2 Celelalte prevederi ale Hotararii Consiliului Local nr. 420/31.10.2018 cu
modificările și completările ulterioare, rămân neschimbate.
Art. 3 Prezenta Hotărâre va fi comunicată de către Serviciul Administrație
Publică Locală, Agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor și
Primarului Municipiului Focșani, care va asigura executarea acesteia prin
Direcția Managementul Proiectelor și investițiilor.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
Mersoiu Ionuț
CONTRASEMNEAZĂ
Municipiul Focșani, 28 martie 2019 SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCȘANI
Eduard Marian Corhană
Nr. 145
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.